Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin s-a declarat stânjenit de faptul că palestinienii au rebotezat o stradă din Betleem cu numele său


Președintele Rusiei Vladimir Putin s-a declarat stânjenit de faptul că palestinienii au rebotezat o stradă din Betleem cu numele său. „Nu m-am așteptat la așa ceva”, a spus Putin, comentând la cererea reporterilor decizia președintelui palestinian Mahmud Abbas, cu care s-a întâlnit ieri în Cisiordania. „Ca să fiu sincer, sunt cam stânjenit, dar nu am ce face”, a mai spus Putin, vorbind în Iordania, la sfârșitul unui rar turneu de două zile în Orientul Mijlociu. Betleemul este venerat de creștini drept locul nașterii lui Isus Cristos.
XS
SM
MD
LG