Sub titlul „Gulag. Urme şi mărturii 1929-1956“ (Gulag. Spuren und Zeugnisse 1929–1956), duminică, la Muzeul Schiller din Weimar, a fost inaugurată expoziţia itinerantă dedicată sistemului represiv sovietic.
Expoziţia, care pînă în iunie a putut fi vizitată în castelul Neuhardenberg, în apropiere de Berlin, este un proiect realizat de societatea umanitară „Memorial“ din Moscova în cooperare cu Fundaţia „Memorialul Buchenwald şi Mittelbau-Dora“. Expoziţia a fost finanţată, în mare parte, din fonduri federale puse la dispoziţia unor proiecte culturale.
Sistemul concentraţionar sovietic este ilustrat în această expoziţie prin intermediul unor obiecte salvate de deţinuţi ai Gulagului, documente, fotografii, mărturii ale prizonierilor, texte literare şi publicistice sau lucrări artistice. Pentru prima dată publicul german poate să-şi facă o idee despre dimensiunea reală a arhipelagului Gulag (precum i-a spus Soljeniţîn în celebra sa lucrare).
Gulagul fusese un soi de URSS în miniformat, scria un ziar german într-o cronică dedicată expoziţiei. Cu alte cuvinte, sistemul concentraţionar oglindea toate structurile imperiului sovietic. În Gulag erau prezente toate păturile sociale, toate naţionalităţile cît şi
Gulagul reflecta şi economia planificată a URSS. Ca şi în „libertate“, normele impuse deţinuţilor erau prea mari şi nu puteau fi îndeplinite, aşa că rezultatele raportate erau falsificate. Astfel, Gulagul se înscria în sistemul unei economii a aparenţelor. Pentru deţinuţi internarea echivala deseori cu moartea.
Expoziţia ilustrează, între altele, această legătura strînsă între economie planificată şi moarte, exprimată prin nota laconică, scrisă de Stalin: „Teroare ca travestit al economiei planificate“.
În pofida grozăviilor, astăzi se poate constata în Rusia o reconsiderare pozitivă a arhitectului principal al Gulagului, I.V. Stalin. Profesoara de istorie, Irina Jerbakova, care a înlesnit expoziţia, a explicat această ciudată nostalgie ca un fenomen tipic pentru o societate divizată şi frămîntată precum e cea rusă.
Era Putin a accentuat admiraţia pentru Stalin. Liderul rus încearcă să se prezinte ca politician de mînă forte, împrumutînd de la Stalin o serie de însuşiri şi (pseudo-)virtuţi care-l transformă într-o „suprafaţă de proiecţie“ a iluziilor şi speranţelor multiple, a unor dorinţe neîmplinite.
Crimele staliniste sunt estompate prin virtuţi naţional-patriotice. Nemulţumirea actuală este canalizată spre o imagine curăţată a trecutului ca formă demnă de imitat şi ca antidot pentru depăşirea neajunsurilor curente.
Jerbakova mai are încă o explicaţie pentru această percepţie difuză a stalinismului, şi anume că sistemul a şters de multe ori frontierele între torţionar şi victime, ceea ce a dat naştere unei mistificări accentuate a trecutului.
Expoziţia dedicată Gulagului şi repercusiunilor sistemului generat de sistemul represiv stalinist urmăreşte rectificarea unor imagini distorsionate şi demistificarea istoriei.
