Linkuri accesibilitate

„Socoata” 2012


Foto de Igor Schimbător.
Foto de Igor Schimbător.


Mult regretatul meu prieten, poetul Ioan Flora, povestea un banc din Vojvodina sa natală despre negustorul ambulant Ştrul, care, după o zi de alergătură prin târg, stă rezemat de peretele hanului şi „îşi face socoata” (aici urmează o listă lungă de produse & preţuri cu amănuntul), din când în când scărpinându-se la... ceafă (una scriem, şi altceva avem în vedere – în buna tradiţie locală). De îndată ce trage linia bilanţului, o voce bărbătească de alături îi spune: „Ai grişală!” Circumspect, Ştrul reia calculele da capo, din când în când scărpinându-se, ei da, la ceafă (vezi precizarea dintre paranteze). Şi iarăşi aceeaşi voce îl pune la punct: „Ai grişală!” Operaţiunea se repetă de câteva ori, până Ştrul îi cere lămuriri bărbatului de-alături. Şi atunci acesta îi răspunde, senin: „Te scarpini la… ceafa mea!” (vezi precizarea dintre paranteze).

Mărturisesc că niciodată nu m-am simţit mai în pielea tăbăcită a lui Ştrul – vorba vine: «Каждый поэт немного еврей!» – ca la acest sfârşit de an, nu atât graţie „câştigului” (premiul USM pentru proză – pentru romanul Ţesut viu. 10 x 10; Certificate of Honour for Translation, Londra, pentru transpunerea cărţii lui Edward Lear, Scrippius Pip; alte două cărţi publicate – o traducere, Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, Cartier, 2012, şi o antologie, a-z.best, Arc, 2012 – pentru care încă urmează să-mi ridic drepturile de autor; participarea la festivalurile internaţionale de poezie de la Antwerpen şi Namur, Belgia; o bursă de scriitor de-o lună la Pecs, Ungaria; decernarea Ordinului de Onoare; o alocuţiune în Senatul Franţei), cât persistentei voci (lăuntrice? de ventriloc?) care-mi repetă mereu, orice aş face şi drege: „Ai grişală!” Cum altfel, când toate eforturile tot mai restrânsei comunităţi intelectuale de la noi (hélas! demisiile morale au înjumătăţit numărul acesteia în ultimii 2 ani), sunt pur şi simplu ridiculizate fie de instituţiile statului, fie de alte foruri culturale, unele cu ştaif. Să le luăm pe rând:


- decernarea Premiului Naţional în domeniul Literaturii lui Andrei Strâmbeanu, a cărui „operă” – subţirică rău, ca să nu zic cvasi inexistentă – se vede încununată cu laurii bine nemeritaţi, asta în timp ce mai trăia încă maestrul Aureliu Busuioc care tocmai publicase un ultim roman (de dragoste!), Şi a fost noapte…;

- desemnarea lui Valeriu Matei drept director al ICR – Chişinău, ceea ce a stârnit o vie reacţie de protest, de-o parte şi de alta a Prutului (nu-i vorbă, s-au fabricat în pripă şi scrisori de susţinere, publicate în Literatura şi Arta, în cea mai pură tradiţie sovietică a lui «одобрям!!!»);

- prezenţa Republicii Moldova la Târgul de Carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, cu un stand care, în loc să-i pună în valoare statutul de Invitat de Onoare, nu a făcut decât să accentueze postura sa de „rudă săracă” (sau, dacă doriţi, de „a 5-a roată la căruţă”), asta în ciuda faptului că o editură chişinăueană (Cartier) va lua Premiul de Excelenţă;

- alegerea lui Nicolae Dabija şi Ion Hadârcă drept membri-corespondenţi ai AŞM, ceea ce înseamnă lăsarea pe dinafara venerabilei instituţii a unor nume (de fapt – Nume!) cum ar fi, de pildă, Vladimir Beşleagă, ultimul artizan al „Primăverii pragheze” de la noi, sau Igor Creţu, traducătorul de geniu uitat de toată lumea.


Sunt doar câteva rateuri „cât roata carului”, pe care le trec la pierderi din vina unor înalţi (i)responsabili cu cultura & ştiinţa. (Nu-i mai puţin adevărat că şi viaţa greşeşte uneori, bunăoară atunci când pune punct existenţei unui Aureliu Busuioc sau Glebus Sainciuc, pe care – oricât mi-ar lipsi – nu-i pot trece la pierderi, deoarece ceea ce a rămas după Domniile Sale se cheamă, nici mai mult, nici mai puţin, Împlinire!) Mai încoace, s-a lăsat şi cu premieri – printre academicieni (inclusiv, cei proaspăt aleşi) şi oameni de cultură (dintre cele 63 de personalităţi anunţate, mass-media a dat doar câteva nume de prim-plan, cam aceleaşi: Eugeniu Doga, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Urschi, Mihai Volontir ş.a.) –, ceea ce le-a permis unor politicieni să iasă la rampă (a câta oară?!), pe post de Moş Crăciun. Şi atunci mi-am amintit spusa lui Confucius: „Este amoral să fii bogat în vremuri sărace, şi semn al prostiei să fii sărac în timpuri îndestulate”. Acum nu mă întrebaţi dacă am ce pune pe masă în noaptea de Revelion….

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG