Linkuri accesibilitate

„în 2012, în R. Moldova au fost înregistrate 6.273 de întreprinderi noi” (Adevărul)


„Ratingul nelibertăţii economice” (Moldvaskie Vedemosti).


„Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, nu a reuşit să sancţioneze disciplinar doi magistraţi pentru obţinerea nelegitimă, din punctul său de vedere, a unor sume importante de bani în locul locuinţelor de stat care li se cuvenea. Împotriva pedepsirii judecătorilor s-a pronunţat Consiliul Superior al Magistraturii, care nu a găsit în acţiunile magistraţilor nimic ilegal”, se menţionează într-un articol publicat de „Kommersant.md”. „Ministrul a declarat că judecătorii se sprijină între ei când e vorba de probleme personale, dar că Ministerul va găsi alte metode de luptă cu asemenea lucruri, inclusiv legislative”, se menţionează în articol.

O jurnalistă de la „Moldavskie Vedomosti”, Svetlana Romanţova, îşi întitulează articolul său „Ratingul nelibertăţii economice sau În sus pe-o scară ce duce în jos”. Autoarea scrie că „American Heritage Foundation şi The Wall Street Journal au ridicat ţara noastră în ratingul libertăţii economice cu nouă poziţii pe parcursul unui an. Situaţia în Moldova este apreciată ci 55,5 puncte din 100 posibile. Locul Moldovei în rating acum este 115, faţă de 124 anul trecut . […] Creşterea menţionată a devenit pentru mulţi dintre reprezentanţii puterii încă un argument al justeţei politicii promovate. Experţii independenţi, însă, citaţi în articol se întreabă: Ce s-a schimbat în bine şi n-am observat?!”, scrie autoarea de la „Moldavskie Vedomosti”.

Inga Gherghin, autoarea unui articol consacrat evoluţiilor politice din autonomia Gagauz Yeri în „Moldavskie Vedomosti” scrie că „Parlamentul găgăuz îşi va începe activitatea în 2013 cu aprobarea membrilor guvernului. Candidaturile acestora au fost prezentate de başkan Adunării populare înainte de revelion. Înainte de asta însă deputaţii au adoptat nişte amendamente controversate privind procedura de examinare aprobare a executivului autonomiei”. „Observatorii locali se tem că aprobarea executivului ar putea fi tărăgănată până la penibil de mult”, notează autoarea.

„Octombrie Roşu“ atacă serverele Guvernului”, titrează „Adevărul”. Andrei Rizescu relatează în articolul său despre faptul că „un raport al companiei de software antivirus Kasperksy Lab arată că patru sisteme informatice ale Executivului, Ministerului Apărării şi ambasadelor noastre sunt virusate, Moldova fiind una dintre cele mai expuse riscurilor cibernetice”. Autorul menţionează că „o reţea internaţională de hackeri (autonumită „Octombrie Roşu”) atacă resursele informatice ale subdiviziunilor guvernamentale, misiunilor diplomatice şi institutelor ştiinţifice din ţări situate cu precădere în fostul bloc sovietic, folosind un virus foarte puternic”. Ministrul Apărării Marinuţă este citat în articol spunând că „în 2008 am avut un virus care copia ID-urile calculatoarelor, iar specialiştii de la Ministerul Apărării au lucrat trei zile pentru a-l neutraliza”.

Într-un alt articol din aceeaşi publicaţie, „Adevărul”, Ion Preaşcă prezintă date ale Camerei Înregistrării de Stat, potrivit cărora „în 2012, în Republica Moldova au fost înregistrate 6.273 de întreprinderi noi, cu 467 mai puţine decât în 2011”, dar niciuna în sectorul agricol. „Mai mult de jumătate din companiile înfiinţate în 2012 activează în comerţul cu amănuntul şi cu ridicata”, se mai menţionează în articol.
XS
SM
MD
LG