Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană - Premiul Nobel pentru Pace 2012


„Rolul stabilizator jucat de UE a contribuit la transformarea celei mai mari parți a Europei dintr-un continent al războiului într-un continent al păcii”.


Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2012 a fost acordat Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut astăzi la Oslo de Comitetul Nobel Norvegian, care a omagiat meritele UE în instaurarea păcii durabile după al doilea război mondial și în reunificarea continentului după căderea zidului de la Berlin. Detalii are Mircea Țicudean.

„Uniunea Europeană și predecesorii ei au contribuit vreme de șase decenii la întronarea păcii și democrației, a reconcilierii și drepturilor omului în Europa”, a spus astăzi la Oslo Thorbjorn Jagland, președintele Comitetului Nobel Norvegian.

Reamintind că încă din perioada interbelică au fost acordate premii Nobel pentru pace unor personalități care promovau reconcilierea franco-germană, Jagland a spus că abia în perioada post-belică, a începuturilor construcției europene, reconcilierea a devenit realitate.

„Într-un interval de 70 de ani, Germania și Franța au purtat trei războaie. Astăzi un război între Germania și Franța este inimaginabil”, a spus Jagland.

Președintele Comitetului Nobel a rememorat aderarea la Uniune în anii 1980 a Greciei, Spaniei și Portugaliei, țări trecute prin dictaturi și regimuri militare, care au fost primite în organizația europeană numai cu condiția democratizării.

Thorbjorn Jagland a omagiat și reunificarea continentului după căderea zidului de la Berlin prin primirea în Uniunea Europeană a țărilor din Europa centrală și de răsărit, dar și rolul jucat de perspectiva integrării europene în reconcilierea dintre țările fostei Iugoslavii și în progresele Turciei, țară candidată, în privința democrației și drepturilor omului.

„Rolul stabilizator jucat de UE a contribuit la transformarea celei mai mari parți a Europei dintr-un continent al războiului într-un continent al păcii”, a spus Jagland.

Primele reacții ale oficialilor UE la anunțul de la Oslo au fost de surpriză și recunoștință. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, i-a spus corespondentului Europei Libere la Bruxelles că este un moment „fantastic”, mai ales în această perioadă de dificultăți economice, și o recunoaștere a faptului că UE este „un proiect de pace” care poate inspira și alte regiuni ale planetei.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a numit anunțul „o mare onoare pentru toți cei 500 de milioane de cetățeni ai Europei”, iar președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a spus că „Uniunea Europeană este un proiect unic care a înlocuit războiul cu pacea și ura cu solidaritatea”.

Anunțul de la Oslo a fost însă de îndată criticat și ridiculizat de unii politicieni de dreapta cu programe eurosceptice, de exemplu de anti-imigraționistul olandez Geert Wilders, care a calificat distincția total nepotrivită într-o vreme când „Bruxelles-ul și întreaga Europă se scufundă în mizerie”.

Răspunzând după anunțul de la Oslo unor întrebări ale presei vizând tocmai presupusa nepotrivire dintre atmosfera de criză din Europa și premiu, președintele Comitetului Nobel, Thorbjorn Jagland, a spus că nici măcar marile dificultăți economice nu-i fac pe europeni să dorească în majoritate ieșirea din Uniune, iar premiul este decernat pentru efortul de pace de lungă durată al Uniunii, indiferent de împrejurările economice de moment.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG