Linkuri accesibilitate

Reacții la modificarea Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporală de muncă


Mihai Hâncu: „acum o să fie o altă atitudine, când plăteşti tu din buzunarul tău”.


Săptămâna trecută a intrat în vigoare noul regulament al plății zilelor de boală, care prevede ca primele trei zile de absență să fie plătite de angajator, iar următoarele de casa de asigurări. Patronii și asiguratorii ar fi vrut ca măcar prima zi de boală să fie plătită de angajat, în ideea că nu se va da bolnav și când nu este – dar s-a opus Curtea Constituțională. Mai multe, despre noul sistem, de la Alla Ceapai.

Alexandra Can, directoarea fabricii ARTIMA, spune că indemnizaţiile pentru concediul de boală achitate de patroni afectează bugetele întreprinderilor care abia de reuşesc să achite la timp salariile angajaţilor:
„În momentul în care peste 40% economia tenebră trăieşte liniştit, nu plătesc nici măcar concedii medicale, nici indemnizaţii de orice gen, nici cotizaţii la fondul social. Sigur că povara cade pe spatele angajatorilor care îşi duc afacerile într-un mod transparent. S-a încercat în primul rând să se alinieze la legislaţia europeană. în al doilea rând s-a încercat responsabilizarea angajatorilor să creeze condiţii mai bune de muncă pentru ca angajatorii să nu se îmbolnăvească.”

Însă nedumerirea Alexandrei Can este că tot patronii trebuie să achite indemnizaţii angajatului care pleacă în concediu de boală pentru a-şi trata copilul sau un părinte bolnav.

Aceste motive sunt cel mai des invocate de angajatori, îmi spune directoarea unei firme de textile Georgeta Mir. Ea crede că astfel statul încearcă să economisească bani pe seama patronilor de întreprinderi:
„E pur şi simplu o metodă a statului de a se eschiva de a plăti buletinele şi de a pune pe seama angajatorului acest lucru. Pentru că ei sigur au făcut nişte calcule şi au văzut că cele mai multe buletine de boală se dau anume pentru o săptămână de zile. Şi dacă dintr-o săptămână noi achităm trei zile, ceea ce înseamnă 60 la sută din buletin, ei îşi salvează 60 la sută din banii cheltuiţi pentru aşa ceva.”

În apărarea angajatorilor se pronunţă şi reprezentanţii patronatelor care cred că astfel patronii sunt obligaţi să achite dublu impozite. Iată ce
Leonid Cerescu
Leonid Cerescu
spune preşedintele patronatelor, Leonid Cerescu: „Noi, conform legislaţiei, trebuie să plătim 23 de procente la Casa Naţională de Asigurări Sociale. Plus la asta, nouă ni se impune să achităm şi trei zile de incapacitate temporală de muncă de muncă, în condiţiile în care salariatul este bolnav. Plus la asta pentru 2013, pofta vine mâncând, nu trei zile, dar cinci zile de incapacitate temporală de muncă. Asta se primeşte impozitare dublă.”

În timp ce patronatele îşi exprimă nemulţumirea, reprezentanţii sindicatelor se arată victorioşi că au reuşit să vină în susţinerea salariaţilor care nu mai trebuie să suporte pe cont propriu prima zi din concediul medical, aşa cum îi obliga legea până nu demult.

Iată ce spune vice-preşedintele sindicatelor Mihai Hâncu: „Angajatorului îi era convenabil că salariatul să se afle pe concediul de boală fără ca să-i plătească salariu. Şi să fie plătit salariu din bugetul asigurărilor sociale. Desigur o să fie acum într-un fel o altă atitudine, a altă gândire, când plăteşti tu din buzunarul tău, tu te gândeşti când să fii de acord cu acest concediu de boală şi va fi o insistenţă probabil şi din partea angajatorului faţă de instituţiile medicale atunci când eliberează aceste certificate medicale.”

Guvernul a decis să opereze aceste modificări la Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporală de muncă, după ce a constatat că se cheltuiesc sute de milioane de lei din bugetul de stat pentru achitarea indemnizaţiilor pentru concediile de boală. Tot atunci, primul ministru Vlad Filat a declarat că concediile medicale sunt folosite cu rea credinţă de angajaţi, iar patronii uneori tolerează această stare de lucruri.
Previous Next

XS
SM
MD
LG