Cine deplângea tăcerea preşedintelui de după referendum are de ce se căi. Se dovedeşte că preşedintele nu a fost absent, ci doar retras într-un cantonament politic, unde a tras la fiare şi s-a umplut de steroizi ca să-şi apere din nou privilegiile în mod democratic. A rezultat un preşedinte nevorbit, dornic să-şi reia echilibristica pe marginile Constituţiei şi să-şi înece adversarii într-un torent sulfuros de vorbe.
Prezenţa lui la toate orele şi pe toate programele a întreţinut vie dorinţa alegătorului român de a merge la vot. Merită să-l calci cu ştampila. Preşedintele lasă şi acum impresia unui om care trăieşte o realitate greşită. După cum rezultă din sondajele de opinie, chiar şi o parte consistentă a surdo-muţilor societăţii, cei pentru care coada la venitul minim garantat este singura formă de manifestare civică, par să se fi speriat de stafiile care ar putea ieşi din urne să ne bântuie. Preşedintele nu ştie că visele tinereşti pe care le stârnea acum opt ani au îmbătrânit şi s-au transformat în coşmaruri pentru mulţi dintre foştii susţinători iar votul pe care li-l cere acestora astăzi s-ar putea prea bine să se întoarcă împotriva lui.
Cu toate acestea, duşmani sau prieteni, îl privesc cu teamă respectuoasă pentru că ne-a obişnuit să-şi câştige victoriile în lupte fără reguli şi să şi le plătească cu infinită generozitate din banii tuturor, chiar de-ar fi să nu mai aibă decât el şi-ai lui după ce bea apă următorul mandat.
Într-un straniu şi asimetric exerciţiu de neconstituţionalitate, el s-a făcut în toată campania electorală coada de topor, purtătorul de cuvânt şi principala ofertă a alianţei România Dreaptă. Ce ne-a spus el? Că pagubele celor şapte luni ale guvernului Ponta au eclipsat măreţele împliniri ale guvernelor anterioare. Că el personal, dar şi sistemul democratic au fost expuşi, în mod repetat, loviturilor de stat date de o majoritate parlamentară ostilă. Că votul dat împotriva lui la referendum a fost trucat. Că Europa nu-i vrea decât pe el şi partidul său, restul fiind stalinişti reciclaţi. Că forţele binelui se luptă cu cele ale răului şi acestea din urmă ameninţă să câştige, chiar în zilele sfârşitului lumii, un mandat pentru eternitate. E câte un pic de adevăr în toate acestea, doar că garnisit cu minciuni.
Preşedintele a fost un agent electoral pentru care principiile democraţiei, logica şi onestitatea au venit mereu pe locul doi, mult în urma patosului şi a beţiei puterii. Oastea speriată a Alianţei România Dreaptă încearcă să ţină pasul torentului de vorbe, dar a alunecat pe potecile măreţelor discursuri şi s-a răzleţit, iar liderii o mână care încotro, bătând câmpii virtuali. Căci sunt prezenţi doar pe reţelele de socializare, lăsându-l pe preşedinte să le economisească banii de campanie, să colmateze el cu peltele propagandistice canalele de televiziune la ore de maximă audienţă. Sunt gata şi ei să îmbrace cămaşa albă de martiri ai votului uninominal. Au abandonat corabia, pregătiţi să naufragieze în petele albe de pe hartă. S-au dus în teritoriu echipaţi ca pentru safari. Fac exerciţii de dicţie, să folosească accentul locului. Echipele de imagine le-au cumpărat bocanci, salopete de blugi şi baticuri. Sunt interzise cosmeticalele. Sub izul de Nina Ricci, face bine un uşor iz de usturoi, e semn că n-ai nimic de ascuns. Genţile de lux sunt înlocuite cu cele chinezeşti din fâş.
Navighează pe nişte ape ostile şi încearcă să controleze bancurile de fitoplancton electoral, dezgropând câte o perlă ascunsă pe vremea când purtau la gât cheia trezoreriei şi puteau dosi bani albi pentru zilele negre ale campaniei electorale. E o formă continuată de mită electorală plătită cinic din banii comunităţii sau din fondurile alea europene cu probleme. Cele de care e vinovată coaliţia la guvernare că nu le-a cheltuit sau că le-a atribuit clienţilor.
Situaţia de azi îi vine preşedintelui ca o mănuşă întoarsă pentru că retorica sa este cea din vară, doar că în oglindă. Preşedintele îşi îndeamnă admiratorii să voteze cu aceleaşi fraze şi aceeaşi gesticulaţie drăgăstoasă cu care-i soma în vară să nu meargă la vot. Pe atunci cifrele mari îi făceau rău. Acum ar vrea să însufleţească şi scheletele de prin dulapuri, să le facă să meargă la vot, să-i ardă cu ştampila pe adversarii din Uniunea Social-Liberală. Prins de acelaşi paradox, invocă imparţialitatea sa prezidenţială, pentru a lovi mai bine în adversarii politici. Nu reuşeşte decât să mărească pulsul electoral şi impulsul ascendent al adversarilor.
Poate că, în tot acest scenariu absurd, există o logică. De ce s-ar supraexpune preşedintele în ciuda faptului că apariţiile sale nu fac decât să-i scadă partidul în sondaje? Poate pentru că ştie că urmează vremuri grele şi vrea să-şi protejeze copiii de suflet, să nu guverneze o vreme, să-i lase pe alţii să plătească oalele sparte de oamenii lui Boc şi Ungureanu? Să plătească ceilalţi anul viitor vreo patru miliarde de euro datoriile la FMI, să negocieze bugetul european şi noile programe de finanţare pentru perioada 2014-2020, să dezamorseze bombele lăsate prin sertarele şi arhivele instituţiilor sau îngropate în contabilitatea întreprinderilor pe care ar trebui să le privatizeze?
Un frumos covor românesc de mine antipersoană se întinde în calea celor care vor veni la guvernare şi nici măcar cei care l-au brodat de-a lungul atâtor mandate nu mai au harta cu locurile unde sunt plasate. Cei care-şi doresc să guverneze în perioada următoare fie sunt bolnavi de putere, fie au un plan bine pus la punct să scoată la lumină ţara din zona crepusculară în care ne aflăm sau măcar să-şi întreţină clienţii şi marea familie de partid încă un mandat, fie sunt inconştienţi şi vor să facă şi ei o tură cu maşina familiei.
Pe de altă parte, este posibil ca, pur şi simplu, pentru preşedintele Băsescu şi ai lui legitimarea actualei majorităţi prin votul popular să fie un vis urât, iar ieşirile preşedintelui să încerce să micşoreze, dacă nu să înlăture, răul. Poate că accesul acestora la putere trebuie blocat prin toate mijloacele, chiar dacă asta presupune otrăvirea fântânilor şi incendierea recoltelor.
Rămâne să ne întrebăm, dacă e aşa, la ce bun atâta energie? Să fie în legătură cu iminenta anchetă a achiziţiilor publice? Sau cu controlul contractelor cu statul obţinute prin licitaţii dedicate oamenilor de casă ai PDL? Mai sunt dosare prezidenţiale neprescrise ori se pregătesc altele? Să fie o formă prin care oligarhia transpartinică face transferul de putere dintr-un buzunar într-altul şi încă nu s-a decis care om de casă să mai înfunde, de ochii lumii, puşcăriile acelea cu computere şi internet fără cablu? Greu de ştiut.
Cert este că preşedintele stă ca un rapsod pe marginea prăpastiei şi încearcă să-şi potrivească ritmul discursului după cel al exploziei covorului de bombe. Speră să-l salveze discursurile, dar buza prăpastiei s-a tot subţiat şi nu se ştie cât îl mai ţine.
