Linkuri accesibilitate

România şi realegerea lui Obama (România liberă, Hotnews)


Vizita premierului la Cotroceni – o veste bună (ziare.com).


Presa din România cuprinde astăzi ecouri ale alegerilor din Statele Unite, câștigate de președintele democrat Barack Obama. Relatează de la București Tania Radu.

Alegerea de presedinte in Statele Unite este considerata de presa scrisa drept un mesaj interesant pentru România. In România libera, Laurentiu Mihu se opreste la cuvintele republicanului invins, Mitt Romney, „ma rog ca presedintele sa aiba succes si sa poata sa ghideze natiunea noastra”. Este un „tribut adus democratiei”, spune jurnalistul si adauga: „Câţi dintre politicienii români, care de două decenii nu au altă preocupare decât să dividă societatea pe care s-ar presupune că trebuie să o servească, au priceput că, de fapt, libertatea şi bunăstarea nu pot fi prezervate decât prin cea mai fină probă de responsabilitate?” scrie comentatorul României libere.

Pe site-ul Hotnews, Dan Tapalaga analizeaza consecintele pentru România ale realegerii lui Barack Obama. Principalul avantaj este ca administratia de la Washington, reconfirmata, cunoaste foarte bine situatia de la Bucuresti. Sunt insa semnificative si alte detalii, care s-au aflat in convergenta in aceste zile. Premierul Victor Ponta a avut prima intrevedere cu presedintele Traian Basescu dupa esecul suspendarii acestuia din urma, in vara, iar intalnirea a avut aerul de normalitate multasteptat.

Dan Tapalaga reaminteste ca ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein ridicase deja stacheta exigentei pe aceasta tema, in declaratii facute anterior. Intalnirea premier-presedinte are loc concomitent cu prezenta la Bucuresti a unei misiuni reprezentand cele mai importante companii americane si imediat dupa vizita procurorului general-adjunct al Statelor Unite, James Cole.

Se afla inca la Bucuresti misiunea Fondului Monetar International si au fost prezenti reprezentanti europeni responsabili de monitorizarea justitiei din Romania. „Era obligatoriu, vital pentru România, ca premierul Victor Ponta sa transmita public ca este capabil de dialog institutional serios si de substanta cu presedintele Traian Basescu si sa dea asigurari ca acest dialog nu este conjunctural, ci va continua si dupa 9 decembrie ”, scrie Tapalaga. El adauga ca acest semnal timid, de coabitare politica normala, va fi rapid torpilat de Uniunea Social-Liberala, in care liberalul Crin Antonescu si conservatorul Dan Voiculescu continua razboiul anti-Basescu. Daca premierul se mentine pe ideea coabitarii, se intareste eventualitatea unei ruperi a acestei aliante aflate acum la guvernare, dupa alegerile parlamentare din 9 decembrie, se mai arata in aceasta analiza publicata de Hotnews.

Si site-ul ziare.com comenteaza vizita premierului la Cotroceni ca pe una din vestile cele mai bune din ultima vreme. Ioana Ene, care semneaza articolul, vede si un alt semnal pozitiv, in instalarea lui Raed Arafat ca ministru al sanatatii. Medicul de origine palestiniana este intemeietorul sistemului privat de urgente medicale din România și are o pozitie de invidiat in topul popularitatii.
XS
SM
MD
LG