Linkuri accesibilitate

Cazul Pussy Riot văzut din Moldova


Igor Cobileanski
Igor Cobileanski

Igor Cobileanski: „Moldova este suficient de dezechilibrată din punct de vedere politic şi are alte probleme, cele proprii.”


Săptămîna trecută trei tinere artiste, membre ale grupului punk Pussy Riot, au fost condamnate de un tribunal din Moscova la doi ani de închisoare pentru că au intrat costumate fantezist în biserica Isus Mîntuitorul de la Moscova şi au cîntat un cîntec prin care o rugau pe Maica Domnului să scape Rusia de preşedintele Putin. Cele trei fete au fost condamnate pentru huliganism motivat de ură religioase. În cadrul procesului fetele au spus că prin cîntecul lor au vrut să atragă atenţia ruşilor asupra legăturii mult prea puternice dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi clasa politică de la Moscova, dar că nu au vrut să îi jignească pe credincioşii ortodocşi şi nici religia ortodoxă. Sentinţa în cazul Pussy Riot a fost criticată de Uniunea Europeana, Statele Unite, OSCE, Amnesty International drept „excesivă”. Mai mulţi artisti din întreaga lume, printre care cîntăreaţa Madonna şi-au exprimat sprijinul pentru cele trei tinere artiste. L-am întrebat aseară pe cineastul moldovean Igor Cobileanski cum este văzut acest caz si sentinţa pronunţată de la Chişinău, în lumea artistică moldovenească.

Igor Cobileanski:Eu banuiesc că se vede foarte diferit. Bineînţeles sunt şi voci care agrează într-un fel decizia autorităţilor, care poate fi interpretată şi suficient de justificat. Eu m-aş fi pus în locul unui enoriaş, spre exemplu, care m-aş fi pomenit cu nişte protestatari în biserică. Deci eu cred că protestul putea fi făcut şi în altă parte, hai să zic.. As putea interpreta şi în felul ăsta situaţia.”

Europa Liberă: Cit de răspîndit este acest punct de vedere ?

Igor Cobileanski
: „Nu cred că este foarte, foarte răspîndit şi, în general, mi se pare că iarăşi, societatea moldovenească este divizată în două şi la acest capitol. Multi dintre cei cu care am vorbit consideră, probabil pe bună dreptate, sentinţa dată celor de la Pussy Riot drept o sentinţă demonstrativă, un fel de a-şi demonstra puterea faţă de oricine, care încalcă, din punctul de vedere al statului, o anumită regulă. Care este pentru toti, spun ei.

E un fel de intimidare pînă la urmă pentru că, zic eu, sentinţa ar fi putut să fie mult mai puţin dură şi de această părere este împărtăşită de foarte mult lume, cel puţin între cunoştiinţele mele, toata lumea zice că e uşor disproporţionată acţiunea celor de la Pussy Riot şi pedeapsa care au primit-o pentru această manifestaţie.”

Europa Liberă: Au fost acţiuni în toată lumea în sprijinul celor trei tinere artiste, să vorbim numai despre Madonna, in Moldova, lumea artistică se gîndeşte la vreo acţiune în sprijinul celor trei cîntăreţe ?

Igor Cobileanski:
„În Moldova, din cîte cunosc eu, recent, n-aş putea să vă spun exact cînd, acum doua-trei zile, a avut loc o acţiune de solidaritate a tinerilor în faţa ambasadei Rusiei (cu cazul celor trei cintărete). Bineînţeles că nu este un caz care ar fi şocat, într-un fel sau altul, Moldova. Ea este suficient de dezechilibrată din punct de vedere politic şi are, hai să le numim aşa, alte probleme. Sau, problemele ei. În orişice caz, partea democratică, convenţional să o numim a moldovenilor, a Moldovei, este solidarizată cu cei de la Pussy Riot şi prima acţiune pe care au făcut-o la ambasada Rusiei nu a făcut altceva decît să demonstreze acest lucru.”

Europa Liberă: Participarea nu a fost atunci prea mare...

Igor Cobileanski:
„Nu. Nu a fost prea mare. Tocmai de asta spuneam mai devreme că moldovenii au problemele lor interne, să le numesc aşa, pornind de la identitate, terminind cu limba vorbită şi extremele unioniste sau stataliste, deci cumva aceasta sentinţă dată la Moscova celor de la Pussy Riot nu a şocat într-atît de mult încit să-i facă pe moldoveni să iasă în stradă mai vizibil, mai masiv...”

XS
SM
MD
LG