Linkuri accesibilitate

UE îngrijorată de spectrul revenirii la putere a lui Berlusconi


Figura de ceară a lui Silvio Berlusconi expusă de artiştii Antonio Garullo şi Mario Ottocento la expoziţia "Visul italianului"
Figura de ceară a lui Silvio Berlusconi expusă de artiştii Antonio Garullo şi Mario Ottocento la expoziţia "Visul italianului"

Noul discurs politic al lui Berlusconi: dacă Italia o duce rău, atunci e din vina Europei.


Perspectiva unei reveniri a lui Berlusconi la putere a ajuns să-i îngrijoreze pînă și pe foștii săi aliați de centru-dreapta din partidele care alcătuiesc PPE (Partidul Popular European). Unii au mers pînă la a le sugera fără ocolișuri italienilor cum să voteze.

Astfel, influentul ministru german al finanțelor, Wolfgang Scheuble, un apropiat aliat al cancelarei Angela Merkel, a declarat, intr-un interviu din ultimul număr al săptămânalului italian L'Espresso: „Sfatul meu pentru alegătorii italieni e sa nu repete aceeași greșeală pe care au mai făcut-o votând pentru Berlusconi.”

Atacurile împotriva Europei a Germaniei şi a lui Merkel personal au făcut parte din strategia de campanie a lui Berlusconi. Astfel, el a acuzat Germania că ar fi cel mai mare obstacol în calea aplicării unor măsuri pentru ieșirea din criză. Berlusconi a mai lansat acuzații si la adresa lui Merkel personal, pe care a ridiculizat-o numind-o „o birocrată est-germană”, si a mai criticat si tot pachetul de măsuri fiscale luate de Comisia Europeană.

Invers, mulţi investitori l-au criticat pe Berlusconi şi întregul său nou discurs politic, care e acela că dacă Italia o duce rău, atunci asta e din vina Europei.

In ciuda nenumăratelor procese si afaceri suspecte si in ciuda handicapului de peste 20 de procente in urma adversarilor cu care a pornit in decembrie când s-a relansat in cursa electorala, deși promisese ca se va retrage din politica, Berlusconi nu a încetat sa urce in sondaje. In același timp, avansul cu care pornise Partidul Democratic, de stânga, al lui Pier Luigi Bersani, principalul favorit al scrutinului, s-a erodat sistematic, diferența intre partidele celor doi fiind la ultimul sondaj doar de 5 procente.

Berlusconi nu a încetat să formuleze promisiuni irealiste si acuzații lansate împotriva foștilor lui aliați europeni, inclusiv celor din aceeași tabără politică cu el: PPE. In decembrie se vorbise chiar de o posibila excludere din PPE a partidului Poporul Libertății (Il Popolo della Libertà) al lui Berlusconi, deși amenințarea nu a fost formulată niciodată explicit.

Mai multe milioane de alegători italieni, cei stabiliți în străinătate, au început deja sa voteze in alegerile legislative care in Italia propriu-zisa vor avea loc pe 24-25 februarie.

In perspectiva unei victorii a lui Berlusconi, Le Monde, in Franța, a titrat mare: „Riscul cel mare al prăbuşirii zonei euro revine.”
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG