Linkuri accesibilitate

Speranța partidelor aflate la putere e la Curtea Constituțională, pe care... tot vor să o desființeze! (România liberă)


Anunțul conducerii ICR că va demisiona joi, în bloc (M. Cărtărescu/Evenimentul zilei).


„Guvernarea impotriva etnicilor maghiari e posibila, dar nu renteaza”, a spus secretarul de stat al externelor de la Budapesta, Zsolt Nemeth, reluat de Evenimentul zilei. Declaratiile lui sugereaza ca mesajul transmis etnicilor maghiari din România de catre premierul ungar Viktor Orban, si anume sa nu voteze la referendumul de duminica trecuta, ar fi avut drept cauza anumite politici de intimidare a comunitatii maghiare de catre autoritatile de la Bucuresti. Dupa cum relateaza Evenimentul zilei, Zsolt Nemeth lauda rolul presedintelui Traian Basescu in netezirea asperitatilor dintre romani si maghiarii din Romania.

O sinteza realizata de Romania libera constata ca speranta partidelor aflate la putere in România e la Curtea Constitutionala, pe care... tot vor sa o desfiinteze! Dupa cum se stie, Curtea constitutionala este asteptata sa dea verdictul de validare sau invalidare a referendumului de duminica, de demitere a presedintelui suspendat Traian Basescu, dar la care nu a fost intrunita prezenta minima la vot prevazuta de lege.

Publicatia explica in ce fel Uniunea Social Liberala incearca acum sa intoarca lucrurile in favoarea ei: contesta numarul de alegatori inscrisi pe liste, desi e cel comunicat inaintea votului chiar de ministrul de interne al USL. Ultimul recensamant arata ca romanii sunt mai putini decat acum zece ani si ca, deci, numarul celor cu drept de vot este si el mai mic. O realitate cunoscuta in linii mari inca din luna februarie, dar de care USL a preferat sa nu tina seama la alegerile locale din iunie, pentru ca ar fi pierdut un mare numar de consilieri locali, mai arata Romania libera.

Editorialul lui Gabriel Bejan, din acelasi cotidian, pune sub lupa falia care se casca intre cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu, liberal, si Victor Ponta, social democrat. Desi decredibilizat de scandalul lucrarii sale de doctorat plagiate, premierul Ponta pare sa se comporte ceva mai abil. Comentatorul il vede aproape acceptand infrangerea de la referendum. In schimb,presedintele interimar Crin Antonescu insista pentru alte si alte non-solutii: contestarea cifrelor statistice pe care s-a organizat referendumul, o noua procedura de suspendare, cu un nou referendum pe noile cifre s.a.m.d. Editorialistul Romaniei libere crede ca Antonescu va fi in curand invitat sa iasa din joc. Ponta ar mai putea ramane.

Doi dintre comentatorii zilei se ocupa de finalul abrupt al scandalului ICR. Ieri, Curtea Constitutionala a confirmat drept valabila ordonanta prin care guvernul Ponta a trecut Institutul Cultural Roman de sub autoritatea presedintelui Romaniei in subordinea Senatului, schimbandu-i totodata si principala misiune: nu se va mai adresa pietelor culturale straine, ci se va ocupa prioritar de romanii din afara granitelor. Pe site-ul Contributors, Vladimir Tismaneanu spune ca Ordonanta lui Ponta va ramane precum ciuma lui Caragea. „Nu multi conducatori se pot lauda ca au ucis o superba, exemplara institutie culturala”. Tot Tismaneanu aminteste ca premierul Victor Ponta a anuntat de indata ce a preluat puterea ca va taia bugetul institutiei – a facut-o acum doua saptamani, total.

In Evenimentul zilei, Mircea Cartarescu ia act de anuntul conducerii ICR ca va demisiona maine, in bloc. Presedintele si cei doi vicepresedinti ar putea fi urmati de unii dintre directorii ICR-urilor din strainatate. „Plecarea lor, a tuturor, e urmarea unui asasinat cultural plănuit și executat cu cinism”, spune Cartarescu si adauga: „Horia Patapievici nu merita un asemenea tratament. Nimeni nu a facut după 1989 un serviciu mai mare culturii române vii, adevărate, nepropagandistice și nedecorative”.
XS
SM
MD
LG