Profesorul și compozitorul Viorel Munteanu, aflat la sfîrșitul mandatului său de rector al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, organizatorul, recent, al unei manifestări comemorative în
Am început interviul prin a-i cere să sintetizeze, pe scurt, roadele unei îndelungate și rodnice activități profesionale și în calitate de rector, a celui denumit în presa românească „profesorul care promovează artiștii”.
Prof. Viorel Munteanu: „Intr-adevăr, sînt la sfîrșitul celor două madate de rector și, înainte, un mandat și jumătate de decan plus șef de catedră. Deci am asistat în Universitate și am participat, ca să zic așa, la viața academică pe parcursul mai multor ani. Ce aș putea desprinde din toate aceste activități sau, mai bine zis, din acești ani? În primul rînd că am participat la împrospătarea învățămîntului și la aplicarea procesului de reformă. Asta a presupus foarte multe schimbări, [fiindcă] trebuia să fim în ton cu cele cerute. Ba, mai mult, trebuia să arătăm participarea noastră academică la hotărîrile respective.
Vreau să vă spun că am parcurs de la masterat, doctorat și toate formele de învățămînt, integrarea Universității în viața artistică și culturală a țării, a Iașului...
Poate de aici aș desprinde în primul rînd proiectul InterArt, prin care am făcut legătura cu toate universitățile de arte din țară, cu uniunile de creație - deci, aici e vorba de muzică, teatru și arte plastice -, ne-am vizitat, am susținut workshop-uri, concerte, spectacole ș.a.m.d., expoziții împreună, după care am organizat InterArt-ul în Europa; adică, în două rînduri, am mers în Europa cu participări ale universităților din Europa. Este vorba de Italia și Germania, ca în 2010 să avem o culminație pe această temă: „InterArt Internațional” la Iași, care a fost organizat cu prilejul aniversării a 150 de ani de învățămînt artistic și modern universitar la Iași.
Aici am gîndit aniversarea împreună cu Universitatea Cuza pentru întregul centru universitar ieșean, pentru că a fost într-adevăr deschiderea pentru învățămîntul ieșean, nu numai pentru Universitatea Cuza și Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Am încercat, de la decan, cînd am fost decan, pe urmă rector, să creez prilejul de a se manifesta atît tinerii interpreți - deci cercetarea, creația -, să pătrundă mai vizibil pe plan local, național și internațional.
Și pe plan internațional ar trebui să spun că programul Erasmus merge extraordinat de bine. S-a făcut în 2010 - dar am preconizat cu un an înainte - mai mult chiar, acest schimb, schimburi în cadrul programului Erasmus, încît la aniversare am avut o participare numeroasă a universităților din străinătate.”
Europa Liberă: Spuneți-mi cum s-au integrat în program colegii Dvs. de la Chișinău, de la Conservator de la universitățile din Republica Moldova?
Viorel Munteanu: „In primul rînd, noi aveam legături foarte frumoase cu Chișinăul din totdeauna; chiar și înainte de 1989 cînd n-am avut dreptul să mă duc să susțin o conferință - chiar în '89! -, la Conservatorul din Chișinău, totuși a pătruns o formație, ca Filarmonica din Bacău și mi-au cîntat atunci creațiile. Eu n-am putut participa fiindcă «eram în timpul procesului de învățămînt». Așa s-a scuzat neparticiparea mea!
Dar noi, imediat, am ținut legătura, fiindcă este o școală muzicală apreciată și atunci noi cu cei mai aproape am ținut legături cît mai frumoase, cum am ținut foarte mult cu Clujul și Bucureștiul. Noi am fost într-un parteneriat total, ca să spun așa, și tot timpul.
Astfel cu Chișinăul, am făcut rapid schimburile artistice și de profesori iar, cu cîțiva ani în urmă - în 2010, mi se pare, sau în 2009 -, ne-am înfrățit chiar cu Universitatea din Chișinău, cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice pentru că, fiind înfrățite primăriile, am zis că este normal noi care avem aceeași structură cu Universitatea de Arte din Chișinău.
Începînd din acel timp și primăria din Chișinău și primăria din Iași ne-au susținut în organizarea unor manifestări. Așa am putut avea, chiar în 2010, concerte reunite, le-aș spune: orchestra de coarde din Chișinău cu formația de percuție și corul din Iași; aceleași manifestări le-am reluat și la Chișinău. Ceva foarte apreciat și, într-adevăr, această concurență prin această participare și demonstrație de calitate, care se presupune în coparticiparea celor prezenți, înseamnă că a avut un efect cu totul deosebit.
Cu doi ani în urmă, inițiativa Universității din Suceava și a celei din Iași a fost de a înființa un Consorțiu transfrontalier cu Universitatea din Chișinău, Universitatea din Bălți, Suceava, Iașul și, printre ieșeni, am fost noi invitați, în primul rînd, cei de la Arte, pentru că deja aveam o relație foarte, foarte bună. Deci ne-am întîlnit în acest consorțiu și s-a luat hotărîrea ca în scurt timp să fie într-adevăr realizată și participarea Academiei din Chișinău, nu numai a Universității din Bălți și din Chișinău.
Apoi avem Universitatea din Cernăuți. Noi ne-am întrunit pentru a face un plan; așa au apărut Cursurile de Vară la Universitatea Cuza, schimburile de profesori, foarte nuanțate; la Bălți am deschis o întreagă stagiune, participările apoi la doctorate între Universități iar este un lucru cu totul deosebit, pentru că și la Chișinău se organizează foarte frumos și serios doctoratul în muzică, de exemplu, pe lîngă Academia de Științe a Republicii Moldova. Ei sînt într-un parteneriat sau într-un organism aproape, în ce privește desfășurarea doctoratului.
Eu aș aprecia că acești ani au fost rodnici pentru universitățile noastre și ne gîndim să dezvoltăm în continuare aceste relații, pentru că, iată, acum în Hațeg, în Retezat, avem un sponsor care ne susține în organizarea unei tabere de vară la Arte Plastice - este la șasea ediție -, participă dintotdeuna și Chișinău. Deci, noi, practic, acolo unde mergem, zicem că trebuie să fim împreună.”
Europa Liberă: Am înțeles că acum, cînd v-ați eliberat puțin de partea birocratică a activității Dvs., aveți niște proiecte personale, continuarea unor compoziții, dintre care unele sînt cîntate în străinătate, în Franța, în Italia...
Viorel Munteanu: „Aș vrea să spun mai întîi că am avut norocul cred că să fiu foarte des cîntat în țară, chiar și acum cînd se pun problemele cu interpreții mai greu de găsit, cu sindicatele sau probleme cu orchestrele. Am fost prezent tot timpul, compozițiile mele fiind cîntate de toate orchestrele din România. Multe din aceste orchestre au făcut turnee în Europa și iar am avut norocul să fie înregistrate și cîntate cîteva lucrări.
Și-au găsit locul și unele surprize, ca dirijori din Elveția sau din Franța, Germania, necunoscîndu-i, să-mi ceară [lucrările]. Sînt trei lucrări care au pătruns așa: Glasurile Putnei, cu cea mai mare frecvență, aș putea spune că este «șlagărul» meu european - bineînțeles cu ghilimelele de rigoare; Suita a doua de Crăciun, Triptic Psaltic și un Concerto grosso după Muzicescu.
Aceste lucrări sînt cele care mi-au deschis calea individuală, aș spune, în Europa. Pentru că dacă am aminti Trio-ul Syrinx care concertează în această toamnă în Italia, se duce în Maroc și în multe locuri din lume, cred că au cîntat Concertino de cel puțin 100 de ori, în toată lumea. Și au luat premii. Dar eu am vorbit despre proiectele individuale, sau le-aș numi întîmplătoare.
Sigur, aceasta îmi dă un imbold ca să creez în continuare. Nici odată n-am spus, sau în cazul unor mici întîlniri, sau pur și simplu prietenește cuiva, la ce lucrez. Nu că m-am ascuns; îmi place să vin cu creația pe masă sau pe pupitrul orchestrei. Dar, cu siguranță, am o dorință foarte mare pentru a scrie și am avut în viața mea cîteva întreruperi, tot așa din cauza unor activități de organizare sau de profesorat, și întodeauna am venit cu o forță extraordinară din urmă. Sper că o să mă ajute Dumnezeu să fac acum același lucru.”
