Linkuri accesibilitate

„Rânza e mare şi dincolo de faptul că e greu să o saturi, e şi mai greu să o tratezi înainte să plesnească”


Jurnalul săptămânal cu Doru Dendiu.



Fost corespondent special al Televiziunii România în Republica Moldova, a activat la mai multe posturi de televiziune din Chisinau. Jurnalistul Doru Dendiu este autorul Jurnalului săptămânal.

Luni

M-am trezit după ora zece. Aş putea spune fără să greşesc că am început săptămâna cu o noapte agitată de nesomnul băieţilor. De fiecare dată când mă trezesc noaptea în plânsetul copiilor mă gândesc cât de dor îmi va fi, peste ani, de clipele astea de nesomn. Aşa că azi cafeaua de dimineaţă îşi are rostul ei şi nu e doar un tabiet nesănătos. Merg mai departe pe acele ceasului şi preţ de o oră răsfoiesc agenţiile de ştiri şi câteva blog-uri. Caut urmările offline-ului organizat pentru Eugen Tomac vineri seară. Găsesc câteva rânduri bine aşternute şi chiar unele învelite în reproşuri. Reţin şi trec mai departe. Mai bine zis, mai aproape, foarte aproape. Trec la telefonul devenit o prelungire cât se poate de vie a mâinii şi îmi sun prietenii pe care i-am invitat, încă săptămâna trecută, la Teatrul Mihai Eminescu. Aici, la ora 18:00 urmează să vedem cum şi alături de cine Eugen Tomac şi Viorel Badea se lansează în cursa electorală pentru Camera Deputaţilor şi respectiv pentru Senatul României. Cum evenimentul e deja consumat, mă limitez să spun că prietenii mei şi mai ales prietenii prietenilor mei au fost încă o dată la înălţime. Mai ales micul meu fiu mare, care la 2 ani şi-a făcut cu brio debutul în arena publică. Desigur, astăzi s-au întâmplat mai multe, dar puţine merită onoarea de fi citite într-o Europă Liberă.

Marţi

La ora 11:00 sunt invitat la Publika TV. Discutăm o propunere „de ultimă oră” lansată de opoziţia parlamentară - alegerea comisarilor de poliţie, a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, procurorilor şi a altor demnitari publici, prin vot direct, la urne. Colegii de platou au explicat poate mai bine decât mine nerozia. Mi-ar fi plăcut subiectul propus spre dezbatere iniţial, dar anulat din motive care nu mă privesc, desigur - o pată neagră în CV-ul unui ministru încă tânăr şi foarte important. Nu-i bai, zile mai sunt. Ziua continuă tot sub spectrul politicii, cu negocieri al căror rezultat sper să fie o împăcare a mult prea orgolioşilor politiceni autohtoni. Rânza e mare şi dincolo de faptul că e greu să o saturi, e şi mai greu să o tratezi înainte să plesnească. După o incursiune într-unul din multele beciuri ale Chişinăului, revin acasă, cumincior, taman la timp să-mi văd băieţii pregătiţi de culcare. Desigur, totul se dă peste cap şi începe zbenguiala de seară. Pentru o zi de marţi, un final minunat.

Miercuri

Tată de băieţi. La aproape 2 ani, Bogdan Ion Cristian e bădica. Îi spunem Bubu. Dacă ar putea, i-ar da piept celui mic, dacă l-am lăsa, s-ar juca cu el aşa cum se joacă cu maşinile, ar face ture cu el pe mobilele din casă până la maxima uzură a caroseriilor din plastic. Lui Bubu nu-I place să meargă maşinile pe covor. Lui îi place ca maşinile să meargă pe pereţi, pe dulapuri şi uneori chiar pe capul nostru. Pe cel mic l-am numit Andrei Ovidiu Mihai. Are doar 3 săptămâni. Îi spunem Bebe. O întreb deseori pe Angela de ce ne-am străduit să le dăm câte 3 prenume. Poate doar ca să le facem în ciudă funcţionarilor de la starea civilă. Sau poate ca să împăcăm toate rudele. Miercuri a fost o zi pentru un tată de băieţi. Până spre seară, când, conştient că viitorul băieţilor trebuie modelat, am continuat incursiunile în meandrele corpului politic de pe Bîc. Cândva, în viitor, sunt sigur că băieţii mă vor întreba de ce n-am stat mai mult cu ei, acasă sau în parc. Măcar am încercat.

Joi

Am început ziua asta cu o înjurătură. Păcatul meu. Continuare la înjurătura unei scursori de om, „politician” cu ştate vechi în a turna otrava duşmanilor în roada pământului care îl hrăneşte. Cum îi rabdă pământul pe ăştia, n-o să înţeleg niciodată. Te duci la el să-l întrebi ce mai face şi te spurcă dis-de-dimineaţă. Am cunoscut mulţi ca el. Unii o duc, încă, bine. Unii. Încă. Altora le-a bătut ceasul. Îi vine rândul şi ăstuia. Numai că-mi pare rău că, până atunci, ne omoară cu zile. Nu-I nimic - e bine şi aşa. Dacă ar fi putut, ne-ar fi împuşcat pe toţi, demult. Parcă e mai bine să rabzi o înjurătură, decât să te îngreunezi cu plumb. Totuşi, nu ştiu cum vouă, dar mie câteodată chiar îmi vine să cer plumbul ăla. Decât aşa libertate, printre hoţi şi bandiţi, printre mincinoşi care ţin balanţa, printre copii care-şi bat joc de limba părinţilor, mai bine lipsă. Tristă ziua asta de joi. O rază de lumină seara, la Palatul Naţional. Am ascultat cu bucurie umilă copiii care au evoluat pe scena Festivalului Două Inimi Gemene, organizat în memoria Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici. Două inimi care au bătut pentru libertate şi au sfârşit călcate de hoţi şi bandiţi şi mincinoşi şi trădători de neam şi ţară. A fost şi Bubu la concert.

Vineri

Am recuperat lenea de luni. Încă nu câtase cocoşul când deja apăsam pe taste textul ăsta. Valentina, când o să mai crească Bubu, să ne inviţi la o prăjitură. Am plecat prea cu noaptea-n cap de lângă el şi ne-a căzut din pat. Nu-I grav, îi trece pân-se-nsoară. Tot până atunci sper să îşi găsească rezolvare şi bătrâna chestiune transnistreană. Totuşi, slabe şanse, luând în calcul declaraţiile făcute la prânz de Dmitri Rogozin, înalt funcţionar rus. În 1992 Rogozin lupta împotriva fasciştilor români şi moldoveni din Chişinău. După 20 de ani, lupta lui continuă, chiar dacă foloseşte alte arme. Ce vrea el am înţeles, încă o dată, citind în numărul 3 din acest an al revistei „Destin Românesc” (editată de Institutul Cultural Român) două materiale de excepţie: <<Strategii şi practice de rusificare aplicate în şcoala rusă din Basarabia>>, de Ilie Gulica, şi <<Moldova la hotarele a trei imperii. Începutul “problemei Basarabiei”>>, de Ion Chirtoagă. Le recomand cu căldură guvernanţilor Republicii, între două reprize de PR păgubos.
Previous Next

XS
SM
MD
LG