Linkuri accesibilitate

Brigitte Fontaine


Detaliu de pe coperta albumului „Prohibition”.
Detaliu de pe coperta albumului „Prohibition”.

A scris şi a cîntat poezie despre viaţă, moarte, alienare, injustiţie socială, rasism, alienare, inegalitatea dintre sexe, nebunie.

Brigitte Fontaine s-a născut în 1939 la Morlaix în Franţa, şi a una din cele mai strălucitoare cîntăreţe de avangardă din această ţară. Într-o carieră de peste 50 de ani a cântat într-un neobişnuit amestec de stiluri muzcale, combinînd şansoneta cu rock and roll, folkul cu jazzul, cuvîntul poetic vorbit cu electronica şi cu ritmurile muzicii world.

Fiică de profesori, Brigitte Fontaine este şi scriitoare, romancieră şi poetă, dar şi dramaturg şi actriţă. Şi-a petrecut copilăria la Finistère, apoi la Morlaix, iar la vîrsta de 17 ani s-a mutat la Paris ca să se facă actriţă.

Aici a devenit una din figurile cele mai importante ale undreground-ului francez din anii 60, a deschis concerte pentru Barbara şi Georges Brassens, şi a colaborat cu trupe şi muzicieni vestiţi din Franţa şi de peste ocean cum ar fi Stereolab, Michel Colombier, Areski Belkacem, Gotan Project, Sonic Youth, Grace Jones, Archie Shepp şi The Art Ensemble of Chicago.



A scris şi a cîntat poezie despre viaţă, moarte, alienare, injustiţie socială, rasism, decadență, alienare, inegalitatea dintre sexe, nebunie.

Iar spre sfîrşitul primului deceniu al anilor 2000 a lovit topurile cu piesa Fine Mouche, pe care a cîntat-o pe scenă împreună cu o turcoaică dansatoare din buric numită Khan Ellen Allien



O piesă cu un ritm obsedant, peste care un pian aşază fin sincope acustice tulburi, şi care în 2009 a fost remixată de doi producători, unul francez numit DoP, şi unul norvegian numit Tobii.

Iar acest remix dovedeşte că atunci când e folosit cu cap, talent şi inspiraţie hulitul stil house poate să stea bine merci alături de cele mai grele şi intelectuale genuri, cum ar fi, de pildă, jazzul.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG