Liliana Anghel: născută la 18 iunie 1980, în oraşul Chişinău. Studii universitare de licenţă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova şi de masterat la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România. Şefă a Serviciului de presă al Parlamentului Republicii Moldova (2009-2012). În prezent este asistent parlamentar.
Luni
Gânduri multe roiesc la început de săptămână, cu atât mai mult că e şi început de lună. Simt fluturi în stomac şi-mi dau seama că azi ar urma să primesc o confirmare care fie va limpezi lucrurile, fie le va agita şi mai mult. Sper şi cred să fie bine, dar până ajung la ascensor. Îl găsesc blocat şi îmi amintesc că locuiesc la etajul 11…
În drum spre serviciu observ că la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” este postat bannerul pentru concursul „10 jurnalişti ai anului”. M-a pocnit un gând răutăcios: unii colegi din domeniul mass-media ar merita nu doar mere de aur, dar şi câte o zmeură.
Dimineaţa se consumă cu o şedinţă (cam lungă) cu participarea deputaţilor şi asistenţilor parlamentari din Fracţiunea PL, urmată de tradiţionalele apeluri telefonice ale colegilor din presă, solicitări pentru participări la emisiune a deputaţilor, explicaţii, sugestii etc. Citesc presa, inclusiv cea regională, mai discut cu colegii şi îmi dau seama că va fi plină şi această săptămână. Plăcerea discuţiei mă lasă fără un ceai cald, dar se rezolvă.
Mă apuc să scriu un text şi realizez că trebuie să creez o mapă nouă – octombrie 2012.
Un mesaj primit la amiază mă calmează oarecum, dar situaţia oricum rămâne incertă. „Astăzi e luni, deci ne întâlnim cu Lorena Bogza”. Nu pot rata emisiunea, mai ales că avea invitat un personaj pitoresc prin limbajul colorat şi extravanganţa din exprimare. Şi cum de fiecare dată mi se pare că atunci când te uiţi la TV trebuie să mai faci ceva ca să nu fie o pierdere de timp, mă mai uit ce fac „prietenii de pe Facebook”. Oare e suficient ca ziua să aibă 24 de ore? Punem punct astăzi ca mâine să o luăm de la capăt.
Marți
Şi totuşi vine toamna: şi respiraţia e de toamnă, şi articulaţiile îmi amintesc în fiecare dimineaţă acest lucru. Ies puşcă din casă.
Astăzi deputaţii Mihai Ghimpu şi Victor Popa pleacă în Germania, la Conferinţa internaţională a comisiilor juridice ale parlamentelor din Europa Centrală. Urmează să mă documentez şi să redactez comunicatul de presă.
Ca de obicei, primele ore ale dimineţii sunt de rutină: verific poşta, citesc presa, răspund la telefoane, la mesajele venite pe Facebook, precizez agenda evenimentelor.
Întâmplător dau cu ochii peste un titlu de presă care îmi atrage atenţia: „Gemenii îşi doresc să meargă în vacanţă” şi imediat gândurile îmi zboară. Vin Sărbătorile Iaşiului şi cât de mult vreau să ajung acolo de Sfânta Parascheva!
Un apel telefonic mă aduce la realitate. O jurnalistă mă întreabă dacă toţi deputaţii din fracţiunea PL sunt în viaţă, făcând trimitere la o ştire din mass-media rusească. Mda, la ce s-a ajuns: jurnaliştii din Rusia, care cu atâta efervescenţă comentează situaţia din Republica Moldova, au încurcat-o de data asta cu Maldive.
Nu am mai discutat cu colegii din presă despre acest lucru pentru că tocmai mi-a venit un e-mail de la deputata Ana Guţu, aflată la Strasbourg, că diaspora moldoveanească din Franţa a protestat la APCE, solicitând retragerea armatei ruse din Republica Moldova. Trimit un anunţ de presă şi descopăr pe e-mail o iniţiativă legislativă a deputaţilor PL privind modificarea componenţei numerice şi nominale a Biroului permanent al Parlamentului. Redactez comunicatul şi îl transmis presei.
Urmăresc între timp şi reacţiile jurnaliştilor, dar şi titlurile din presă. Preluarea informaţiei pe care am difuzat-o, chiar dacă de cele mai multe ori nu este indicată sursa, mă face să mă simt bine şi să mă îndrăgostesc din nou de profesia mea.
După ce fac mai multe precizări şi ofer detalii jurnaliştilor, îmi dau seama că nu am citit astăzi editorialul lui Constantin Tănase. Am impresia că visez, este exact o concluzie a activităţii mele de azi – o cugetare a lui Nae Ionescu, scrisă încă la 1938: e o eroare să se creadă că se poate guverna fără presă pentru că presa înregistrează reacţiile naţiunii.
Seara îmi propun să urmăresc interviul cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Sfârşitul zilei mă prinde cu laptopul pe genunchi. Deputata Ana Guţu a ţinut un discurs astăzi la APCE, iar presa trebuie informată, pentru că mâine deja e altă zi şi cu alte noutăţi. Sper să fie bune.
Miercuri
M-am pierdut dimineaţa printre mesaje, materiale de presă, apeluri telefonice, diverse solicitări ale colegilor de presă şi nici nu mi-am dat seama când s-a făcut amiaza. Mai fac ordine în mape şi descopăr mai multe idei de proiecte. Urmează să mă uit mai atent peste ele la sfârşit de săptămână.
Apoi primesc nişte informaţii de la Clubul Liberal Paris care a protestat la Strasbourg şi a solicitat retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Observ că şi în presă apare această informaţie.
Între timp, urmăresc în direct şedinţa Guvernului. Mai scriu două texte şi mă apuc de citit proiectele de legi, incluse pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului de mâine. Trecuse o jumătate de zi şi parcă nu făcusem nimic. Fără să vreau, situaţia îmi amintise de poemul lui Adrian Păunescu: „Şi-n fond, ce fac femeile pe lume? Nimic măreţ, nimic impunător, doar pun lucrurile iar la locul lor”.
Primesc un mesaj pe Facebook, care oarecum îmi oferă o doză de energie. Este de la sora mea din România. Sanda vine mâine la Chişinău. Trebuie să mă grăbesc acasă, să gătesc ceva pentru ea.
Ajunsă acasă, tradiţional, urmăresc principalele buletine de ştiri. De la 18 până la 21.30 e spectacolul ştirilor, îmi fac concluziile de rigoare.
Speram tare mult să apuc măcar astăzi să citesc cel puţin câteva pagini din cartea „În căutarea pierderii de timp” de Aureliu Busuioc. Este autorul meu preferat şi este jenant, ba poate şi frustrant, că tot amân cu această carte. Din păcate, timpul pentru lectură a fost înghiţit de rutina cotidiană.
Joi
Sună alarma şi sunt sigură că e o greşeală. Nu are cum să fi venit deja dimineaţa. Tare dulce e somnul.
Primul apel telefonic mă trezeşte oarecum. Este o invitaţie de participare a deputatului Mihai Ghimpu la o emisiune radio. Mai urmează un telefon, încă o solicitare, apoi încă unul – o altă solicitare. Îmi dau seama că trebuie să pornesc calculatorul pentru a transmite nişte informaţii. Şi tot aşa cam vreo oră telefonul a sunat şi nu mai reuşeam să ies din casă. Deja eram în întârziere.
Ziua a început ca o cursă contra cronometru, poate la viteză sau poate la rezistenţă, şi aveam să constat la sfârşitul ei că aşa şi s-a încheiat.
Ies din casă pe ritmuri de „Holograf”. La radio cânta „Cât de departe să-mi duc inima, să nu se atingă de tine…”.
În drum spre serviciu trec prin Grădina Publică „Ştefan cel Mare”. Nu pot să nu remarc cât de frumoasă e toamnă din acest an. Parcurg distanţa repejor, făcând slalom printre castanele care cădeau. Căldura nu va mai dura, articulaţiile mi-o spun cu siguranţă. Nu am cum să nu le cred pentru că nu m-au minţit niciodată.
Citesc în grabă presa, mai răsfoiesc nişte informaţii, răspund la telefoane, fac precizări, ofer detalii şi tot aşa, apoi iarăşi de la început poate un pic în altă ordine. Mă prind în cleşti detaliile şi asta îmi ia tot timpul. Nu am cum să neg că detaliile mici fac lucrurile mari, chiar dacă e lipsit de modestie în raport cu propria persoană.
Pe la 12 mă prind la ideea că am sărit peste micul dejun. E clar micul dejun va ţine loc şi de prânz astăzi.
Mă grăbesc la şedinţa Parlamentului. Nu mai am răbdare să se încheie, dar mai am puţină energie totuşi. Sora mea mă anunţă că a ajuns în Chişinău. Sper ca măcar pe la ora 18 să se încheie şedinţa Parlamentului.
A fost o cină în familie, la care s-a alăturat „telefonic” şi nepoţica mea de 3,5 ani Lavinia. Ca de fiecare dată, când vorbim la telefon, îmi spune că vine mâine la Chişinău. Cine ştie poate că de data asta chiar spune adevărul.
M-am uitat şi la o dezbatere despre reformele în telecompania publică, apoi am trecut cu privirea titlurile de ştiri. De pe la ora 14 practic nu mai citisem ştirile şi mă simt sufocată dacă nu aflu noutăţile în timp real. Am mai trecut cu un ochi şi peste noutăţile de pe Facebook şi iarăşi s-a făcut miezul nopţii. Iarăşi ziua a fost prea scurtă. Nici azi n-am reuşit să trec de coperta cărţii „În căutarea pierderii de timp”.
Vineri
Ura, e vineri! Merg la serviciu cu plăcere, ştiind că vine week-endul.
Până ies din casă, redactez repejor două texte. Nu pot lăsa pe mai târziu acest lucru deoarece urmează şedinţa Parlamentului.
Astăzi e Ziua profesorilor. Trebuie s-o sun pe mama, care e şi ea profesoară, să o felicit. Iar mâine e ziua de naştere a surorii mele Sanda. Ştiu ce cadou ar fi potrivit, dar încă nimeni în lumea asta n-a reuşit să facă rost de el. Mai am timp până mâine, cine ştie poate...
Deja sunt cu gândul la sfârşitul de săptămână, de asta şi ziua trece mai repede. A fost o săptămână plină cu de toate, dar parcă mi-aş mai dori ceva...
