Presa din Romnania comenteaza astazi reactiile la reactii. Mai precis, reactiile puterii la criticile aduse Romaniei de organisme europene si de presa internationala, pentru incalcari ale statului de drept.
Ion Cristoiu reaminteste in Evenimentul zilei ca din 1990 incoace a fost adversarul “exercitiului de tarare in genunchi al presedintilor si premierulor Romaniei la picioarele atotputernicilor occidentali”. El admite ca s-a manifestat ca “un nationalist orgolios”, dar chiar asa fiind a ramas uluit de raspunsurile lui Victor Ponta si Crin Antonescu la criticile occidentului. “In Statele Unite, un editorial din The New York Times sau Washington Post care mustra Casa Alba (....) provoaca insomnia presedintelui american”, spune Cristoiu, care pare sa fi gasit sursa pozitiei actualei puteri: in 1995, la 5 ani dupa reprimarea violenta a manifestantilor anti FSN din Piata Universitatii, Ion Iliescu scria intr-o carte a sa: evenimentele din 13-15 iunie au fost prezentate distorsionat.
In revista 22, Luca Niculescu inventariaza reactiile oficiale ale Europei fata de masurile abuzive luate la Bucuresti: aflat in vizita oficiala la Bruxelles, premierul Victor Ponta nu a fost intampinat la intrarea in cladirea Parlamentului European de presedintele acestei structuri, cum se obisnuieste; presedintele Comisiei Europene l-a asteptat la intrevedere cu Tratatul de la Lisabona pe masa, in mod ostentativ, si nu a iesit la declaratii de presa alaturi de premierul roman. De ce reactioneaza Europa mai dur fata de Romania decat a facut-o fata de Ungaria sau, anterior, fata de Italia lui Berlusconi sau Franta lui Sarkozy: din lipsa de incredere. Romania nu a fost niciodata privita cu deplina incredere de Uniunea Europeana, mai ales dupa episodul de coruptie legat de europarlamentarul Adrian Severin. Luca Niculescu atrage atentia ca nu exista doar riscuri de imagine in exterior, soldabile cu pierderea investitiilor straine, ci si un risc intern: aparitia in tara a unui curent antieuropean.
Ion Vianu continua, in 22, o demonstratie inceputa de scriitorul Vlad Zografi: cum se manifesta rinocerizarea romanilor. Vianu crede ca simptomul principal al “rinoceritei” este atribuirea intregului rau presedintelui suspendat Traian Basescu, o convingere care “nu este cu nimic influentabila de ratiune” si “insufleteste pana la fanatism”. Desi autor al multor gafe, Basescu ramane la originea celui mai insemnat progres al oranduirii romanesti de la revolutie incoace: independenta – recenta, fragila, (poate) reversibila – a justitiei” (am citat).
Pesimism total in articolul Andreei Pora, de asemenea din 22: nu va imbatati cu apa rece, spune ea, Voiculescu, Ponta si Antonescu vor face totul, vor apela la orice magarie, neconstitutionalitate, presiune, smecherie (...) dar nu vor ezita sa “smenuiasca” referendumul si sa preia toata puterea.
Ion Cristoiu reaminteste in Evenimentul zilei ca din 1990 incoace a fost adversarul “exercitiului de tarare in genunchi al presedintilor si premierulor Romaniei la picioarele atotputernicilor occidentali”. El admite ca s-a manifestat ca “un nationalist orgolios”, dar chiar asa fiind a ramas uluit de raspunsurile lui Victor Ponta si Crin Antonescu la criticile occidentului. “In Statele Unite, un editorial din The New York Times sau Washington Post care mustra Casa Alba (....) provoaca insomnia presedintelui american”, spune Cristoiu, care pare sa fi gasit sursa pozitiei actualei puteri: in 1995, la 5 ani dupa reprimarea violenta a manifestantilor anti FSN din Piata Universitatii, Ion Iliescu scria intr-o carte a sa: evenimentele din 13-15 iunie au fost prezentate distorsionat.
In revista 22, Luca Niculescu inventariaza reactiile oficiale ale Europei fata de masurile abuzive luate la Bucuresti: aflat in vizita oficiala la Bruxelles, premierul Victor Ponta nu a fost intampinat la intrarea in cladirea Parlamentului European de presedintele acestei structuri, cum se obisnuieste; presedintele Comisiei Europene l-a asteptat la intrevedere cu Tratatul de la Lisabona pe masa, in mod ostentativ, si nu a iesit la declaratii de presa alaturi de premierul roman. De ce reactioneaza Europa mai dur fata de Romania decat a facut-o fata de Ungaria sau, anterior, fata de Italia lui Berlusconi sau Franta lui Sarkozy: din lipsa de incredere. Romania nu a fost niciodata privita cu deplina incredere de Uniunea Europeana, mai ales dupa episodul de coruptie legat de europarlamentarul Adrian Severin. Luca Niculescu atrage atentia ca nu exista doar riscuri de imagine in exterior, soldabile cu pierderea investitiilor straine, ci si un risc intern: aparitia in tara a unui curent antieuropean.
Ion Vianu continua, in 22, o demonstratie inceputa de scriitorul Vlad Zografi: cum se manifesta rinocerizarea romanilor. Vianu crede ca simptomul principal al “rinoceritei” este atribuirea intregului rau presedintelui suspendat Traian Basescu, o convingere care “nu este cu nimic influentabila de ratiune” si “insufleteste pana la fanatism”. Desi autor al multor gafe, Basescu ramane la originea celui mai insemnat progres al oranduirii romanesti de la revolutie incoace: independenta – recenta, fragila, (poate) reversibila – a justitiei” (am citat).
Pesimism total in articolul Andreei Pora, de asemenea din 22: nu va imbatati cu apa rece, spune ea, Voiculescu, Ponta si Antonescu vor face totul, vor apela la orice magarie, neconstitutionalitate, presiune, smecherie (...) dar nu vor ezita sa “smenuiasca” referendumul si sa preia toata puterea.
