Linkuri accesibilitate

Conflictul transnistrean și siguranța persoanelor


Ion Coropceanu: „Ne lipseşte un spaţiu comun al protecţiei de drept a cetăţenilor noştri.”



Centrul de Investigaţii Jurnalistice de la Chişinău a a organizat o masă rotundă despre gradul de siguranță de care se pot bucura locuitorii regiunii transnistrene, și despre măsura în care acest conflict înghețat este o amenințare la adresa la adresa securității oamenilor din ţările vecine. Relatează Tamara Grejdeanu.


Cazurile de răpire şi predare a persoanelor către aşa-zisele structuri de forţă din stânga Nistrului sunt în opinia juristului Alexandru Zubco, de la Asociaţia Promo-LEX, un fenomen care pune la îndoială siguranţa de care au parte cetăţenii din regiunea transnistreană. Din 2011 şi până în prezent au fost înregistrate patru astfel de cazuri, deşi încă în 2004 a fost denunţat acordul de colaborare dintre Ministerul Afacerilor interne şi miliţia transnistreană:

„Noi suntem îngrijoraţi că faptele de răpire şi predare a persoanelor şi anume de colaboratorii de poliţie au loc şi în prezent. MAI-ul nu numai că trebuie nu numai că trebuie să concedieze dar trebuie să adopte o politică foarte clară şi să facă regulă în interior, Dacă mai există asemenea cazuri înseamnă că acesta este un pericol foarte mare. Avem şi cazuri când din Chişinău, l-au transmis direct sau l-au luat. Este inimaginabil care este securitatea cetăţenilor care trăiesc acolo, şi vă garantez că absolut nu sunt siguri şi nu au nici o încredere în instituţiile, organele de drept ale Republicii Moldova. Noi menţionăm că în continuare sunt zilnic cazuri de răpiri, arestări arbitrare.”

Fost viceministru de interne Ghenadie Cosovanu este de părere că transmiterea de informaţii operative colaboratorilor de drept din Transnistria afectează nu doar securitatea persoanei dar şi a statului. În opinia lui legea ar trebui să prevadă sancţiuni dure şi limite astfel încât cetăţeanul să poată avea încredere în organele de drept:

„Problemele respective ţin nemijlocit de securitatea naţională, securitatea statului şi eu cred că la acest domeniu noi trebuie să spunem în cadrul legal care sunt drepturile organelor de drept ale republicii Moldova, ce trebuie să întreprindă şi care sunt momentele de colaborare cu aşa-zişii colaboratori a organelor de drept din Transnistria.”

În acelaşi timp generalul de onoare Ion Coropceanu, fost şef al Statului Major crede că atât timp cât structurile statului care lucrează cu împuternicirile legale ale Republicii Moldova nu sunt respectate de partea transnistreană protecţia cetăţenilor din stânga Nistrului va rămâne o problemă nerezolvată:

„Ne lipseşte un spaţiu comun al protecţiei de drept a cetăţenilor noştri, dacă depăşim de limita zonei de securitate, nimerim într-un spaţiu unde nu avem tangenţă, nu avem abordări comune, nu avem persoane sau nu avem organisme care ar putea discuta situaţia şi ar putea ajuta cetăţenii noştri. Căutarea punctelor de contact şi căutarea înţelegerilor reciproce în determinarea unui spaţiu comun al protecţiei de drept a cetăţenilor ar fi un pas înainte.”

În opinia experţilor riscurile actuale din regiunea transnistreană nu poartă caracter militar, de aceea este necesară schimbarea statutului forţelor de menţinere a păcii prezente în zona de securitate, întrucât acestea sunt incapabile şi nici nu au competenţe să se implice în soluţionarea problemelor de securitate atestate în prezent.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG