Linkuri accesibilitate

Doi dizidienți iranieni au primit premiul Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European


I
I

Nasrin Sotoudeh şi Jafar Panafi.



„Îi felicit pe domnul Panahi și pe doamna Sotoudeh. Acest premiu va atrage atenţia asupra încălcării drepturilor omului în Iran. Acest premiu scoate în evidenţă că nu există libertate de expresie în Iran, şi aduce un omagiu celor care activează pentru drepturile omului in Iran”, a spus intr-un interviu pentru Radio Farda, servicul persan al Europei Libere/Libertatea, laureata premiului Nobel pentru Pace Șirin Ebadi.

Nasrin Sotoudeh este avocată şi i-a reprezentat în instanţe pe liderii opozitiei iraniene după controversatele alegeri prezidențiale din 2009, al căror rezultat, realegerea lui Mohamed Ahmadinejad în funcția de președinte, a generat masive proteste de stradă, reprimate cu violență de către regim. Sotoudeh a fost și avocata mai multor tineri condamnaţi la moarte în Iran.

Ea a fost a fost condamnată inițial la 11 ani de închisoare pentru „activităţi împotriva securităţii statului” şi „propagandă împotriva regimului” şi i s-a luat dreptul de a profesa avocatura timp de 20 de ani. Ulterior, in urma apelurilor in instante, pedeapsa i-a fost micşorată la 6 ani de inchisoare si 10 de interzicere a profesa. De luna aceasta avocata se află în greva foamei cerînd drept de vorbitor cu familia ei.

„Dacă lupta pentru libertate, dacă lupta pentru drepturile omului, pentru demnitate umană, pentru a nu mai exista tortură şi pentru dreptate este un atac impotriva securităţii naţionale, atunci noi o sprijinim pe doamna Sotoudeh în atacurile ei asupra securităţii regimului care nu respecta nici unul din drepturile fundamentale ale omului. Acest premiu este limpede o respingere a regimului iranian”, s spus la anunţarea premiului, preşedintele Parlamentului European, social democratul Martin Schulz.

Regizorul Jafar Panahi este cunoscut pentru filmele sale „Balonul alb”(1995), „Offside”(2006) , „Cercul” (2000), este deținătorul mai multor distincții ale unor importante festivaluri internaționale, dar peliculele sale sînt interzise in Iran.

Susţinător al opozitiei iraniene „Miscarea Verde”, a fost condamnat la 6 ani inchisoare si 20 de ani de interdicţie de a mai face filme, de a da interviuri si de a părăsi ţara.

În Occident a fost prezentat in aceasta primavara un pseudo film numit „Acesta nu este un film”, realizat in colaborare cu un alt regizor iranian. Panahi povesteşte in faţa camerei si citeşte, pe roluri, scenariul pe care l-ar face dacă autorităţile i-ar permite, un original protest faţă de cenzura din ţara sa.

Ca in orice portret reuşit, Panahi arată nu numai meritele dar si contradicţiile şi problemele cotidiene ale societăţii iraniene. Regimurile totalitare nu se tem de nimic mai mult decît de realitatea sumbră a societăţii lor. Si de aceea, oameni precum regizorul Panahi sunt reduşi la tăcere.

Regizorul a fost condamnat pentru ceea ce procuratura a numit „intenţia de a comite crime împotriva securităţii naţionale a ţării şi propagandă împotriva Republicii Islamice”.

Între cei nominalizați pentru ediția 2012 a premiului Saharov al Parlamentului European s-au aflat trupa Pussy Riot şi activistul pentru drepturile omului din Belarus Aleș Bialiațki.
XS
SM
MD
LG