Linkuri accesibilitate

Tigaia lui deadea Lionea


Pentru ca singurătatea să nu-l strivească, el stă toată ziulica la piaţă şi se preface că vinde.


Pe deadea Lionea l-am cunoscut acum un an. El e un fel de vînzător ambulant pe strada Sarmizegetusa din cartierul Botanica. E un omulean sfătos şi nu e greu să intri în vorbă cu el, mai cu seamă dacă îl cinsteşti cu o vodkă. Dar trebuie să-l cinsteşti din tot sufletul şi din toată inima, căci el nu umblă după pomană.

Pe vremuri, deadea Lionea a muncit la o întreprindere vestită din sectorul Botanica, care însă a dat chix în zorii tranziţiei, lepădîndu-se de protagonistul nostru ca de un dinte stricat. O vreme, deadea Lionea a cumpărat alimente dintr-un loc al oraşului şi le revindea la un preţ mai bun în alt loc. Apoi s-a dedicat în totalitate comerţului de pe strada Sarmizegetusa.

Deadea Lionea îşi vinde de ani de zile lucrurile din casă. De fapt, „îşi vinde” e un fel de-a spune, fiindcă multe din lucrurile sale nu sînt cumpărate de nimeni. Ele pur şi simplu sînt expuse pe un ziar zilnic, fără să intereseze trecătorii. Bunăoară, cele trei tigăi negre, jegoase, vechi, sînt expuse în stradă tocmai din vara anului 2007. Un aparat de radio matusalemic, marcă sovietică, e vîndut de deadea Lionea de prin 2005. Mai are deadea Lionea nişte prize vechi pe care nimeni nu le solicită. Şi, de fapt, deadea Lionea mai nimic nu reuşeşte să vîndă.

De ce o face pe vînzătorul în atare condiţii neprielnice? L-am întrebat şi deadea Lionea mi-a oferit un răspuns tulburător. El e conştient că marfa sa nu seduce pe nimeni şi totuşi iese în fiecare dimineaţă din casă, cu tigăile negre la subsuoară, pentru că acasă s-ar simţi singur, pentru că acasă nu prea are ce să facă. Fiica căsătorită a plecat demult în Rusia, iar soţia s-a dus şi ea pe urmele ei. Deadea Lionea a rămas singur în apartamentul său spaţios, iar pentru ca singurătatea să nu-l strivească, el stă toată ziulica la piaţă şi se preface că vinde.

Iar acolo, la piaţă, deadea Lionea se întîlneşte cu alţi cîţiva foşti colegi de uzină, şi ei un fel de gore-prodavţî, oameni cu care discută, cu care rememorează tinereţea, cu care cinsteşte o vodkă. Acolo, la piaţă, deadea Lionea e cunoscut şi de ţăranii-precupeţi, care îi vînd la un preţ acceptabil cîte două-trei fructe sau legume. Şi deadea Lionea mereu le plăteşte, pentru că se respectă şi nu vrea să i se dea gratis ceva.

Deadea Lionea trăieşte cu pensia lui de 1300 de lei. Din cînd în cînd îi mai trimite fiica nişte bani din Rusia. Familia lui acum sînt foştii colegi cu care stă toată ziulica la piaţă. Deadea Lionea nu disperă şi nici nu e interesat de politică. O bucată de pîine şi ceva tărie el mereu are. Iar ce va fi peste zece ani nu vrea să ştie...
XS
SM
MD
LG