Linkuri accesibilitate

O construcţie cu scandal şi alta fără


Noi vrem să avem arbori în faţa balcoanelor noastre. Şi ne cam doare-n cot de arborii din Valea Trandafirilor.

Pe bulevardul Dacia din capitală, nişte locatari revoltaţi au protestat ritos împotriva unei construcţii care a hăcuit arborii şi le-a stingherit blocul de locuinţe. Ca de obicei, constructorii au actele în regulă, dar cetăţenii nu vor să aibă în apropiere un local care chipurile le va umbri blocul. E greu de spus acum cine are dreptate, unde mai pui că edilii le-au mers în întîmpinare cetăţenilor revoltaţi şi au ordonat oprirea temporară a lucrărilor. E un conflict ca multe altele din anii tranziţiei, de aceea aş remarca altceva.

Nu foarte departe de acel loc, pe bulevardul Decebal, vizavi de complexul comercial Jumbo, se munceşte de zor la înălţarea unui bloc. Clădirea aceea e ridicată de fapt chiar în parc, printre copaci, şi se pare pentru facerea fundamentului au fost şi acolo sacrificaţi nişte arbori. Şi cu toate că locul acela din parc ales pentru construcţie ridică mult mai multe semne de întrebare decît locul de pe bulevardul Dacia, nimeni nu protestează la liziera spaţiului verde. Acolo, în parc, constructorii muncesc fără nici o problemă, fără să fie încurcaţi de cetăţeni revoltaţi. De ce? Explicaţia e simplă ca ecuaţiile elementare.

Pe noi, cetăţenii moldoveni, ne deranjează, de cele mai multe ori, numai lucrurile din apropiere, acelea care ne limitează confortul personal. Pe noi ne deranjează numai construcţiile din vecinătatea propriului nostru bloc. De celelalte ne cam doare în cot, chiar dacă ele muşcă hulpav din parcuri. Noi vrem să avem arbori în faţa balcoanelor noastre. Şi ne cam doare-n cot de arborii din Valea Trandafirilor. E limpede de pe acum: constructorii de pe bulevardul Dacia, cei care pot umbri blocul oamenilor, vor avea o viaţă grea. Locatarii le vor da de furcă. Pe cînd constructorii care au intrat în parc nu au de ce se teme. Cine să-i împiedice? Acolo nu locuiesc oameni, ci numai nişte veveriţe neputincioase. Asta e Moldova în care trăim anevoios, ăştia sîntem noi, cetăţenii acestui spaţiu ciudat-miraculos.
XS
SM
MD
LG