Linkuri accesibilitate

Parlamentul European, drepturile omului și vecinătatea


Ceremonia de acordare a premiului Saharov pentru libertatea de gîndire activiștilor iranieni Nasrin Sotoudeh și Jafar Panahi.
Ceremonia de acordare a premiului Saharov pentru libertatea de gîndire activiștilor iranieni Nasrin Sotoudeh și Jafar Panahi.

Parlamentul își reiterează opinia că politica „mai mult pentru mai mult” ar trebui să se bazeze pe criterii clar definite.



Socialistii verzii si celelalte grupuri politice mai mici din Parlamentul European au repurtat astazi o victorie in fata Grupului Partidului Popular European, cand raportul intocmit de eurodeputata slovaca Monika Flasikova Benova a primit sustinerea camerei legislative europene.
„Popularii nu au fost de acord cu dreptul femeilor de a face avort si cu drepturile LGBT, declarandu-se pentru familia traditionala, insa noi sustinem in raport atat drepturile LGBT cat si familia traditionala,"
a declarat raportoarea.

Raportul vorbeste si despre sanatatea reproductiva a femeilor dar si despre drepturile minoritatilor, mai ales ale minoritatii roma.

„Multi membri ai PE au pus la indoiala importanta drepturilor omului in interiorul UE. Suntem atat de atenti la tarile terte, la cele candidate, dar o data ce o tara este in UE constatam ca nu avem suficiente mecanisme pentru apararea drepturilor omului," a spus si Renate Weber, raportor din umbra din partea grupului liberal, ALDE.

Parlamentul European solicită instituțiilor Uniunii Europene să conlucreze în vederea implementării adecvate pentru a îndeplini angajamentul Uniunii prevăzut în tratat, de a-și conduce politicile externe pe baza drepturilor omului, a valorilor democratice și a statului de drept, într-o manieră principială și sigură, evitând standardele duble.

In rezolutia adoptata miercuri, Parlamentul European regretă că „în unele democrații recente justiția selectivă se manifestă adesea sub masca statului de drept și a războiului împotriva corupției; regretă că justiția selectivă a devenit ceva mai mult decât un mijloc de răzbunare politică și de reglare de conturi cu opozanții politici, prin intimidarea și marginalizarea opoziției, a personalului mass-media și a apărătorilor drepturilor omului, în special în preajma alegerilor. Parlamentul este în continuare preocupat în legătură cu acuzațiile de criminalitate și acuzațiile motivate politic împotriva membrilor opoziției în Ucraina, și îndeamnă autoritățile ucrainene să pună capăt hărțuirii opoziției."

Parlamentul European regretă că, „în pofida numeroaselor apeluri ale organismelor internaționale către autoritățile ruse, nu s-a realizat nici un progres în anchetarea morții lui Serghei Magnițki si solicită insistent Consiliului să impună la nivelul UE refuzarea vizelor pentru oficialii responsabili de moartea lui Serghei Magnițki și să înghețe toate activele financiare deținute de aceștia sau de membrii apropiați ai familiilor lor pe teritoriul UE."

In plus rezolutia arata ca „Parlamentul este în continuare dezamăgit de procedurile penale împotriva lui Mihail Hodorkovsky și Platon Lebedev, percepute pe plan internațional ca fiind de natură politică.“

Uniunea Europeană și vecinătatea

Rezolutia PE saluta noul accent pus de politica UE față de vecinătatea sudică pe răspunderea reciprocă și un angajament comun față de valorile universale ale drepturilor omului, ale democrației și ale statului de drept.
Insa, Parlamentul subliniază „necesitatea evitării, în Est, a acelorași erori politice care au fost comise în Sud înaintea Primăverii arabe din 2011."

Parlamentul își reiterează opinia că abordarea „mai mult pentru mai mult” ar trebui să se bazeze pe criterii clar definite, cu repere specifice, măsurabile, realizabile și transparente, și fixate în timp.

Documentul adoptat astazi salută, de asemenea, „activitățile întreprinse în cadrul inițiativei Parteneriatului estic pentru promovarea drepturilor omului, a democrației, a libertăților fundamentale și a statului de drept în țările partenere.

Parlamentul regretă, cu toate acestea, că politica pentru Parteneriatul estic "este uneori interpretată greșit, devenind mai mult o politică a permisivității totale și a absolvirii de orice vină sau o politică a standardelor duble aplicată frecvent în privința țărilor partenere din Est."

„Parlamentul este în continuare extrem de îngrijorat de absența democrației, a statului de drept și a libertăților fundamentale și de nerespectarea drepturilor omului în Belarus, singura țară din vecinătatea est-europeană care nu participă pe deplin la Parteneriatul estic și la lucrările Adunării Parlamentare Euronest, în special în urma a alegerilor prezidențiale din decembrie 2010 și a reprimării violente ulterioare a protestatarilor și a opoziției politice, inclusiv prin procesele intentate activiștilor în 2011, care nu au respectat standardele internaționale și în care s-au pronunțat sentințe disproporționat de dure.

Sa mai spunem ca tot miercuri la Parlamentul European s-a desfasurat ceremonia de inmanare a premiul Saharov pentru Pace, care anul acesta le-a revenit avocatei iraniene Nasrin Sotoudeh si regizorului de film, Jafar Panahi.

Cei doi laureati, care se afla in arest la domiciu, au fost reprezentati de un grup de 5 persoane intre care laureata premiului Nobel pentru Pace Dr. Shirin Ebadi si regizorul Costa Gavras, presedintele Cinematecii franceze.
XS
SM
MD
LG