Cum e să fii nevăzător şi să supravieţuieşti într-o lume aproape exclusiv a celora care văd. Azi este Ziua Internațională a educației copiilor nevăzători. Dar ce posibilităţi de educaţie pentru asemenea copii oferă Republica Moldova? Ce văd sau mai degrabă refuză să vadă autorităţile? Vom discuta în această dimineaţă cu dna Xenia Siminciuc, consultant pentru comunicare la Centrul de Susţinere a Businessului pentru Nevăzători.
Europa Liberă: Ziua Internaţională a educaţiei copiilor nevăzători. Şi în general este bine că există uneori şi prilejuri formale de a discuta despre o realitate sau alta, altminteri trecute cu vederea. Dvs. cunoaşteţi foarte bine realitatea în care trăiesc persoanele nevăzătoare în Republica Moldova. Haideţi să precizăm din capul locului: ce-i oferă Republica Moldova unui copil nevăzător ca să-şi urmeze educaţia şi instruirea necesară? Adică, posibilităţi, instituţii, perspective profesionale.
Xenia Siminciuc: „În primul rând, dacă vorbim despre instituţii preşcolare pentru copii cu dezabilităţi vizuale, atunci vă pot spune că există o singură grădiniţă pentru copii cu dezabilităţi vizuale.
Dar în general sunt două părţi ale medaliei, pentru că mai mult acum vorbim şi încercăm să ne debarasăm de termenul „special”. Dacă copii au dezabilitatea vizuale care nu este prea gravă, ei pot fi încadraţi în orice instituţie, şi preşcolară, şi şcolară, adică cu copii care nu au dezabilităţi.
Dacă vorbim despre şcoli şi despre o dezabilitate vizuală gravă, de exemplu de gradul I, atunci de exemplu în oraşul Bălţi există şcoală pentru copii cu vedere slabă şi pentru copii nevăzători. Şi în Chişinău există Liceul profesional tehnologic, tot pentru copii cu dezabilităţi vizuale, unde după clasele primare şi după şcoala medie copii pot însuşi profesia de calculator.
De asemenea, putem vorbi despre încă o instituţie care tot oferă o educaţie şi oferă specialităţi la care copii, devenind deja oameni maturi, pot obţine un loc de muncă. Aici vorbim despre şcoala de meserii republicană pentru copii cu dezabilităţi care oferă specialităţi: operator calculator şi îngrijire la domiciliu. Aici este vorba şi despre extinderea specialităţilor, pentru că avem mulţi nevăzători care deja sunt masori foarte buni şi, cu părere de rău, certificatul lor nu este recunoscut. Deci, ei au nevoie să treacă o facultate medicală ca să obţină licenţă pentru o astfel de activitate.”
Europa Liberă: Dar aceste patru instituţii, din câte ne dăm seama, sunt mai degrabă concentrate în oraş. Ce fac familiile cu asemenea probleme la sate?
Xenia Siminciuc: „Dacă vorbim la nivelul rural, este organizaţia care se numeşte Societatea Orbilor din Moldova, care are în jur de 39 de filiale prin toate regiunile Moldovei. Deci, aşa cum văd eu situaţia, dacă părinţii au aflat că copilul lor este nevăzător sau slab văzător, ei se pot adresa la orice filială şi, în primul rând, se ţine în legătură cu un asistent social. Pentru că noi cooperăm cu autorităţi publice locale. Şi deci copilul, situaţia lui sunt monitorizate.”
Europa Liberă: Aceste patru instituţii sunt suficiente pentru a face faţă necesităţilor copiilor nevăzători?
Xenia Siminciuc: „Sincer să vă spun, părerea mea, ca a unei persoane care tot a trecut prin multe probleme cu care se ciocneşte copilul cu dezabilitate vizuală, pot să vă spun că dacă instituţiile ar fi dezvoltate din plin şi ar avea toate posibilităţile care există la nivel european, atunci marea majoritate a copiilor au şansa foarte bună să fie dezvoltaţi ca persoane, ca personalităţi nu la instituţii speciale.
Acum abordare este că persoanele cu dezabilităţi vizuale şi cu alte tipuri de dezabilităţi trebuie să fie făcut tot posibilul ca ele să fie integrate cât mai mult în societate. Adică nu în instituţie specială unde se creează toate condiţiile. Da, eu sunt de acord că acolo sunt condiţii adaptate, totul este adaptat, dar după aceasta persoana vine în lumea unde totul este diferit şi un pic este complicat pentru persoane să se adapteze cerinţelor pe care nu le-a văzut când în a fost într-o instituţie specială.”
Europa Liberă: Dar aceste şcoli generale în care ar putea să înveţe sau s-ar putea afla copii respectivi fac faţă necesităţilor micuţilor nevăzători, au clase amenajate special sau cumva ţin cont de categoria aceasta mai specială de copii, dacă vorbim de incluziunea acestor copii în şcolile obişnuite?
Xenia Siminciuc: „Cu părere de rău, investigarea problemei abia se începe şi noi sperăm că în viitor va fi posibil, cel puţin aici se vorbeşte şi despre informarea profesorilor. Eu cred că aici cel mai principal lucru este că profesorii trebuie să fie informaţi cum să lucreze cu copilul, dacă este un copil cu dezabilitate vizuală în clasă. Şi aici este nevoie de campanii de informare a profesorilor din şcoli. Deci, clasele special amenajate, tot cred că e nevoie de ele, dar în cazul când de exemplu sunt orele de informatică. Pentru că noi toţi cunoaştem că calculatorul e absolut posibil şi accesibil pentru nevăzători, dacă foloseşti o sinteză vocală specială. Ea prelucrează absolut toată informaţia şi persoana poate naviga pe internet absolut independent.”
Europa Liberă: Dar în cazul acesta trebuie adaptat computerul respectiv. În general e posibil aşa ceva în condiţiile Republicii Moldova?
Xenia Siminciuc: „E posibil absolut. Deci, asta nu costă foarte mult, dar este nevoie de o dorinţă şi de o deschidere din partea şcolilor, din partea instituţiilor. De exemplu, noi avem un exemplu foarte bun care poate fi numit de succes, la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Acolo noi am văzut nu demult un auditoriu care poate fi numit auditoriu de incluziune. Acolo sunt toate echipamentele necesare pentru persoana cu dezabilităţi vizuale: calculator, proiector special, print-ere, hârtie Braille, cărţi în Braille – deci tot ce necesită persoana pentru studii. Dacă am fi avut noi astfel de cabinete în majoritatea instituţiilor, ar fi perfect.”
Europa Liberă: În condiţiile în care un copil nevăzător nu dispune, deseori, nici de un minimum necesar din instrumentarul pentru instruire, educaţie, cum poate face faţă concurenţei cu semenii care nici nu sunt conştienţi cu câtă uşurinţă şi-au dobândit cunoştinţele şi abilităţile?
Xenia Siminciuc: „Din exemplul propriu, eu pot să spun că aici contează şi ce caracter are copilul însuşi şi abordarea părinţilor asupra dezabilităţii pe care o are el. Dacă părinţii mereu vor pune accent că tu ai dezabilitate vizuală şi tu eşti diferit, el va fi diferit. Dacă părintele va spune că tu trebuie să lupţi şi tu nu ai dezabilitate, ci de fapt au dezabilitate cei care gândesc că tu ai dezabilitate, totul va fi OK.
Eu pot să spun pe exemplul propriu că da, era foarte dificil şi nu toţi profesorii mă înţelegeau, dar erau persoane cu care cooperam perfect, rămâneau după lecţii cu mine. Dacă ceva nu înţelegeam, puteam foarte liber să mă apropii şi să spun: iată eu subiectul acesta nu-l înţeleg. Deci, depinde de copil. Dar şi de părinţi. Aici chiar aş vrea să fac un apel faţă de părinţi pentru că majoritatea din ei înţeleg că se pierd când înţeleg că situaţia e aşa, copilul are dezabilitate vizuală. Acum trebuie să fiţi mai mobili ca niciodată, pentru că copilul creşte şi are nevoie de dezvoltare adecvată pentru a aduce folos societăţii în viitor.”
Europa Liberă: În ce măsură cunoaşterea alfabetului Braille îşi poate asigura accesul la educaţie, studii?
Xenia Siminciuc: „Dacă vorbim de Republica Moldova, acum pot să spun că nu atât de multe persoane cunosc bine Braille. Dar există în Chişinău un centru de formare şi abilitare pentru persoane cu dezabilităţi vizuale, unde orice persoană, absolut de orice vârstă, poate trece cursuri de însuşire a alfabetului Braille.”
Europa Liberă: De unde cărţile necesare pentru copii cu deficienţe de vedere?
Xenia Siminciuc: „În cadrul acestui centru este o bibliotecă foarte bine dotată care are cărţi şi ştiinţifice, şi alte cărţi, tot scrise în Braille. Persoana poate accesa aceste cărţi gratuit, absolut liber, şi să citească. Este şi studiu sonor, care oferă cărţi audio. Dar aici aş vrea să vorbesc despre încă un lucru care este foarte important. În cadrul Universităţii de Stat, într-un parteneriat foarte bun şi binevenit şi sper că alte universităţi se vor uni la acest parteneriat, este un centru pentru studenţi cu dezabilităţi vizuale, se numeşte „Fără bariere”. Acolo acum se lucrează la o bibliotecă electronică pentru toţi studenţii, ca ei să poată accesa orice manual în format electronic, cu tehnologiile noi, ca să fie mai uşor de însuşit materialul.”
