Cine îşi doreşte şansa de a intra în viaţa politică trebuie să gîndească bine la consecinţe. Opinia comună spune că o persoană aflată pe scena politică e totuna cu persoana de pe stradă plus notorietatea. Aşa e dar notorietate înseamnă un lucru mult mai grav decît ne place să credem. Adevărul e că, din clipa în care cineva devine persoană publică, acelaşi cineva devine altcineva şi altceva. Altcineva, adică un om care îşi păstrează numele dar pierde total dreptul la viaţă personală. Altceva, adică un om care arată ca orice om dar numai pentru el.
Pentru ceilalţi, aceaşi persoană se transformă în cineva cu puteri ieşite din comun. Omul de pe scena politică devine, deodată, fie un binefăcător cu daruri de vindecător, fie întruchiparea răului atotputernic. De aici, reacţiile. Am trăit, de mai multe ori, această experienţă şi am înţeles ce vede lumea din afară, numai după ce am remarcat că acelaşi om poate fi felicitat, scuipat, încurajat sau înjurat în prima sută de metri de mers pe stradă. Cine se supără sau se bucură prea mult greşeşte.
Lucrul care trebuie bine înţeles e cu totul diferit de bine sau rău. În politică, mai mult decît în sport sau film, personajul public e mitizat, adică urcat sau coborît într-o lume supra- sau sub-umană la care oamenii se raportează cu patimă şi, fără să o ştie, religios. Nu e nici o exagerare.
Comportamentul de tip religios e mult mai frecvent şi mai răspîndit decît cred cei ce se jură că n-au nici o legătură biserica sau credinţa. Pînă la urmă, e foarte uman: în momentele de mare încercare toată lumea crede în cineva, speră în ceva sau se teme de puterea răului. Toate pot fi aşezate foarte bine în seama cuiva care se nimereşte pe scena mare.
