Linkuri accesibilitate

Comuniștii și reacții la moțiunea lor de cenzură


„Doar cineva care vrea rău R. Moldova şi-ar putea permite să declanşeze alegeri anticipate într-o situaţie atât de dificilă.”



Cei 34 de deputați ai opoziției comuniste au depus astăzi la Parlament o moțiune de cenzură împotriva guvernului Filat. Comuniștii speră că moțiunea va fi susținută de cel puțin un partid al majorității și de deputații neafiliați, așa ca să întrunească 51 de voturi, guvernul să fie demis și să aibă loc anticipate. Dar, în ciuda disensiunilor acute între liderii majorității care se acuză între ei că ar conduce grupări mafiote, nu partide, nici un alt grup parlamentar n-a semnat moțiunea. Ea trebuie examinată de Parlament în 3 zile lucrătoare, adică marți, când se va afla deznodământul crizei politice. Dacă vor lucra și în zilele de odihnă, liderii partidelor parlamentare mai au 5 zile ca să se înțeleagă ce e de făcut. Relatează Liliana Barbăroșie:


Opoziţia şi-a bazat moţiunea împotriva guvernului pe acuzaţia că acesta ar fi corupt. „Mulţi membri ai executivului sunt implicaţi în scheme criminale şi de corupţie, unii deja au statut de bănuit sau învinuit în cadrul proceselor penale pornite,” spune textul moţiunii citite de la tribuna Parlamentului de deputatul comunist Iuri Muntean şi care trimite în mod clar la dosarele deschise în ultimele săptămâni pe numele a mai multor miniştri, în special liberal-democraţi, de către poliţia anticorupţie controlată de democraţi.

Din declaraţiile liderului democraţilor, Marian Lupu, de după şedinţa Parlamentului, s-ar putea deduce că grupul său parlamentar are de gând să sprijine demersul comuniştilor:

„Poziţia PD că noi vom susţine sau autodemisia, sau, în caz de refuz, pe calea unei moţiuni de cenzură, această poziţie a fost exprimată anterior de mine personal şi vreau să vă anunţ că această poziţie nu a suferit schimbări.”

Nu se ştie însă dacă această declaraţie a liderului democraţilor face parte dintr-o posibila tactică de poziţionare avantajoasa în faţa unor eventuale negocieri în interiorul Alianţei declarate defuncte sau e o reduta pe care democratii nu au de gind sa o abandoneze.

Aşa cum liberalii au spus tranşant că nu vor vota moţiunea pentru că mai speră în capacitatea partidelor Alianţei de a găsi o formulă de coabitare, chiar şi cu votul democraţilor guvernul Filat nu va fi doborât fără sprijinul a cel puţin doi deputaţi neafiliaţi. Dintre cei nouă, doar Vadim Mişin spune fără echivoc că nu va vota, nici el, nici ceilalţi doi din grupul său:

„Nu. Evident. Să trimiţi guvernul în demisie asta înseamnă alegeri anticipate. Doar cineva care vrea rău Republicii Moldova şi-ar putea permite să declanşeze alegeri anticipate într-o situaţie atât de dificilă.”

Aşa dar, soarta moţiunii este incertă. Ca şi riscul anticipatelor. Cu excepţia democraţilor, niciuna dintre fracţiunile parlamentare nu crede în capacitatea legislativului de cădea de acord asupra unui nou guvern, din tehnocraţi, care să-l înlocuiască pe cel existent în caz că trece moţiunea opoziţiei. Liberal-democraţii au spus clar că nu vor accepta un alt premier decât liderul lor Vlad Filat, iar comuniştii nu-şi ascund opţiunea fermă pentru anticipate.

Iată ce a declarat astăzi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin: „Noi nu o să participăm la nici o formare de guvern. Numai după anticipate. Noi suntem gata să declarăm şi revoluţie, nu doar anticipate.”

Şi preşedintele Nicolae Timofti a comentat astăzi moţiunea comuniştilor. Demiterea guvernului ar putea fi urmată de anticipate, a avertizat şeful statului partidele Alianţei, iar în aceste condiţii nu ar mai exista nici o certitudine în ceea ce ţine de parcursul european al Republicii Moldova, a conchis presedintele.
Previous Next

XS
SM
MD
LG