Cea de-a doua economie a uniunii Europene, cea a Franţei, a fost penalizată astăzi de agenţia de rating Moody’s, fiind retrogradată de la calificativul maxim AAA la AA1. Analistii politici şi economici văd în aceasta decizie un cartonaş galben arătat noului cabinet de la Paris şi noului preşedinte socialist Francois Hollande, dar Parisul dă replica şi spune că are nevoie de mai mult timp pentru a-şi pune în aplicare reformele ce vor duce la o creştere economică. Relatează corespondentul nostru pe probleme europene, Dan Alexe:
The Economist, biblia săptămânală a neoliberalismului britanic, și-a ales ca țintă în ultimul său număr Franța, pe care a numit-o, încă de pe prima pagină, „bomba cu ceas din inima Europei“.
Potrivit lui The Economist, cea mai mare primejdie pentru viitorul monedei unice, euro, nu ar fi Grecia sau Spania, ci Franța. La Paris, atacul frontal al publicației britanice a deranjat atât de mult, încât pînă și premierul socialist Jean-Marc Ayrault a găsit necesar să protesteze, denunțând „exgerarea“ (outrance) de care a făcut dovadă The Economist.
Alți miniștri ai actualului guvern francez au intervenit la rândul lor, atrăgând atenția asupra analizei săptămânalului britanic și făcând-o în cele din urmă ca ea să capete consistența realității: în seara de luni 19 noiembrie, agenția de cotare Moody‘s a diminuat nota Franței de la maximul posibil de AAA la AA1. Cu toate că asta implică în continuare o economie în stare excelentă, scăderea notei pune în lumină semnele eroziunii în Franta: economie stagnantă, rolul excesiv jucat de stat și importanța uriașă a sectorului public, cu toată povara bugetară pe care asta o implică, precum si șomajul și o datorie publică ce depășește 90% din Produsul Intern Brut (PIB).
In acord cu orientarea sa ideologică, The Economist mai evidenția si faptul că Franța, deși rămâne în vârful topului mondial al produselor de lux, este principala destinație turistică din lume și are mai multe mari multinaționale decît Marea Britanie, a declanșat în același timp, sub noul său regim socialist, o fugă a capitalurilor, accelerată de decizia președintelui François Hollande de a menține un impozit de 75% pe veniturile ce depășesc un milion de euro pe an.
După ce, în primăvară, Standard&Poor redusese la rândul său nota Franței, singura agenție majoră de notare care îi mai acordă acum un triplu AAA este Fitch.
Desigur, deși totul este autentic și incontestabil în rechizitoriul publicației britanice, care pe deasupra are astăzi un comentariu răzbunător pe site-ul său internet, postat după coborârea notei Franței de către agenția Moody‘s și intitulat, cu umor britanic, Moody bleus; bleus de la culorile de fotbal ale Franței), totusi comentariul care a precedat degradarea notei Franței nu era cu totul just, întrucât nu lua în seamă, de pildă, diferența între nivelul de trai și al protecției sociale al majorității populației în Franța și în Marea Britanie.
Tot așa, la nivelul predicțiilor care se auto-împlinesc, nu e inutil de amintit că agenția Standard&Poor, prima care a coborât nota Franței, a fost recent condamnată de un tribunal australian pentru escrocherie și manipularea informațiilor și că a fost inculpată de aceleași lucruri săptămâna trecută de către un tribunal italian. Pe fundal de criză, s-a deschis un front paralel: cel al conflictului dintre guverne și incontrolabilele (încă) agenții de cotare.
The Economist, biblia săptămânală a neoliberalismului britanic, și-a ales ca țintă în ultimul său număr Franța, pe care a numit-o, încă de pe prima pagină, „bomba cu ceas din inima Europei“.
Potrivit lui The Economist, cea mai mare primejdie pentru viitorul monedei unice, euro, nu ar fi Grecia sau Spania, ci Franța. La Paris, atacul frontal al publicației britanice a deranjat atât de mult, încât pînă și premierul socialist Jean-Marc Ayrault a găsit necesar să protesteze, denunțând „exgerarea“ (outrance) de care a făcut dovadă The Economist.
Alți miniștri ai actualului guvern francez au intervenit la rândul lor, atrăgând atenția asupra analizei săptămânalului britanic și făcând-o în cele din urmă ca ea să capete consistența realității: în seara de luni 19 noiembrie, agenția de cotare Moody‘s a diminuat nota Franței de la maximul posibil de AAA la AA1. Cu toate că asta implică în continuare o economie în stare excelentă, scăderea notei pune în lumină semnele eroziunii în Franta: economie stagnantă, rolul excesiv jucat de stat și importanța uriașă a sectorului public, cu toată povara bugetară pe care asta o implică, precum si șomajul și o datorie publică ce depășește 90% din Produsul Intern Brut (PIB).
In acord cu orientarea sa ideologică, The Economist mai evidenția si faptul că Franța, deși rămâne în vârful topului mondial al produselor de lux, este principala destinație turistică din lume și are mai multe mari multinaționale decît Marea Britanie, a declanșat în același timp, sub noul său regim socialist, o fugă a capitalurilor, accelerată de decizia președintelui François Hollande de a menține un impozit de 75% pe veniturile ce depășesc un milion de euro pe an.
După ce, în primăvară, Standard&Poor redusese la rândul său nota Franței, singura agenție majoră de notare care îi mai acordă acum un triplu AAA este Fitch.
Desigur, deși totul este autentic și incontestabil în rechizitoriul publicației britanice, care pe deasupra are astăzi un comentariu răzbunător pe site-ul său internet, postat după coborârea notei Franței de către agenția Moody‘s și intitulat, cu umor britanic, Moody bleus; bleus de la culorile de fotbal ale Franței), totusi comentariul care a precedat degradarea notei Franței nu era cu totul just, întrucât nu lua în seamă, de pildă, diferența între nivelul de trai și al protecției sociale al majorității populației în Franța și în Marea Britanie.
Tot așa, la nivelul predicțiilor care se auto-împlinesc, nu e inutil de amintit că agenția Standard&Poor, prima care a coborât nota Franței, a fost recent condamnată de un tribunal australian pentru escrocherie și manipularea informațiilor și că a fost inculpată de aceleași lucruri săptămâna trecută de către un tribunal italian. Pe fundal de criză, s-a deschis un front paralel: cel al conflictului dintre guverne și incontrolabilele (încă) agenții de cotare.
