Linkuri accesibilitate

Ţării, trântori cât mai mulţi


Neculai Constantin Munteanu
Neculai Constantin Munteanu

Populat cu inși mediocri sau dubioși, Parlamentul este instituția în care românii au cea mai scăzuta încredere.

O nenorocire nu vine niciodată singură. Avem politicieni pentru asta și ne bizuim pe ei. De data asta bucuria ne-a fost făcută de Victor Ponta. Cu o plăcerea celui care dădea în PDL, a anunțat creșterea numărului de parlamentari după alegerile din 9 decembrie. Față de 469, câți erau până acum, se va ajunge la 520, poate chiar 550, potrivit comentatorilor mai pesimiști. Estimările aparțin unor partide care au făcut simulări având ca reper rezultatele de la alegerile locale.

V-ați amintit că în 2009, în cadrul unui referendum, românii au votat, pentru reducerea numărului de parlamentari la 300? Felicitări, aveți memorie! Dar ați uitat că în România legile se fac în primul rând pentru aleși și nu pentru alegători. Cum s-a mai spus, legile sunt făcute de cei care sunt în interiorul sistemului parlamentar, în interesul lor imediat şi exclusiv. Aveam cea mai proastă lege electorala posibilă, care amestecă principiile uninominalului cu cele ale proporţionalităţii. Și care are două hibe majore: vor fi cazuri în care cel care câştigă colegiul stă acasă, iar cel care pierde vine în Parlament și ne va căptuși cu mai mulți aleși. A treia fiind că legea nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înainte de alegeri. Potrivit actului normativ, în prima fază, intră direct în Parlament candidaţii care obţin peste 50% din voturi, în colegiile lor. În acelaşi timp, fiecare partid are dreptul la un număr de locuri direct proporţional cu voturile obţinute, atribuite în faza a doua printr-un sistem complicat de redistribuire. Dacă un partid ia peste 50% în toate colegiile dintr-un judeţ, sau în mai multe colegii decât îi revin proporţional, legea prevede atribuirea unor locuri suplimentare şi unor candidaţi ai altor partide, prin redistribuire. Dacă trendul de la locale se menține, și USL va câştiga un număr mare de mandate cu peste 50%, ceea ce va avea ca efect acordarea de mandate suplimentare, de care vor beneficia PDL și Partidul Poporului lui Dan Diaconescu, dacă va mai fi votat după isprava cu Oltchim.

Deși, teoretic, se înfruntă doua alianțe, stânga, cu Uniunea Social Liberală și dreapta, cu Alianța România Dreaptă, scena politică va fi mai fragmentată după alegeri, partidele mari înlesnind intrarea în Parlament a unor partide parazit care n-ar intra în forul legislativ prin forțe proprii. Liberalii au în traistă conservatorii informatorului Dan Voiculescu, socialiștii se canonesc ce traseiștii din UNPR, iar PDL va fi vehiculul electoral pentru PNŢCD, Forţa Civică şi Noua Republică. La care se adăugă UDMR și, daca va trece pragul, Partidul Poporului lui Dan Daiconescu, care vor aștepta prețul corect.

Populat cu inși mediocri sau dubioși, cu inși care au vorbit odată sau de două ori în patru ani de mandat, pentru că n-au nimic de spus sau de legiferat, ahtiați după privilegii și dedați abuzului și traficului de influenţă, cu inși aflați în pușcărie sau trimişi în judecată, deși amicii resping aprobarea ridicării imunităţii, Parlamentul este instituția în care românii au cea mai scăzuta încredere. Acum vor fi și mai mulți, după principiul, țării, trântori cât mai mulți!
Previous Next

XS
SM
MD
LG