Biblioteca publică la americani - o instituție respectată

„De ce ei can şi noi can’t?” se întreba în paginile ziarului la care lucrează jurnalista Alina Ţurcanu reîntoarsă recent din SUA, unde am fost împreună graţie Open World, un program finanţat de Congresul SUA pentru ca oameni din Europa de Est, să cunoască îndeaproape viaţa americanilor. Mai precis, întrebarea la care căuta jurnalista răspuns era de ce americanii pot trăi aşa cum trăiesc - cu demnitate, implicare şi decenţă, cum descria dânsa ceea ce a văzut în America – iar noi nu putem? Şi explicaţia pe care o găsea era că în cazul nostru o fi vorba de nenorocul de a trăi într-o ţară unde guvernanţilor le pasă de oameni numai în campaniile electorale, dar şi de o lipsă genetică de responsabilitate faţă de trecut, prezent şi viitor, o neputinţă naţională de a schimba lucrurile.

Fără a combate aceste explicaţii, aş adăuga că şi rolul pe care îl atribuie americanii instruirii şi lecturii ar fi un motiv. Şi nu e vorba neapărat de ipad-urile pe care le-am văzut într-o clasă a II-a, într-o simplă şcoală dintr-un orăşel considerat sărac în New Jersey, şi nici tablele electronice care au înlăturat demult cârpa şi creta din şcolile americane sau procedura după care o şcoală îşi angajează profesorul de matematică, în finalul unei competiţii cu 300 de pretendenţi.

Şi nici campusurile universitare impresionante pe care le-am vizitat sau prelegerile foarte elaborate pe care le-am audiat de la profesorii din acele universităţi. Şi nici chiar sutele de cărţi pe care le-am văzut în casa gazdei mele, Jane, o fostă programatoare, foarte inteligentă, care la 74 de ani nu scapă nici o expoziţie de artă din zona în care trăieşte. Ci m-aş referi la importanţa pe care o atribuie americanii bibliotecii.

Peste tot unde am fost în America, biblioteca a fost al doilea loc în care ni s-a propus să intrăm. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, în Washington, unde după Capitoliu, clădirea sediu a Congresului, şi întâlnirile cu câţiva congresmeni, am văzut neapărat Biblioteca Congresului – cu 30 de milioane de cărţi tipărite în peste 400 de limbi şi găzduită de trei imense clădiri.

Aşa s-a întâmplat şi ulterior în Philadelphia, Trenton sau Wootburry. Un truc al organizatorilor, vor spune unii. Am crezut la fel iniţial. Până la discuţia cu Lory, o şefă de bibliotecă din Wootburry care ne-a povestit care este sarcina sa şi cum face ca s-o atingă:

„Vrem să dăm populaţiei informaţia de care are nevoie. Asta e misiunea bibliotecii. Aici poţi să ai acces gratuit la internet. Pentru orice - Facebook, youtube, skype. Multă lume vine aici să-şi caute pe internet slujbe, să-şi facă temele, să facă cercetări. Majoritatea vine pentru că nu-şi poate permite să aibă Internet acasă. Suntem două bibliotecare care îi ajutăm să-şi facă un CV dacă au nevoie, să-şi creeze adrese pe internet…

La noi încă multă lume citeşte. Mai ales vin femeile care caută cărţi de dragoste. Creşte circulaţia de cărţi electronice. Avem şi colecţii de cărţi electronice, pe care oamenii pot să şi le descarce de acasă. La sfârşit de săptămână avem şi cursuri pentru oameni care vor să înveţe cum să întrebuinţeze internetul. Avem şi alte programe – întâlniţi autorul cărţii, istorie, arătăm filme. Avem programe pentru copii, după şcoală. Adică, ca o casă cultură pe vremuri.”

La ieşire, am văzut o boxă pentru cărţi personale pe care le aduc proprietarii ce nu mai au nevoie de ele. Şi am fost lăsaţi să ne luăm orice carte ne-ar fi pe plac. Iar alta - în care sunt lăsate cărţile împrumutate de cei care au venit prea devreme sau prea târziu şi au găsit uşa încuiată.

Şi m-am gândit că şi bibliotecile noastre ar fi poate vizitate, dacă cititorii ar găsi acolo atâta flexibilitate, dar mai ales dacă ar exista în societatea noastră un cult al cărţii măcar ca cel din America. Şi m-am mai gândit că poate aşa se explică de ce toţi oamenii pe care i-am văzut în scurta mea vizită în SUA – de la politicienii sau ghizii întâlniţi la Washington până la translatorii ce ne-au facilitat comunicarea sau gardienii de la Rock the Top unde am mers pentru o privire de sus asupra New York-ului - mi-au lăsat impresia unor profesionişti desăvârşiţi. Ce nu rezistă nici unei comparaţii.