Linkuri accesibilitate

Opoziția evacuată din parlamentul de la Skopje


Corespondentul Europei Libere în capitala Macedoniei Skopje relatează că polițiști în civil i-au evacuat din parlament pe legislatorii opoziției înaintea votului asupra proiectului de buget guvernamental pentru 2013. Bugetul a fost adoptat după evacuarea opoziției, iar votul a avut loc după ce membrii serviciului de securitate al parlamentului i-au scos din sală pe jurnaliști. În timpul dimineții au fost luate măsuri sporite de securitate în jurul clădirii legislativului macedonean, iar traficul a fost deviat din centrul capitalei, din cauza protestelor opoziției și a sprijinitorilor guvernului. Cele două tabere au aruncat cu pietre,ouă și sticle una într-alta peste cordonul de polițiști care le despărțea. Sprijinitorii guvernului acuză opoziția că a blocat adoptarea bugetului, periclitînd pensiile, beneficiile sociale, și proiectele guvernamemntale. Pe de altă parte, opoziția cere diminuarea cheltuielilor guvernamentale cu 200 de milioane de euro.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG