Am vorbit eu odată cu consilierul unei primării rurale. Omuleanul de circa 60 de ani mi-a spus că satul lui are o sumedenie de probleme endemice şi că ar fi nevoie de niscaiva parale pentru soluţionarea acestora. Dar... primăria e săracă.
„Dar nu există nici o activitate economică pe plaiurile voastre?” l-am întrebat pe consilier.
Acesta s-a îngîndurat niţel, apoi, amintindu-şi parcă ceva important, mi-a spus: „Păi, avem nişte oameni de afaceri aici în sat. Uite, bunăoară, există un agent economic care are în stăpînire mai multe hectare de pămînt. Şi mai sînt nişte consăteni care au întreprinderi aici, dar problema e că ei locuiesc şi la Chişinău, sînt înregistraţi la Chişinău, şi prin urmare în visteria primăriei nu vine din impozite mai nimic. Altă mîncare de peşte ar fi dacă aceşti agenţi economici s-ar fi înregistrat aici, în sat. Atunci primăria ar fi acumulat nişte biştari şi viaţa ar fi devenit un pic mai frumoasă...” a zis pe un ton plin de regret consilierul primăriei rurale.
Aşadar, satul are nişte fii care locuiesc în capitală, dar care îşi desfăşoară activitatea economică pe teritoriile primăriei rurale. Aceştia nu vor însă să se înregistreze în primăria satului natal. Şi uite aşa fiii satului nu vor să-şi ajute satul.
L-am întrebat pe consilier de ce aceşti consăteni prosperi şi activi nu vor să-şi înregistreze afacerea în localitatea lor, iar dl consilier a înălţat din umeri. El nu ştia de ce.
„Dar cum rămîne cu patriotismul local, cu ataşamentul pentru localitatea în care te-ai născut?” am pus eu o întrebare naivă.
„Ehehei.... Au trecut demult timpurile astea ale patriotismului local... Şi nici satul nu mai e colectivitatea solidară de altădată...” a zis consilierul şi a oftat din greu.
Iar eu m-am simţit pătruns de un sentiment confuz. Să mă bucur, în calitatea mea de chişinăuian, că agentul acela economic s-a înregistrat în capitală? Sau să deplîng soarta primăriei acelea rurale pe care nu vor s-o ajute nici măcar fii locului?
