Dacă Peter Esterhazy ar fi scris doar Harmonia caelestis, Curtea Veche, 2008, şi tot ar fi de ajuns (şi de rămas!) pentru a-şi asigura un loc de cinste în istoria literaturii maghiare – tomul de 800 de pagini e chiar o piatră unghiulară în edificiul auctorial, dar şi naţional.
„Fiecare om are o propoziţie pe care o înţelege de-a lungul vieţii”, lasă să-i scape autorul la pag. 157; or, aproape toate propoziţiile de la începutul fiecărui alineat încep cu: „Tata….”, pe post de subiect, după care urmează predicatul. Altfel spus, Tata – un tată generic, însumând toţi taţii marii familii Esterhazy, una dintre cele mai vechi familii nobiliare ungureşti! – este punctul de plecare şi staţia terminus, alfa şi omega naraţiunii, ce mai încolo-încoace, un tată adamic pe care „îl lega de Dumnezeu o prietenie profundă”. (Memorabilă, parabola ce „ilustrează” această prietenie: ajuns la grea încercare, tatăl „îşi aminti subit de prietenul său. Doamne, întotdeauna ai fost alături de mine, am ştiut asta, am privit îndărăt şi am văzut urmele paşilor noştri, toate cele patru. Iar acum, (…), nici nu mai ştiu de ce nu eşti alături de mine? Am privit îndărăt şi am văzut numai două urme de paşi. Aşa a fost fiule. Te duceam în braţe, din cauza asta”.)
Multe şi variate sunt isprăvile tatălui, iar spusele-i cu tâlc: „Istoria este o succesiune de lacuri şi puţuri, aşa îi este dat să fie”, sau „Istoria o scriu învingătorii. Legendele le ţese poporul. Doar moartea este sigură”, sau „Pentru frumoasa Helena au fost lansate la apă o mie de vapoare (…). Să fie un millihelen unitatea de măsură a frumuseţii acelei femei pentru care se lansează la apă un vapor. Atunci, millihelenul negativ poate fi interpretat prin faptul că un vapor trebuie scufundat, atât e de frumoasă”.
Închei lectura, mai bogat cu această învăţătură: „tată, a câta oară citeşti cărţile astea?, a treia oară, prima dată pentru că am vrut, a doua oară pentru că le-am înţeles, iar acum îmi iau adio de la ele”. Nu-i de mirare aşadar că tatăl tatălui: „niciodată nu folosea semn de carte, omul ştie unde se află”.
17 septembrie ’12
