Linkuri accesibilitate

Noul sezon politic


Igor Boţan
Igor Boţan

Igor Boţan: Reformele trebuie criticate, pentru că deocamdată nu dau randament.

Despre rostul bilanțurilor făcute în aceste zile de guvernanți a discutat în studioul Europei Libere de la Chișinău Vasile Botnaru cu analistul politic Igor Boțan.

Igor Boţan: „Alianţa pentru Integrare Europeană intră în noul sezon politic şi liderii Alianţei ies la rampă, pentru a face publică agenda, aşa cum o văd ei, vizavi de noul sezon politic. Conferinţa de presă a Liderului Partidului Liberal a fost organizată pentru a arăta opiniei publice şi pentru a-i transmite un mesaj primului ministru că succese guvernării se datorează inclusiv miniştrilor PL-işti.”

Europa Liberă: Dar se datorează şi banilor care vin de la europeni.

Igor Boţan: „Este adevărat. Unul din succesele cele mai importante ale Alianţei pentru Integrare Europeană este că au putut convinge partenerii de dezvoltare să finanţeze masiv Republica Moldova pentru implementarea unor reforme, dar şi pentru proiecte de infrastructură, în mare măsură, controlate de miniştrii PL-işti. Mă refer la ministrul transporturilor şi la ministrul mediului care au raportat cu un anumit patos despre succesele în implementarea proiectelor. Dar e una să ai bani la dispoziţie, pe care, în mare măsură, îi aduce activitatea Ministerului Afacerilor Externe şi să-i foloseşti pentru reabilitarea drumurilor sau construirea drumurilor şi este cu totul altceva să faci reforme structurale care să deschidă oportunităţi, astfel încât banii care mai pot veni în Republica Moldova să fie valorificaţi de-o manieră eficientă. Contează, în primul rând, credibilitatea guvernării de la Chişinău în ochii partenerilor de dezvoltare.”

Europa Liberă: Cum s-a făcut credibilitatea până acuma? Pe baza căror reforme?

Igor Boţan: „Eu cred că reformele trebuie criticate, pentru că deocamdată nu dau randament, dar trebuie să recunoaştem că ministrul afacerilor externe, Iurie Leancă, a făcut un efort demn de toată lauda şi susţinerea cetăţenilor Republicii Moldova. Şi, în consecinţă, avem această deschidere din partea partenerilor de dezvoltare, care, din punctul meu de vedere, este una aproape necondiţionată, bazată pe faptul că înainte de această Alianţă a guvernat Partidul Comuniştilor, care nu a fost văzut cu ochi buni de către partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. Iar în ceea ce priveşte libertăţile democratice, există foarte, foarte multe probleme.”

Europa Liberă: De ce? Că acolo nu trebuie bani...

Igor Boţan: „De exemplu, piaţa media, adică distribuirea banilor pentru advertising şi aşa mai departe sunt în mâinile unor aşa-zişi oligarhi care beneficiază de pe urma acesteia.”

Europa Liberă: Mihai Ghimpu a zis că nu sunt oligarhi în Moldova.

Igor Boţan: „Mihai Ghimpu a zis că nu sunt oligarhi... Dar toată lumea cunoaşte că anume Mihai Ghimpu, acum jumătate de an, afirma că corupţia în această ţară este de aproape de 2 ori mai mare decât în perioada când guvernau comuniştii.”

Europa Liberă: De ce au bătut în retragere şi Mihai Ghimpu, şi Vladimir Filat? De dragul consolidării Alianţei?

Igor Boţan: „Probabil, da. Alternativa Alianţei era revenirea Partidului Comuniştilor care, probabil, ar fi procedat vizavi de liderii Alianţei de o manieră mult mai dură decât a făcut-o Alianţa faţă de guvernanţii precedenţi.”

Europa Liberă: Componentele Alianţei au căzut de acord asupra listei de priorităţi cu care trebuie să intre în sesiunea de toamnă?

Igor Boţan: „Această listă de priorităţi se poate baza doar pe strategiile şi planurile de acţiuni de implementare a strategiilor.”

Europa Liberă: Dar ordinea în care pot să fie implementate?

Igor Boţan: „Ordinea cred că nu. Şi cred că agenda, pe care o afişează exemplu, Partidul Liberal se bate cap în cap cu agenda Partidului Democrat şi a Partidului Liberal Democrat. Dar, în linii mari, Alianţa pentru Integrare Europeană are un scop: să supravieţuiască şi să încerce, în următorii 2 ani de zile, să atingă anumite performanţe. Mihai Ghimpu a menţionat că, de fapt, Alianţa mai are un an de zile pentru reforme. Ultimul an din mandat va fi dedicat pregătirii pentru alegeri. Şi Alianţa trebuie să arate relativ bine în ochii partenerilor de dezvoltare de care depinde finanţarea.”

Europa Liberă: Dar va supravieţui cu certitudine. Asta trebuie să înţelegem.

Igor Boţan: „Da, va supravieţui cu certitudine. Pentru că de comun acord au antagonizat opoziţia comunistă până la limita, după care niciuna din componentele Alianţei, probabil, nici nu poate visa la un parteneriat ocazional cu Partidul Comuniştilor. Şi aceasta, probabil, este chezăşia stabilităţii în cadrul Alianţei.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG