Marele moment democratic 1989 trece în istorie, urmînd o curbă din ce în ce mai interesantă. Spre deosebire de momentele care se scufundă fără urmă în trecut, transformarea democratică din 1989 devine tot mai activă. Asta înseamnă că democraţia e, în Estul Europei, o idee revizuită continuu în termenii unui realism sever.
După 22 de ani de regim democratic, societăţile est-europene sînt locul unor întrebări pe care regimuri de libertate consolidată le-au uitat sau nu ştiu să le mai pună.
Ultimele trei luni de guvernare socialistă şi criză politică gravă care au zguduit România sînt cel mai clar exemplu în materie. Instalat la sfîrşitul lui aprilie, în urma unei schimbări de majoritate parlamentară, guvernul socialist a trecut fără menajamente la un asalt generalizat asupra a tot ce era cunoscut, stabil şi legitim în România. Guvernul lui Victor Ponta, lider PSD şi co-lider USL, nu a pornit la drum pe baza unui mandat încredinţat de alegători. În ciuda acestui gol sau poate tocmai din cauza lui, Guvernul socialist a trecut la demontarea statului şi redefinirea internă şi externă a României.
Din primele zile, stilul de guvernare socialist a readus în spaţiul public un discurs de porpagandă feroce bazat pe aserţiuni mincinoase rostite cu o vehemenţă paralizantă. Minciuna infiltrată în toate temele şi nivelele a şocat şi a convins. Efectul a fost uşurat, probabil, de disponibilitatea unui public în parte recucerit de revenirea vechilor stimuli comunişti, în parte prea tînăr pentru a discerne înainte de a reacţiona.
Mai grav, la începutul lunii iulie, guvernul socialist a atacat în trombă bazele statului şi a operat o înlocuire de regim totală prin mijloace ilegale. Preşedintele României a fost suspendat fără motive concrete, şefii Camerelor au fost înlocuiţi prin încălcarea regulamentelor parlamentare, Avocatul Poporului a fost demis fără explicaţii, Curtea Constituţională a fost retrogradată la nivelul de instanţă cu puteri restrînse iar Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului au devenit un instrument de dispoziţie arbitrară.
Legile ţării au căzut şi, astfel, statul de drept sau, cu un cuvînt mai uşor de înţeles, democraţia a devenit o realitate verbală şi a încetat să mai fie o realitate constituţională. Ulterior, o suită de atacuri fără rezerve la adresa Statelor Unite, a Uniunii Europene, a instituţiilor şi liderilor europeni au anunţat ostilitatea oficială a Guvernului faţă de etalonul democratic occidental.
În cîteva zile, guvernul socialist a dovedit că un stat membru al Uniunii Europene poate fi împins în afara democraţiei şi tîrît înapoi spre locul din care plecase. Minciuna, propaganda, realitatea întoarsă cu capul în jos, ura şi frica au reînviat aparent fără motiv. Situaţia uluitoare în care România a ajuns fulgerător contrazice 22 de ani de democraţie. Lecţia severă aplicată regimului democratic românesc face posibile cîteva observaţii neaşteptate sau, pînă acum, nerostite.