In memoriam Glebus Sainciuc (1919-2012)

Artistul plastic Glebus Sainciuc s-a stins din viață azi dimineață la spital, la vârsta de 93 de ani. Medicii sunt citați spunând că artistul, cunoscut mai ales pentru colecția sa de măști, a fost internat din cauza unei hemoragii digstive la 5 octombrie. Glebus Sainciuc s-a născut pe 19 iulie 1919 la Chişinău. Și-a făcut studiile la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Bucureşti, iar apoi a absolvit Şcoala de Arte Plastice din Chişinău. Măștile sale, pe care le-a confecționat timp de decenii, au fost expuse la Chișinău, Moscova, Paris și alte mari centre culturale. Despre viaţa şi creaţia lui Glebus Sainciuc, Vasile Botnaru a stat de vorbă cu Tudor Zbârnea, directorul Muzeului National de Artă a Moldovei.

Tudor Zbârnea: „E o mare tristeţe când pleacă dintre noi mari artişti. Glebus Sainciuc face parte din reperele culturii noastre. Şi a fost un artist care a trăit în artă, pentru artă, dar şi pentru oameni. A fost un artist de valoare şi un reper moral, în acelaşi timp. El ştia să adune în jurul său foarte multă lume bună. Regretabil este faptul că nu i-am purtat suficient de grijă, deşi i s-au acordat multe distincţii şi titluri onorifice. Autorităţii noastre l-au cam lăsat să trăiască într-o mizerie cumplită, în ultimii ani. Ne-a lăsat o operă de mare valoare şi e foarte important pentru noi, cel puţin, în continuare, să îi ducem la bun sfârşit gândul şi nevoia cu care trăia el despre acel muzeu al măştilor... Ar fi un muzeu unicat la noi. Şi cred că trebuie să ne gândim la acest subiect, deşi târziu, dar neapărat să-i punem opera în valoare, aşa cum se cuvine.”

Europa Liberă: Domnule Zbârnea, cred că nu e student la Chişinău din anii ’70 sau începând cu ’60 care n-a fost în atelierul domnului Glebus Sainciuc şi n-a desenat o vacă, după care el selecta oamenii şi făcea şarje şi împărţea cu dărnicie aceste şarje. Ce însemna pentru el contactul acesta cu oamenii din diferite sfere?

Tudor Zbârnea: „Cred că Glebus Sainciuc era unul dintre artiştii care suferea de o cumplită necesitate de comunicare cu oamenii. Cu orice ocazie avea atelierul deschis pentru toţi şi tineri, şi de la oamenii simpli la politicieni, medici, cadre universitare şi toţi îi păşeau cu dragoste atelierul, pentru că el era un artist veritabil, ştia să-şi prezinte măştile, cu subiecte depline, cu caractere. Era un artist care crea un anumit aer de spectacol în jurul său şi de aceea în atelier acea tradiţie de a desena o vacă. Cred că s-au desenat poate zeci de mii de vaci. Şi aceasta va fi o idee foarte bună ca să cunoaştem şi caracterul oamenilor prin acea vacă pe care au lăsat-o cu mulţi ani în urmă, în atelierul artistului.”

Europa Liberă: Am avut ocazia să-l întreb pe Glebus Sainciuc cum e să fii soţul unei mari pictoriţe, să nu te laşi eclipsat. Dânsul sigur că a evitat un răspuns. Dumneavoastră poate aţi avut ocazia să vă dea o explicaţie mai clară, eu ştiu, mai relevantă. Cum şi-a trăit viaţa dânsul alături de o artistă care îl punea totuşi în competiţie?

Tudor Zbârnea: „Cred că, în general, nu e uşor pentru un cuplu de artişti, de artişti mari, pentru că vorbim de Valentina Rusu-Ciobanu. Este una dintre excepţionalii pictori ai Moldovei. Şi sigur ea, cea care continuă să gândească şi să se orienteze în artă cu anumite direcţii de navigare în curente, pentru că cunoaştem opera artistei. Este o artistă care a optat în diferite perioade pentru mai multe direcţii estetice. Probabil, aveau un anumit confort, dar, în acelaşi timp, îi făcea mereu ca să-şi caute fiecare calea sa, pentru că în artă sunt foarte multe căi şi fiecare îşi are direcţia sa proprie. Glebus Sainciuc vedem că, în cele din urmă, şi-a găsit acea comuniune cu mediul uman, cu căutarea unor caractere în societate, cu acele măşti şi cred că Sainciuc, în cele din urmă, va rămâne ca unul dintre artiştii care a ştiut şi a reuşit să descopere caracterele spiritualităţii noastre, în special, a oamenilor de cultură. Dar vedeţi că el a abordat şi marele figuri ale culturii universale. Între măştile lui găsim multe personalităţi de talie internaţională.”

Europa Liberă: Cineva l-a caracterizat drept un non-conformist şi un rebel, dar cel mai molcom posibil dintre moldoveni. Aşa este?

Tudor Zbârnea: „Da, pentru că Sainciuc nu era un luptător. El era mai mult un om sfătos, care ştia să spună: „Domnule, pe aici nu ştim dacă putem ajunge cu bine în capăt. Trebuie să mergem pe calea cea paşnică”. Şi de multe ori, în multe situaţi, era de o înţelepciune excepţională, pentru că prefera să aleagă mai mult pacea decât dreptatea în situaţii de conflict şi aceasta este o înţelepciune veche care este trecută şi în Sfânta Scriptură şi în acest sens doar sentimente de admiraţie poate să ne aducă.”