Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


In ajun de alegeri prezidențiale americane.


In aceasta săptămînă doua sunt evenimentele majore aşteptate : alegerile prezidenţiale şi pentru congres in Statele Unite de miine şi schimbarea „gărzii” de la conducerea partidului comunist chinez, ceea ce se intimpla o data la 10 ani şi NU prin vot democratic.

Candidatii din alegerile prezidenţiale americane, preşedintele in funcţie, democratul Barack Obama şi republicanul guvernator Mitt Romney, vor căuta să îi convingă pe cei neconvinşi încă. Activităţi frenetice în aceste ultime ore inaintea alegerilor sunt înregistrate pe reţelele de socializare. Europa Libera vă propune o subpagină consacrata acestor alegeri, cu analize, comentarii, informaţii de ultima oră şi o hartă pe care veti putea urmari votul electorilor în direct.

Alegerile prezidenţiale americane sunt decise de electorii statelor, iar pentru o victorie este nevoie de 270 de astfel de voturi. Au existat situatii in care votul popular a mers catre un candidat si votul electorilor catre un altul. Votul hotaritor este al electorilor.

La Chişinău ziua de astazi nu se anunţă cu o agenda prea încărcată. Socialiştii din opozitie vor organiza o conferinţă de presă la prinz şi este posibil ca subiectul ei să îl constituie proiectul de buget pe 2013, proiect considerat de liderul acestei formaţiuni, fostul ministru al economiei Igor Dodon drept „nerealist, auster, optimist pentru cei care l-au intocmit şi care se bazeaza pe credite masive”.

In dimineata aceasta este anunţată şi o şedinţă operativă a primăriei Chişinăului.

Pe plan internaţional atenţia este desigur concentrată asupra Statelor Unite şi evolutiilor din campania electorala, unde amindoi candidaţii se bucura cam de aceeaşi incredere a populaţiei, dar si asupra modului în care autorităţile conduc in continuare operaţiunile de „revenire la normal” după dezastrul natural de săptămîna trecută.

La Bruxelles, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rassmusen are anunţată conferinţa sa lunară de presă.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov îşi continuă turneul in Egipt si Iordania.

In Azerbaijan, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, va discuta cu autorităţile de la Baku problemele din acest domeniu unde restrictiile aplicate presei si activistilor politici devin din ce in ce mai răspîndite.

La Tirana, in Albania, ministrii de externe ai Uniunii Europene discută evolutiile din Balcanii de vest, unde şi aici, situatia stârneşte oarecari îngrijorari.
Previous Next

XS
SM
MD
LG