Linkuri accesibilitate

Turcia-NATO: 60 de ani de colaborare


Gholomali Mahammadifard: Turcia este „buricul pământului”, într-un fel, din punctul de vedere al securităţii mondiale.


Relaţia cu o durată de 60 de ani a Turciei cu Alianţa Nord-Atlantică este tema unei publicaţii lansate astăzi la Chişinău de Centrul de Informare şi Documentare NATO, sub forma unui Jurnal Academic întitulat „Turcia-NATO, 60 de ani de colaborare”. Ediţia reuneşte mai multe analize ale experţilor naţionali şi internaţionali bazate pe constatarea că aderarea, în 1952, a Turciei la NATO a jucat un deosebit rol stabilizator pentru Orientul Mijlociu. Printre experţii ce împărtăşesc acest punct de vedere este şi Gholomali Mahammadifard, doctor şi lector universitar:

Gholomali Mahammadifard
Gholomali Mahammadifard
„Spaţiul geografic unde se afla Turcia are un aport extrem de important la securitatea mondială, având în vedere pe de o parte Orientul Mijlociu, Golful Persic şi Oceanul Indian, pe de alta – Europa Centrală şi de Vest şi Marea Neagră, şi partea cealaltă – Marea Mediterană şi Nordul Africii. Practic, putem spune că Turcia este „buricul pământului” într-un fel, din punctul de vedere al securităţii mondiale. Unii spun că intrarea Turciei în NATO a fost cauzată de dorinţă de a opri expansiunea URSS. Nu poate fi un motiv foarte-foarte solid, pentru că dacă ar fi fost aşa, de ce Iranul nu a intrat în perioada respectivă în NATO? Doar Iranul era un aliat apropiat al NATO, să nu uităm că conferinţa de terminare a celui de-al doilea război mondial s-a organizat în Teheran, adică Iranul juca un rol mult mai important pe vremea respectivă decât Turcia. Şi atunci de ce Iranul nu a intrat, dacă era pericolul sovietizării Iranului mult mai mare?

Concluzia noastră este, aşa cum o formulăm în lucrarea respectivă, că intrarea Turciei a fost ultimul tranchilizant pentru a adormi în totalitate aspiraţiile pro-otomane şi pericolul pe care îl reprezenta Turcia la adresa Europei. Pe de o parte, Turcia era un stat cu o populaţie cu o gândire preponderent orientală, 99 la sută musulmană, iar pe de alta – cu politicieni întotdeauna cu aspiraţii proeuropene. Şi atunci spaţiul respectiv întotdeauna a fost între cele două tipuri de forţe: pe de o parte forţe politice care de mai mult timp acceptaseră o gândire europeană, şi populaţia cu o gândire preponderent orientală. Şi dacă mergem pe etape istorice, inclusiv cele de după prăbuşirea URSS şi înlăturarea pericolului sovietizării, vedem că Turciei nimic nu i-a revenit după această aderare. A rămas exact ceea ce a fost, ceea ce demonstrează că intrarea Turciei în NATO nu a adus neapărat beneficii pentru Turcia din punctul de vedere al stăvilirii aspiraţiilor pro-otomane sau panturciste. Dar a fost un factor stabilizator pentru zonă, regiune şi la nivel mondial.

Prin intrarea respectivă, gânditorii care au gândit-o la faza respectivă, au jucat un rol extraordinar de pace în regiune şi în Europa. Vă daţi seama ce conflicte puteau izbucni în această regiune dacă Turcia nu era membră a NATO. Importanţa apartenenţei Turciei la NATO este, prin urmare, faptul că acest lucru a contribuit foarte mult la stabilitatea regională şi mondială. Dar din punctul de vedere al aspiraţiilor panturciste, naţionaliste, panotomaniste, acestea nu cred că aveau o susţinerea foarte mare în rândul intelectualilor din Turcia. Mai ales că ei erau conştienţi de foarte multe schimbări şi beneficii din punct de vedere naţional.”
XS
SM
MD
LG