Linkuri accesibilitate

Europa civilizată nu recomandă deloc anihilarea memoriei în numele unei pretinse armonii (Adevărul)


Nu există nici un fel de scenariu conspirativ anticomunist (Jurnal de Chişinău).

Nicolae Negru în „Jurnal de Chişinău” îi dă o replică liderului comunist Vladimir Voronin care într-o recentă conferinţă de presă a sa a spus că Uniunea Europeană cu un deget parcă îi face observaţie guvernării, dar cu celelalte degete îi dă credite numai ca să nu vină comuniştii la putere. „În realitate nu există nici un fel de scenariu conspirativ anticomunist,” scrie Negru. „Voronin a avut toate şansele să rămână la putere şi să se bucure de sprijinul Occidentului. Cu o singură condiţie: să respecte principiile democratice, să nu transforme Republica Moldova într-un stat cvasisovietic. Să nu creadă că europenii sunt proşti şi pot fi duşi de nas cu vorbe despre integrarea europeană şi libertăţile omului. Mai e nevoie şi de fapte”, conchide editorialistul de la „Jurnal de Chişinău”.

„Despre neutralitatea durerii” este titlul editorialului semnat de Vitalie Ciobanu în „Adevărul”. Autorul critică poziţia partidului democrat despre care spune că ar fi marcat de un cinism structural. „Europenismul lor este în mare măsură un slogan propagandistic. Europa civilizată nu recomandă deloc anihilarea memoriei în numele unei pretinse armonii, dimpotrivă, consideră că dezbaterea şi cunoaşterea trecutului întăresc coeziunea popoarelor,” scrie publicistul referindu-se la încercarea PD să atenueze disensiunile între PL şi PCRM legate de ziua de 28 iunie.

Adunarea Parlamentară a OSCE va vota o rezoluţie în care se cere încheierea procesului de retragere a trupelor Federaţiei Ruse din Transnistria, anunţă „Timpul”. Rezoluţia mai stipulează înlocuirea misiunii de menţinere a păcii cu una civilă sub coordonarea OSCE. Pe lîngă reticenţa Rusiei, documentul ar putea stîrni nemulţumiri şi la Chişinău, se arată în articol, prin aceea că se solicită introducerea posturilor de televiziune transnistrene pe reţelele de cablu din dreapta Nistrului. Iar închiderea postului de televiziune NIT este considerată un atac împotriva libertăţii de exprimare.

În „Moldavskie Vedomosti”, Serghei Manastîrlî publică un articol consacrat proiectului de lege privind „minimumul de existenţă”, aprobat recent de parlament în prima lectură. Autorul ne aminteşte că o asemenea lege nu a existat pînă acum în poltica socială a statului. A fost, ce-i drept, metodologia de calculare a minimumului de existenţă folosită de Centrul de Statistică, dar ea nu beneficia de un cadru legal. Noua lege însă deocamdată nu va influenţa mărimea pensiilor şi salariilor, guvernanţii neavînd bani, deşi menirea ei e tocmai posibilitatea modificării salariului minim, a pensiei de vîrstă, a burselor şi compensaţiilor.
XS
SM
MD
LG