Linkuri accesibilitate

Integrarea europeană în așteptarea consensului național


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „evoluţiile nu au intrat nici pe departe într-o zonă a certitudinilor şi previzibilului”.


Gheorghe Cojocaru: „Succesele obţinute de actuala guvernare pe dimensiunea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană nu ar trebui să producă efectul „ameţirii”, de pe urma acestor paşi, asupra Alianţei pentru Integrare Europeană. Nu ar trebui pentru că evoluţiile nu au intrat nici pe departe într-o zonă a certitudinilor şi previzibilului. Înainte de toate, integrarea europeană a fost declarată şi asumată de actuala guvernare ca o prioritate strategică.

Dar în societate nu s-a format deocamdată un consens naţional asupra acestui obiectiv prioritar şi vital pentru Republica Moldova. Mai mult decât atât, o puternică opoziţie parlamentară, reprezentată prin Partidul Comuniştilor, asistată de o opoziţie extraparlamentară de stânga, promovează ideea integrării euroasiatice.

Oponenţii cursului de integrare europeană au o capacitate deloc neglijabilă de a specula dificultăţile sociale generate de începuturile de reformă ale actualei guvernării, pentru a o pune într-o lumină proastă şi, implicit, şi politica externă a Alianţei celor trei formaţiuni liberale şi democrate.”

Europa Liberă: Ruşii au proverbul коней на переправе не меняют. În română există proverbul schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Ambele sunt, de fapt, un avertisment pentru cei care vor să schimbe acum brusc macazul, dinspre Vest spre Răsărit. Şi toată lumea înţelege că acesta ar fi un pericol real pentru Republica Moldova. Dar cum contracarează aceste acţiuni ale opoziţiei actuala guvernare?

Gheorghe Cojocaru: „Sigur, cel mai bun răspuns la toate acţiunile opoziţiei sunt rezultatele guvernării şi în plan politic, şi în plan economic, în cel social sau cultural. Însă aceste rezultate fie că întârzie să apară, fie că sunt încă destul de modeste şi nepercepute ca atare de populaţie. În schimb, reacţiile la rateurile guvernanţilor iau adeseori dimensiuni exagerate. Tăierile bugetare, motivate sau nemotivate, nu au cum asigura menţinerea încrederii în actuala formulă de guvernare. Este limpede că o eventuală înlăturare de la putere a liberal-democraţilor va însemna şi reorientarea cursului de politică externă.”

Europa Liberă: În condiţiile în care Alianţa abia a trecut de ecuator, care ar trebui să fie acţiunile ce i-ar asigura o traiectorie de succes în termenul care i-a mai rămas?

Gheorghe Cojocaru: „O guvernare performantă, mai ales, în domeniul economic şi social, asigurarea ordinii publice şi securităţii vieţii cetăţeanului simplu. Dar toate acestea bineînţeles nu pot fi realizate imediat, ci cu timpul şi cu multă tenacitate. Până atunci însă guvernarea poate că ar trebui să acorde mai multă atenţie comunicării cu oamenii, să pună în practică o strategie de comunicare pentru a construi şi a menţine o relaţie de încredere reciprocă cu diverse medii din societate. Fără acest efort de comunicare şi explicare, pas cu pas, a obiectivelor urmărite, guvernarea riscă să se rupă de ceea ce se întâmplă realmente în viaţa omului”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG