Linkuri accesibilitate

Paul GOMA, Roman intim


(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

Anii săi de ucenicie în ale „școalelor” amorului & vieții...


Om al angajării totale, fie că iubește sau urăște (mai degrabă urăște decât iubește!!!), Paul Goma revine, în Roman intim, Curtea Veche, 2009, la anii săi de ucenicie în ale „școalelor” amorului & vieții – de unde și caracterul profund autobiografic al scrierii, dar și dimensiunea de bildungsroman a cărții.

Încă din primele pagini căutarea tonului echivalează cu... chercher la femme: „Ești un prost și-un începător în materie pe o fată niciodată n-o cucerești femeia n-are atâta nevoie de bărbat pe cât avem noi nevoie de ele pe cât am eu nevoie de ea”, pentru ca mai spre mijlocul narațiunii eroul să constate: „La urma urmei, toată lumea-i femeie. Nimic nu se face, nimic nu se desface fără femeie, în afara femeii”.

Cum însă totul se întâmplă în anul morții lui Stalin, când autorul-narator urmează să împlinească 18 ani, parfumul epocii (mai degrabă damful acesteia!!!) nu are cum să lipsească: „Multe și grozave învață tovarășii la cursurile lor, dar n-au reușit să-nvețe să se șteargă cu hârtie la cur, nici tovarășele să se spele la puță – de unde, dacă babele-comisar erau la fel, dacă nu și mai; se zice că Ana Pauker nu se spălase de când mă-sa o fătase”. Nu doar odore di femina-i lipsește tânărului, ci și parfumul cărților: „Vremurile fiind cum sunt, mai întâi n-am putut citi-la-timp: ocupație rusească, război, refugiu, hăituială în vederea repatrierii – istorie, istorie, istorie: nu-ți dă răgaz, te aleargă, te biciuie, îți dă la cap, la cap, la cap (…) apoi n-am putut citi cărțile epurate, arse, interzise”.

Memorabilă formulă: „împrejurări fără cărți, fără ocazii de a citi”. Or, când e vorba de cineva care deja scrie și chiar este exmatriculat din liceu din cauza unui jurnal („– Tu ești ăla, eliminatul de la Sibiu, arestat pentru jurnal”, îl identifică fără greș un coleg), necititul la timp riscă să devină o circumstanță agravantă!

Închei prin a cita cea mai frumoasă definiție a omului de litere pe care am întâlnit-o vreodată: „… poetul e din ce în ce mai el, pe când romancierul încearcă să fie din ce în ce mai alții – așa devine din ce în ce mai el”.
6 august ’12

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG