Linkuri accesibilitate

Dräxlmaier, alegerile din România & summitul CSI


Campania electorală de la alegerile din 2009 din România
Campania electorală de la alegerile din 2009 din România

Săptămâna politică.



Fiscul moldovean, care-i va putea verifica mai lesne la anul pe cei dezlegați la pungă, este acuzat de câteva săptămâni că ar fi încercat să hărțuiască un investitor german. A fost nevoie de intervenția premierului Vlad Filat ca fiscul controlat de partidul său prin ministrul finanțelor să-și rezolve neînțelegerile cu Dräxlmaier . Firma care fabrică de câțiva ani la Bălți piese de interior pentru mașini amenințase că, din cauza vizitelor dese ale fiscului, poate renunța la noi investiții. Aceasta este una din temele săptămânii politice trecute în revistă de Alla Ceapai cu ajutorul câtorva analiști.


Decizia Inspectoratului Fiscal de a anula amenda de 25 de milioane de lei companiei Dräxlmaier este, în opinia redactorul şef al revistei „Economist" Ion Chişlea un lucru bun, pentru că cel puţin pentru moment conflictul dintre fisc şi investitorul german a fost soluţionat.

„Mai mult premierul Filat a dispus elaborarea în regim de urgenţă a unor modificări la legislaţia ce reglementează procedurile de înregistrare vamală a livrărilor de mărfuri autohtone din şi în zonele economice libere. de aici are de câştigat în primul rând atractivitatea investiţională a ţării noastre care a început să sufere tot mai mult în ultimul timp din cauza constrângerilor impuse de autorităţile vamale şi fiscale. Cel de-al doilea eveniment economic pozitiv este aprobarea de către guvern a modificărilor la legislaţia cu privire la instituţiile financiare , care trebuia adoptată, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale, până la finele lunii iunie. Dacă aceasta va fi adoptată în curând de către parlament, aşa cum speră primul ministru, atunci va avea de câştigat atât mediul de afaceri, cât şi întreaga societate, dar şi alianţa de la guvernare. transparenţa acţionariatului băncilor care este principalul obiectiv al modificărilor , va spori încrederea faţă de Republica Moldova ca o destinaţie sigură pentru investiţii. La rândul său guvernarea va obţine o bilă albă din partea societăţii demonstrând că face schimbări nu doar în vorbe, dar şi prin fapte concrete.”

În opinia redactorului de la „Adevărul" Valentina Basiul alegerile parlamentare din România din această duminică, ar fi un eveniment care nu trebuie trecut cu vederea, pentru că aceasta campanie electorală a trezit mare vâlvă pe reţelele de socializare, bloguri, dar şi în presa de la Chişinău:

„Ştim că duminică cel puţin vreo 10 mii o să se prezinte la vot, eu aşa cred. Dacă ţinem cont de ultimele alegeri de acum patru ani, când s-au prezentat vreo 8 milioane 700 de mii, anul acesta o să avem mai multe secţii. Sper că prezenţa oamenilor va fi mai mare judecând după câte valuri s-au făcut şi în lumea bloggerilor, cât şi în presa tradiţională. Eu m-am pronunţat pe acest subiect într-un material de opinie, am analizat toate ofertele electorale şi am spus că eu nu am ce alege şi nu mă duc la vot, dar fiecare om are dreptul la opinia lui, la opţiunea lui. Sigur că este important pentru toţi cei de aici care sunt români, care au cetăţenie românească să se prezinte la vot. Motivaţia mea şi argumentarea mea e că o dată la patru ani nişte politicieni din dreapta Prutului îşi aduc aminte că aici există o mână de oameni şi pe care îi folosesc, aşa cred eu, îi folosesc. Încă o chestiune ciudată, dacă analizăm câtă populaţie are diaspora în care intrăm şi noi şi numărul de locuri alocat în Parlamentul României, respectiv un senator şi un deputat pentru care trebuie să alegem. Analizând aceleaşi cifre pe Bucureşti, vedem că Bucureştiul are o populaţie dublă decât e diaspora, dar are 40 de locuri în Parlament, faţă de un loc dat diasporei în general. Dar în primul rând e şi normal ca fiecare să-şi exercite dreptul de vot.”

Editorialistul de la trustul de presă „Jurnal" Nicolae Negru nu vede o problemă că la Reuniunea şefilor de stat din CSI a participat primul ministru Vlad Filat şi nu preşedintele Nicolae Timofti. Scuza şefului statului i s-a părut puţin convingătoare, la fel şi rezultatele cu care s-a întors premierul:

„Ba chiar cred că e bine că a plecat Filat, fiindcă problemele care erau de discutat acolo sau problemele de interes pentru Republica Moldova în relaţiile cu CSI sunt problemele economice, problemele politice, militare de securitate ne interesează mai puţin. Problemele economice erau de discutat foarte importante în special cea cu livrarea gazelor , nu avem acord încă încheiat cu Gazpromul. Şi desigur că întâlnirea cu Putin era necesară şi cine putea să facă lucrul acesta mai bine decât domnul Filat care este implicat concret în aceste chestiuni. Faptul că așteptările nu s-au soldat cu rezultate practice putem să punem pe seama fragilităţii acestor relaţii sau anumitor interese pe care le urmăreşte Rusia în relaţiile cu noi. deci, nu e pură economie, politică şi geopolitică face Rusia la aceste summit-uri” a fost opinia editorialistului Nicolae Negru.
XS
SM
MD
LG