În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, premierul Victor Ponta s-a remarcat printr-o vehementă diatribă la adresa candidatului - încă preşedinte în acel moment - Nicolas Sarkozy. După care, puţin mai târziu, Ponta a salutat entuziast victoria socialistului François Hollande, declarînd, printre altele, că această victorie va permite o profundă schimbare în politica europeană, măsurile de creştere economică căpătând prioritate în faţa programelor de austeritate. Şi cu alte prilejuri premierul Ponta a vorbit despre un fel de relaţie privilegiată pe care ar avea-o cu preşedintele Hollande şi cu socialiştii francezi. Dar, din partea cealaltă, nu am avut confirmări ale acestei relaţii. Ba chiar, dacă ne gîndim la problema romilor, administraţia socialistă s-a dovedit cel puţin la fel de fermă ca guvernarea de dreapta a lui Sarkozy.
În ceea ce priveşte situaţia economică, bilanţul celor cîteva luni de cînd e stînga la putere în Franţa este în totalitate negativ. Numărul şomerilor a depăşit pragul de 3 milioane, cifră care are şi un puternic impact psihologic. Mai multe mari intreprinderi au anunţat închiderea unor unităţi productive de veche tradiţie. Acelor Mittal a închis o unitate producătoare de oţel din Lorena, Peugeot-Citroën a anunţat că va închide uzina de la Aulnay-sous-Bois, în regiunea pariziană. Protestele sindicatelor au rămas fără rezultat. Ca şi demersurile ministrului Arnaud Montebourg, aflat în fruntea unui minister cu o titulatură ciudată, cum numai în Franţa poţi găsi, Ministerul Redresării Productive! Iar bugetul pe 2013 e unul extrem de strîns, în aşa fel încît să permită economisirea a măcar 40 de miliarde de euro.
Sîntem, aşadar, departe de promisiunile candidatului François Hollande şi de viziunea euforică a unei Europe din care au dispărut, ca prin minune, criza şi şomajul. Franţa nu avea altă cale decît aceea a disciplinei bugetare, adică a politicii de austeritate pe care dl Ponta o tot pune în cîrca Germaniei. Premierul român s-a lăudat chiar la Congresul socialiştilor de la Bruxelles că guvernul său ar fi demonstrat că tăierile bugetare nu sînt inevitabile. Curioasă afirmaţie, cînd ştim să la recenta rectificare bugetară s-au tăiat toate fondurile pentru investiţii şi, în consecinţă, s-au eliminat premizele unei posibile creşteri economice. Şi mai este o deosebire, esenţială, între guvernul de la Paris şi cel de la Bucureşti. Socialiştii francezi îşi asumă riscurile şi dificultăţile, pe cînd coaliţia la putere în România dă tot timpul vina pe guvernarea anterioară cu „greaua ei moştenire”. E un refren pe care îl auzim pînă la saturaţie şi care va fi, cu siguranţă, leit-motivul campaniei electorale.
