Linkuri accesibilitate

Este regretabil ce se întâmplă, fiindcă nu avem alternativă de guvernare în R. Moldova


Dumitru Diacov
Dumitru Diacov

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, deputatul Dumitru Diacov, răspunde întrebărilor Valentinei Ursu.


Europa Liberă: Ce se întâmplă acuma: război-război sau război cu pace?

Dumitru Diacov: „Este o premieră pentru viaţa tumultoasă, gălăgioasă a Republicii Moldova, când se scoate artileria şi se încearcă a demonstra că dorim să cooperăm. Este o chestie foarte specifică, un lucru foarte regretabil. Fiindcă – eu am spus de mai multe ori – nu avem alternativă de guvernare în Republica Moldova. Şi atunci trebuie să încercăm să folosim potenţialul care există.”

Europa Liberă: Dar, aplicându-se aceste metode de şantaj – mă refer, în primul rând, la cele 2 partide, PLDM-ul şi PD-ul, în special, Vlad Filat-Vlad Plahotniuc – la ce consens poate duce această confruntare, care unii experţi zic că e pe viaţă şi moarte?

Dumitru Diacov: „Din câte apare în presă, se creează impresia că într-adevăr este o luptă înverşunată, care, din punctul meu de vedere, nu dă nimic bun, nu oferă posibilitatea ca să căutăm soluţii paşnice, lucru pe care noi îl dorim. Nu ştiu, mai
Există elemente care au interesul ca această luptă să fie cât mai înverşunată. Eu îmi doresc să liniştim spiritele, să ne aşezăm la masă, să căutăm soluţii...

există şi a treia forţă, care aruncă benzină în foc: experţi, specialişti în fel de fel de diversiuni, care au grijă ca această luptă să se încingă. Trebuie să recunoaştem că există elemente care au interesul ca această luptă să fie cât mai înverşunată. Eu îmi doresc să liniştim spiritele, să ne aşezăm la masă, să căutăm soluţii. Fiindcă nu avem posibilitatea să muncim în felul acesta, dacă continuă această bătălie.”

Europa Liberă: Domnule Diacov, dar poate fi renegociat un nou acord AIE?

Dumitru Diacov: „Practic este un lucru complicat. Dar eu cred că trebuie să încercăm şi această idee. Noi trebuie să vedem întâi ce propun colegii din PLDM, cum văd ei această Alianţă revitalizată, să-i spunem aşa. Este complicat acuma să spunem, dacă se doreşte ca toate părţile să se simtă confortabil într-o Alianţă, atunci trebuie să vină o propunere, care să ia în consideraţie şi interesele fiecărui partid. Fiindcă, până la urmă, când eşti o Alianţă, porţi responsabilitatea acestei Alianţe şi tot ce face această Alianţă, şi bine şi rău. Nu numai un partid este responsabil. Nu numai un partid munceşte, muncesc toţi. Mai bine, mai rău – aceasta e altă poveste.
Trebuie să vedem întâi ce propun colegii din PLDM, cum văd ei această Alianţă revitalizată...

Dar dacă reieşim din experienţa pe care am trăit-o, având în vedere că au fost momente tensionate în biografia noastră, mă gândesc că s-ar putea de găsit o soluţie de compromis, de găsit o posibilitate de a merge mai departe.”

Europa Liberă: Dar soluţia de compromis care ar fi, domnule Diacov, din moment ce o formaţiune insistă pe depolitizarea funcţiilor în stat, altă formaţiune zice că o eventuală refacere a acordului de constituire a Alianţei ar însemna şi o nouă repartizare a funcţiilor?

Dumitru Diacov: „Eu, ca persoană mai neutră, din punct de vedere al intereselor, aş găsi posibilitatea să identificăm soluţia potrivită sau compromisul necesar. Dar pentru aceasta trebuie să te aşezi la masă. Noi practic de vreo două luni şi ceva nu am discutat liniştit. Pentru aceasta trebuie să pună toţi cărţile pe masă şi să propună viziunea proprie. Şi atunci, din toate cele 3 viziuni, luăm ce e mai bun şi alcătuim una sănătoasă, bună, valabilă pentru toată lumea. Noi nu am avut o astfel de situaţie şi sperăm că emoţiile se vor aşeza. Oricum trebuie să vedem, iată şi partenerii noştri externi urmăresc cu îngrijorare această evoluţie.”

Europa Liberă: Unii spun că PD ar vrea şi debarcarea premierului Filat din funcţia pe care o deţine.

Dumitru Diacov: „Bine, a fost o expresie aşa, mai mult emoţională legată de o situaţie concretă. Dar înţelegem că o demisie a premierului ar însemna o demisie a Guvernului şi în ce bază ne construim activitatea pe viitor? Eu cred că tot este un
Varianta zero parcă sună frumos, dar practic toată lumea înţelege că este greu de închipuit că o astfel de variantă poate să fie una practică...

obiect de discuţie şi cu soluţii radicale este greu de imaginat că vom putea să găsim o înţelegere. Din mai multe părţi a răsunat că bine, hai trecem de la varianta zero. Varianta zero parcă sună frumos, dar practic toată lumea înţelege că este greu de închipuit că o astfel de variantă poate să fie una practică.”

Europa Liberă: Şi înţeleg că cedări nimeni nu e dispus să le facă, din cele 3 componente ale Alianţei?

Dumitru Diacov: „Bine, dar atunci trebuie să înţelegem că nu se găseşte soluţia, fiindcă această situaţie poate fi rezolvată numai prin cedări reciproce, fiecare trebuie să cedeze ceva, fiecare trebuie să renunţe la limbajul agresiv, fiecare trebuie să renunţe la nişte pretenţii, fiecare trebuie să înţeleagă că ceilalţi parteneri, care se angajează în activitatea coaliţiei, trebuie şi ei să aibă posibilitatea să-şi spună cuvântul.”

Europa Liberă: Domnule Diacov, cazul acestor interceptări de telefoane ce ar însemna? Acutizează şi mai mult situaţia, atmosfera din cadrul AIE?

Dumitru Diacov: „Într-o măsură oarecare, da, sigur. Noi nu am avut fenomene de felul acesta, când se folosesc deja fel de fel de imprimări. În primul rând, aceasta înseamnă că fenomenul acesta într-adevăr este răspândit. Şi nu se ascultă un
Această situaţie poate fi rezolvată numai prin cedări reciproce...

cetăţean de rând, se ascultă şi oameni importanţi. Eu nu cred că acestea sunt imprimări acuma achiziţionate, în timpul percheziţiilor. Eu cred că sunt fel de fel de amatori care încearcă să contribuie la tensionarea acestei situaţii, fiindcă noi ştim că interceptarea telefoanelor nu este acuma o mare problemă pentru oamenii care doresc să se ocupe cu acest lucru.”

Europa Liberă: Preşedintele Timofti a anunţat că ar putea, în această săptămână, să se întâlnească cu toţi cei 3 lideri din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.

Dumitru Diacov: „Eu încă în luna ianuarie am avut o discuţie cu domnul preşedinte, chiar i-am sugerat că ar fi bine o participare mai activă a preşedintelui în acest dialog, i-am propus ca să invite cele 3 partide, într-o formulă mai largă, la o convorbire concomitentă, cu toate 3 partide odată şi nu numai cu liderii, dar şi cu încă 2-3-4 persoane ca această discuţie să aibă un caracter mai larg.”

Europa Liberă: Preşedintele poate să aducă pacea în cadrul AIE? Şi cum, dacă da?

Dumitru Diacov: „Este greu de închipuit în condiţiile actuale, dar ar fi o încercare destul de utilă. Noi trebuie să ne izolăm de aceste cazuri regretabile, care se întâmplă, cu declaraţii tari, cu acţiuni dure şi aşa mai departe, fiindcă noi avem un potenţial care poate fi folosit pentru Republica Moldova. Şi este foarte mare păcat că noi ne ducem cu luntrea în altă direcţie, pe direcţia aceasta emotivă, care nu are nimic cu ceea ce trebuie noi să facem.”

Europa Liberă: Pe reţelele de socializare am citit şi despre un alt eventual scenariu, precum că până la 8 martie, ar putea să fie destituit din funcţie şi speaker-ul Parlamentului.

Dumitru Diacov: „Aceasta e cu totul diabolic deja. Aceasta ar însemna poate nu o nouă Alianţă, dar o înţelegere foarte clară: trebuie să lămurească lucrurile acestea poate acei care poate se angajează în acest... Eu cred că este o speculaţie mai mult decât un lucru real.”

Europa Liberă: Acum opoziţia ar fi interesată să îi debarce pe toţi cei care conduc ţara şi să provoace anticipatele?

Dumitru Diacov: „Opoziţia îşi face meseria. Opoziţia întotdeauna este tentată să clatine cât mai mult corabia guvernării. La noi lucrul acesta se întâmplă absolut inedit, se face deschis, se face gălăgios, se face foarte dur. Eu i-aş chema la responsabilitate. Opoziţia, guvernarea trebuie să se gândească la ţară. Republica
Opoziţia, guvernarea trebuie să se gândească la ţară. Republica Moldova stă cu un picior în prăpastie...

Moldova stă cu un picior în prăpastie. Şi dacă partidele politice importante nu vor înţelege că lupta e luptă, dar trebuie să creăm şi condiţii ca să scoatem din impas această ţară, nu ştiu, noi ne prăpădim”.

Europa Liberă: Domnule Diacov, să ne spuneţi cel mai sinistru scenariu şi cea mai fericită situaţie, care pot fi, din două?

Dumitru Diacov: „Eu sper că după acest schimb de obuze, lucrurile încetişor se vor linişti şi vom încerca să găsim un compromis, pentru a asigura actul de guvernare în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Aţi vorbit cu premierul Filat, aţi vorbit cu speaker-ul Marian Lupu, cu cine discutaţi şi ce discutaţi?

Dumitru Diacov: „Eu discut mai mult cu membrii de partid, dar am schimbat câteva fraze şi cu premierul, şi cu domnul Voronin, şi cu ceilalţi colegi din aceste partide. Sigur că ceea ce auzi de la dânşii tot are o motivaţie şi o argumentare. Însă îngrijorarea noastră şi a populaţiei, şi a mea personală, şi a tuturor trebuie să fie liniştea şi calmul, şi o atmosferă sănătoasă în ţară. Partidul Democrat doreşte să
Noi am declarat că nu dorim să ne retragem miniştrii, noi dorim să fim în această echipă, să muncim mai departe...

contribuie la păstrarea echilibrului în Republica Moldova. Şi noi am declarat că nu dorim să ne retragem miniştrii, noi dorim să fim în această echipă, să muncim mai departe.”

Europa Liberă: Sincer, se luptă acum cu corupţia?

Dumitru Diacov: „Eu sper că o parte din acţiunile la care noi am fost martori este legată de lupta cu corupţia. Nu pot să neg că lasă şi o impresie amară de campanie. N-aş vrea ca să fie aşa.”

Europa Liberă: Faptul că anumiţi miniştri se aduc pe banca acuzaţilor ce sentimente vă trezeşte?

Dumitru Diacov: „Aceasta vine din trecut, încă de la fostul procuror. Chiar faptul că au apărut miniştri de la 2 partide şi de la PD, pentru a demonstra că uite, hai că noi
Aceasta vine din trecut, încă de la fostul procuror...

luptăm şi cu ai noştri, eu ştiam mai înainte că existau şi vreo 2 miniştri PL, în această listă a domnului Zubco, nu ştiu mai sunt, nu mai sunt, eu regret că se întâmplă chestia aceasta.”

Europa Liberă: Premierul zicea că PLDM-ul ar putea să exprime vot de neîncredere directorului CNA.

Dumitru Diacov: „Sigur că, totul e posibil. Dar ar fi neserios din partea noastră ca noi acuma, după o primă acţiune a acestui Centru, să punem problema demisiei. Trebuie să vedem ce se întâmplă într-adevăr acolo şi să vedem în ce măsură aceste acţiuni sunt dictate de realităţile noastre proaste şi unde este factorul politic, dacă este. Eu cred că noi putem să avem discuţie şi cu domnul Chetraru, şi cu ceilalţi, şi să vedem care sunt substraturile la toate aceste activităţi.”

Europa Liberă: Domnule Diacov, dar cine şi ce ar reprezenta mărul discordiei în cadrul AIE?

Dumitru Diacov: „Păi nu ştiu. S-au făcut fel de fel de declaraţii. Eu cred că mărul discordiei este lipsa de experienţă, este lipsa de tradiţie, lipsa de cultură politică. Din start este clar absolut că în coaliţie să munceşti este foarte complicat. Este nevoie de multă răbdare, este nevoie de disponibilitate de a căuta compromisuri, de a înţelege partenerul, de a încerca să-l educi, într-un fel să fie şi el ca tine. Este greu, este greu. Dar este un lucru absolut necesar, fiindcă populaţia, când se duce şi votează, ea votează pentru diferite partide şi rămâne cu speranţa că aceste partide îi vor realiza visurile. Şi atuncea noi trebuie să purtăm această răspundere tot timpul.”

Europa Liberă: Anticipatele sunt o variantă de ieşire din criză?

Dumitru Diacov: „Anticipatele ar fi o mare problemă pentru partidele de orientare democratică. Eu cred că, într-o măsură oarecare, se poate de aşteptat la repetarea scenariului din 2001.”
XS
SM
MD
LG