Şi din nou au ieşit nişte florari să protesteze în stradă. De această dată erau o mînă de oameni înarmaţi cu pancarte şi... cu o portavoce. Un omulean aparent vînjos striga la megafon: „NU VOM CEDA! NU VOM CEDA!!!”
Aşadar, povestea patentei pare să nu mai aibă un sfîrşit. Florarii aceia vor cu tot dinadinsul să muncească în baza patentei. Adică vor o patentă veşnică, altfel spus. Autorităţile, pe de altă parte, mi se par nehotărîte. Zic ca patenta camuflează un soi de evaziune fiscală, dar nici nu se grăbesc să anihileze businessul pe care îl consideră dubios.
Dacă e să fim sinceri, stimaţi ascultători, situaţia asta tulbure cu patentele seamănă cu un spectacol grotesc. Într-un spaţiu al normalităţii, problema asta demuuuult ar fi fost soluţionată. Şi ţara noastră parcă se vrea un spaţiu al normalităţii, ea parcă se integrează viforos în Europa, ea parcă e vizitată de înalţi demnitari europeni. Uite însă că chestiunea cu patentele e insolubilă.
Or, în realitate, lucrurile nu sînt nici pe departe sofisticate şi irezolvabile. E suficient să se facă o analiză imparţială a comerţului cu flori de aici ca autorităţile să ştie exact ce să facă. Dacă avem de-a face cu un biet ţăran, care are în grădina lui o seră pipernicită, şi care numai din această afacere se hrăneşte, e de domeniul evidenţei că omul ăsta poate fi lăsat în pace, adică să rămînă cu patentă. Şi dimpotrivă, dacă e vorba de nişte comercianţi solizi, care aduc cu avionul florile din Olanda, care stau bine pe picioare, e normal să li se ceară acestora instalarea aparatului de casă.
La rigoare, organele fiscale moldoveneşti, foarte vigilente în anumite cazuri, ar putea să afle mai multe despre relaţia dintre florar şi patronul spaţiului comerical închiriat de florar. Cît anume cheltuieşte vînzătorul de flori pentru închirierea buticului? Nu cumva chiria asta îi face pe unii să iasă în stradă cu megafoanele?
Repet, cred că lucrurile nu sînt deloc învăluite într-o ceaţă densă. Dorinţă de-ar fi, una la fel de puternică cum e aceea de integrare europeană.
