În România s-au întâlnit prima oară de la criza politică din vară principalii ei actori: președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, care a încercat fără succes să-l demită pe șeful statului. Cei doi au participat astăzi la ședința CSAT, dar s-au aflat în aceeași încăpere mai puțin decât era programat. Relatează de la București Sabina Fati.
Politica româneasca este extrem de personalizata, iar institutiile se metamorfozeaza permanent in functie de starile de spirit ale celor care le conduc. Conflictele personale ajung astfel să afecteze functionarea statului la cel mai inalt nivel. Joi, de pilda, primul ministru a plecat de la sedinta Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) dupa 30 de minute, enervat, se pare, de subiectele aduse in discutie de presedintele Romaniei.
Intre presedintele Traian Băsescu si premierul socialist Victor Ponta puntile nu au fost refacute si nici comunicarea la nivel oficial nu prea functioneaza. De altfel dupa criza politica de asta-vara, cind Presedintele României a fost suspendat pentru doua luni, dar Curtea Constitutionala s-a pronuntat, in final, impotriva demiterii sale, tinarul premier de la Bucuresti a tinut sa spuna ca intre el si presedinte exista „o incompatibilitate personala fundamentala”. Din punctul de vedere al primului ministru roman „antipatia personala este importanta intre doi oameni politici” si de aceea regulile autohtone ar trebui sa se schimbe in asa fel incit guvernul „sa nu mai raspunda in fata Președintelui, ci a Parlamentului”.
La rindul sau presedintele Traian Basescu a spus ca la 61 de ani nu se mai poate „schimba”, dar a precizat ca „e de nepermis” sa nu coabiteze cu Victor Ponta.
Primul ministru nu poate uita ca pe filiera presedintelui a iesit la iveala faptul ca si-a plagiat teza de doctorat, iar presedintele nu-l poate ierta pentru umilinta celor doua luni de zile pe care le-a petrecut asta vara in afara Palatului Cotroceni. Coabitarea pare deocamdata destul de fragila si este greu de crezut ca dupa alegerile parlamentare din luna decembrie lucrurile se vor stabiliza. Presedintele si premierul ar trebui sa discute, daca nu chiar sa aiba pozitii comune intr-o serie de chestiuni care privesc solutiile pe care le sutine Bucurestiul la Bruxelles, dar si in ceea ce priveste politica externa si chiar economica a tarii, astfel de consultari nu mai exista, dovedind odata in plus ca in România nu exista exercitiul rational care sa puna in centrul actiunilor institutiile si nu oamenii care le conduc.
In culturile democratice, de exemplu in Franta, astfel de coabitari intre presedinti de o culoare si premieri de alta culoare nu sint problematice, fiindca politicienii se adapteaza. Regimul prezidențial de la Paris a capatat astfel in cele trei perioade de coabitare relativ recenta (1986-1988, 1993-1995, 1997-2002), o tenta parlamentara: premierul a devenit mai puternic decit de obicei, datorita majoritatii parlamentare, iar presedintele mai putin jucator, fara sa i se conteste, insa, in vreun fel prerogativele si atributiile.
In România sistemul politic prefera mai degraba sa schimbe sau sa inclace regulile, decit sa accepte coabitarea, de aceea atit presedintele, care vine din tabara dreptei democratice, cit si socialistii si liberalii, vorbesc despre modificarea Constitutiei, in asa fel incit sa nu mai apara situatii in care presedintele si premierul sa fie nevoiti sa coabiteze. Nu este foarte clar daca exercitiul democratic de acest tip ar fi imposibil in România, dar deocamdata el este refuzat, fiindca atit cei din spatele presedintelui, cit si cei care-l sustin pe primul ministru tinjesc dupa mai multa putere, nu dupa mai multa democratie. Asadar, nu echilibrul puterilor este deviza democratiei autohtone, ci stapinirea lor.
