(Am promis, acum o săptămână, să revin cu ceva mai multe informaţii despre dezbaterea pe marginea – bine zis, marginea! dacă nu chiar… marginalizarea!!! – culturii moldoveneşti, ce a avut loc pe 29 octombrie în sala Vaugirard a Senatului francez; or, www.moldavie.fr mi-a luat-o înainte, aşa că vă recomand să citiţi articolele: http://www.moldavie.fr/spip.php?article2361 & http://moldavie.fr/spip.php?article2363.
Cum însă obişnuiesc să-mi respect cuvântul dat, voi publica într-una dintre postările viitoare un lung interviu pe care i l-am acordat doamnei Céline Bayou, pentru Regard sur l’Est, sigur după ce textul va fi descifrat. Deocamdată, o reacţie – la nervi, force est de reconnaître ! – apropo de draconicele măsuri de securitate de pe aeroporturile europene. Numai cei care nu au păţit-o la rândul lor nu mă vor înţelege!...)
* * * * * * *
Chiar dacă i se mai spune Cvadrilater, „la planète France” (Noir Desir) are pentru mine conturul neregulat al unei roţi de caşcaval – ceea ce mă duce cu gândul la replica lui Luca Piţu: „Pentru francezi, Dumnezeu s-a înfromajat în istorie”. Substituirea întrupării prin înfromajare mi se pare cel mai frumos omagiu adus neamului care a dat lumii nu doar Mari Revoluţii, de la 1789, 1848, 1968, ci şi… Roquefort-ul & Camembert-ul (cum ar veni haute couture & prêt-à-porter ale bucătăriei franceze!), ca să citez doar două feluri, din cele peste 700, de brânză.
În francofilia mea nedezminţită în timp, ajunsesem să cred, împotriva tuturor evidenţelor, că fromajul este o invenţie pur franceză, când recitind pentru a suta oară Cartea lui Iov, am dat peste acest pasaj ce mi-a luat literalmente piuitul:
„10.9. Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul;
şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
10.10. Nu m-ai muls ca laptele?
Nu m-ai închegat ca brânza?”
Aproape că-ţi vine să alergi la frigider, să iei o gură de brânză, fie şi de burduf, într-atât de convingător se lamentează Iov!… Dincolo de anecdotic, gust una dintre cele mai complexe metafore, mai puţin uzitată decât cea a „ţărânii ce se întoarce în pământ”, ce se datorează unui popor de păstori, şi care consună oarecum cu versurile Mioriţei noastre: „Feţişoara lui/ spuma laptelui”. Nu-i mai puţin adevărat că noi avem expresia: „mare brânză!”, ce vrea să însemne un lucru de nimic, pe când francezii exclamă: „la vache!” pentru a exprima o gamă foarte largă de sentimente (cartezieni cum sunt, aceştia merg direct la sursă!).
Nu pentru a vă stârni pofta de mâncare scriu aceste rânduri, departe de aceasta…
Ca de fiecare dată când revin de la Paris, aduc cu mine – pe lângă impresiile de călătorie, uneori puse în pagină – o geantă cu brânzeturi şi o alta cu cărţi. Şi de data aceasta aveam două – cu cărţi pe-un umăr, şi cu brânzeturi într-o mână, una mai grea decât altă. Nici una excesiv de voluminoasă ca s-o dau la bagaje. Odată formalităţile frontaliere încheiate (scoaterea biletului electronic, trecerea controlului paşapoartelor), nu-mi rămânea decât să trec prin poarta de metal, iar cele două genţi prin „camera Roentgen” de la capătul bandei rulante, înainte de a mă îmbarca pentru cursa Paris-Bucureşti-Chişinău. Zis şi făcut. Nu m-a „bâzâit” poarta, în schimb Roentgen-ul a semnalat prezenţa unor produse interzise într-una din genţile mele. Era aia cu brânzeturi (de când oare se fabrică bombe din… Roquefort & Camembert?! Mă întreb şi eu, ca reprezentant al unei culturi a „mămăligii ce nu explodează”). Implacabilă ca Marea Revoluţie Franceză, femeia în uniformă mi-a zis un: „Désolé, Monsieur! Tous ça partira à la pubelle…” Şi atunci am avut o zvâcnire de orgoliu: „Vous allez jeter à la pubelle les valeurs de la France?!!” Surprinsă, nu şi-a mai dus gestul până la capăt, răstimp în care am apucat să-i spun că, dacă-i să dibuie după ceva substanţă explozivă, aceasta trebuie căutată în geanta cu cărţi… A zâmbit, după care m-a trimis înapoi în sala de aşteptare a aeroportului, să dau genţile (!) la bagaje.
M-am executat, drept care nici valorile gastronomice ale Franţei, nici cele spirituale (romanul lui Louis-Ferdinand Céline, Casse-pipe, Gallimard, 1990; ultimul roman al lui Partrick Deville, intrat pe lista scurtă pentru Premiul Goncourt, Peste & Choléra, Seuil, 2012; imensul tom enciclopedic al lui Paolo Albani & Berlinghiero Buonarroti, Dictionnaire des langues imaginaires, Les Belles Lettres, 2010 ş.a.), nu au ajuns la gunoi, ci bine mersi la destinaţie.
Avea dreptate Charles de Gaulle, nu-i uşor lucru să guvernezi un popor ce produce peste 700 de feluri de brânză… Dar nici cu „mămăligarii” nu te pui!