Linkuri accesibilitate

Tragedia din Pădurea Domnească a afectat negativ imaginea Alianței pentru Integrare Europeană


Retrospectiva săptămânii politice.



Vânătoarea din Pădurea Domnească și disputele pe care le-a declanșat în sânul puterii au dominat pentru a doua săptămână la rând preocupările analiștilor politici moldoveni, după cum veți afla din retrospectiva săptămânii alcătuită de Tamara Grejdean.

În opinia editorialistului Petru Bogatu, de la Trustul de presă „Jurnal” felul în care au reacţionat instituţiile statului în cazul tragicului incident din Pădurea Domnească despre care s-a discutat intens şi în această săptămână a ştirbit substanţial imaginea alianţei de guvernare :

„Acest caz, în fond, cred eu a provocat o adevărată criză politică sau criză de prestigiu a Alianţei pentru Integrare Europeană. Asta s-a văzut, în fond, şi în modul în care reacţionează fruntaşii alianţei. Pe de o parte primul ministru, iar pe de altă parte, în aripa cealaltă, care în fond se simte cu musca pe căciulă, mă refer la PD, dar şi la PL, ai căror membri au participat la vânătoare. Cred că îşi dau seama şi de atitudinea extrem de negativă a populaţiei faţă de modul în care politicienii au gestionat această situaţie, deja după ce s-a aflat că s-a încercat tăinuirea acestui caz ”

Cererea de demisie a procurorului general Valeriu Zubco, este la părerea directorului agenţiei de ştiri Info-Prim Neo, Valeriu Vasilică un gest mult prea tardiv, întrucât între timp, aceasta a probat drept nesigur actul justiţiei din Republica Moldova:

„Această demisie vorbeşte despre un element al însănătoşirii, foarte întârziate şi foarte nesigure a societăţii moldoveneşti şi a clasei politice moldoveneşti. Cred că trebuie să urmeze acţiuni legislative, acţiuni administrative de numiri şi renumiri, de reformare a procuraturii, mai întâi. Practica arată că, conducătorii vechi, în funcţie mai greu asigură reformarea structurilor supuse reformării. Această demisie a domnului procuror general trebuie folosită pentru reformarea ireversibilă, sigură şi rapidă a procuraturii, dar în context cu celelalte structuri ale statului.”

Jurnalista Aneta Grosu, de la „Ziarul de Gardă” crede că oricare ar fi motivul declanşării dosarelor de genul celor ce vizează ministerul sănătăţii şi camera de licenţiere care ar fi acordat licenţe mai multor farmacii, sunt subiecte ce trebuie neapărat să rămână în vizorul presei şi a opiniei publice:

„Această schemă de corupţie pe care urmează să o demonstreze ulterior într-o anchetă procuratura este un caz mai special care ar trebui să rămână în centru atenţiei opiniei publice. Este îngrijorător însă alt aspect al problemei, se pare că şi aceste dosare apar acum în atenţia publică pe fundalul aceste crime de la Pădurea Domnească şi clanurile noastre politice încercă să-şi facă dreptate scoţând din safeuri nişte cazuri sau nişte subiecte pe care le-au păstrat poate, în sens de şantaj.”
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG