Toată lumea se întreabă la Berlinală cine o fi anul acesta favoritul juriului şi cine va obţine Ursul de Aur. Dacă ţinem cont de preferinţele criticilor, exprimate în topuri neoficiale ale diverselor ziare germane, atunci filmul lui Călin Peter Netzer, „Poziţia copilului”, se află printre cele care vor primi un premiu.
Locul unu în mai toate aceste clasamente este ocupat de filmul regizorului chilian Sebastián Lelio, „Gloria”.
Dacă filmul lui Bille August, o coproducţie germano-portughezo-elveţiană, „Trenul de noapte spre Lisabona” ar fi participat la competiţie ar fi cucerit, cu siguranţă, un loc de frunte al topurilor. Filmul este o meditaţie melancolică despre prietenie, dictatură, vinovăţie şi singurătate (cu Jeremy Irons în rolul principal). Un profesor elveţian o salvează pe o tînără portugheză - gata să se sinucidă, deoarece se simte vinovată de crimele săvîrşite de bunicul ei, un fost torţionar al poliţiei secrete din perioada dictaturii fasciste a lui Salazar. Amănuntele despre acest bunic le-a aflat dintr-o carte a unui medic, activ în rezistenţa contra regimului, mort înaintea izbucnirii „revoluţiei garoafelor”, din 1974. Profesorul călătoreşte la Lisabona unde – ca într-un roman - află tot mai multe amănunte despre fantomele trecutului tenebros care bîntuie amintirea unor persoane care au trăit acele vremuri.
Dacă „Trenul de noapte spre Lisabona” este o creaţie care aruncă privirea spre trecut, filmul regizorului iranian Jafar Panahi, „Cortina trasă”, atrage atenţia asupra situaţiei dintr-o dictatură fundamentalistă actuală.
Regizorul, arestat la domiciliu, a realizat filmul (care a rulat în competiţie) în deplină clandestinitate şi cu mijloace tehnice şi artistice modeste. În centrul filmului, care operează cu elemente magice, uneori suprarealiste, se află un intelectual închis într-o casă, simbolizînd soarta regizorului supus represiunii politice.
Cu mijloace tehnice aproape similare a operat şi regizorul Danis Tanovici în filmul bosniac, „Un episod din viaţa unui colector de fier vechi”. Pe alocuri Tanovici recurge, în mod voit, la instrumentele filmului documentar pentru a prezenta într-un mod cît se poate de autentic viaţa cotidiană a unei familii de romi din Bosnia, fără a apela la exagerări retorice, la bagatelizări romantice sau imagini şocante. Filmul reconstituie travaliul unei femei, mamă a doi copii minori, care trebuie urgent internată într-un spital. I se refuză intervenţia chirurgicală pe motiv că n-are o asigurare medicală. Totul se termină cu bine, datorită unui tertip. O rudă îi împrumută cardul de asigurare şi femeia scapă, fiind operată.
An Episode in the Life of an Iron Picker - Trailer from proba on Vimeo.
Filmul lui Tanovici îmbogăţeşte galeria producţiilor cinematografice care în ultimii ani au abordat problema romilor, din perspective diferite, atrăgînd atenţia asupra situaţiei acestei minorităţi transnaţionale. În acest context, amintim doar de cîteva filme, devenite deja clasice: Am intîlnit şi ţigani fericiţi / Skupljaci perja, realizat în 1967 în Iugoslavia de Aleksandar Petrovici; Șatra, o producţie studiourilor Mosfilm, din 1975, a regizorului moldovean Emil Loteanu; Timpul ţiganilor / Dom za vešanje al regizorului sîrbo-bosniac Emir Kusturica din 1989; Gadjo Dilo / Străinul nebun al regizorului franco-algerian Tony Gatlif din 1997; Numai vîntul / Csak a szél de Bence Fliegauf din Ungaria, care la Berlinala de anul trecut a fost distins cu un Urs de Argint.
