Linkuri accesibilitate

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a spus că țara sa nu are nevoie de un împrumut de salvare


Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a spus că țara sa nu are nevoie de un împrumut de salvare de felul celor primite de alte țări din zona euro. Adresându-se presei la Madrid după o întâlnire cu omologul său din Italia, Mario Monti, liderul spaniol a spus că un asemenea împrumut ”nu este în acest moment esențial pentru a apăra interesele națiunii”. Spania a primit deocamdată de la UE fonduri pentru consolidarea băncilor sale, dar ezită de câteva luni să ceară mai mult. Economiștii spun că dacă ar face-o, atenția piețelor s-ar îndrepta apoi asupra Italiei, o altă țară îndatorată din zona euro. La întâlnirea lor de astăzi, premierii Spaniei și Italiei au spus că doresc rămânerea Greciei în zona euro.
XS
SM
MD
LG