Reforma justiției moldoveneşti în dezbatere

O iniţiativă legislativă care ar trebui să soluţioneze problema supraaglomerării judecătoriilor cu dosare civile a stârnit deja cele mai diverse reacţii chiar şi înainte de a fi ajuns în dezbatere parlamentară. Pentru aceasta ar fi nevoie să se renunţe la motivarea obligatorie a sentinţelor, cu excepţia cazurilor când această motivare va fi cerută în mod expres de către părţi. Cât de justificată ar fi măsura şi care ar putea fi consecinţele acesteia în cazul justiţiei moldoveneşti? Vom discuta astăzi cu juristul Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Chişinău.

Europa Liberă: Dle Gribincea, pe masa deputaţilor ar trebui să ajungă zilele acestea un proiect care ar însemna, tradus într-un limbaj simplu de tot, ca atunci când omul va merge în primă instanţă, judecătorul va avea dreptul să-i spună simplu: da sau ba, fără să i se înmâneze şi motivarea deciziei în scris. Proiectul a şi stârnit reacţii adverse din partea societăţii civile. De ce credeţi că critică societatea civilă această intenţie?

Vladislav Gribincea: „În primul rând este vorba despre modificarea procedurii civile. În anul 2011 a fost creat un grup de lucru pentru modificarea procedurii şi acest grup de experţi, care a lucrat mai mult de un an de zile, şi această modificare elaborată nu prevedea această inovaţie. Ea a părut recent, ea a fost discutată la grupul de lucru şi grupul de lucru nu a acceptat-o unanim. Totuşi, se pare că puterea merge în continuare pe această idee.”

Europa Liberă: Ar trebui, probabil, să precizăm că în proceduri civile e vorba de divorţuri,…

Vladislav Gribincea: „Exact. E vorba despre examinarea cauzelor dintre individuali, nu este vorba despre acuzaţii împotriva cuiva.”

Europa Liberă: Ce credeţi despre intenţia de a se renunţa la motivare în aceste cazuri?

Vladislav Gribincea: „În primul rând, haideţi să explicăm pe scurt despre ce este vorba. E vorba despre dreptul judecătorului de a nu spune motivele până când partea nu va solicita expres acest lucru. Şi dacă partea va solicita în scris acest lucru, după pronunţarea unui dispozitiv al hotărârii, adică a soluţiei sumare pe caz, judecătorul va avea 30 de zile pentru a îşi scrie hotărârea. Motivul pentru care se propune iniţiativa este de a scădea sarcina judecătorului. Convingerea mea este că judecătorii au într-adevăr mult de lucru, însă noi nu putem sacrifica totul de dragul acestui confort. S-au întreprins şi se întreprind alte măsuri pentru a balansa într-o oarecare măsură lucrul judecătorilor. Astfel, se introduc referenţi, adică asistenţi pentru judecători. Procedurile care în Moldova sunt destul de complicate de judecare a cauzelor se simplifică prin noile modificări ale procedurii civile. Se interzice curţilor de apel, sau instanţelor de recurs, să se trimită foarte des înapoi cauzele la rejudecare în primă instanţă, ceea ce până acum încărca foarte mult sistemul. În acelaşi timp, există un fenomen în ultimii doi ani în Moldova: persoanele vin tot mai rar în faţa judecătorilor, avem o scădere de 7 procente a numărului de cereri depuse din 2009 încoace. Şi în ultimă instanţă, executivul doreşte să optimizeze harta judecătorească. Adică se doreşte să se reconsidere câţi judecători şi în ce regiuni avem, astfel încât să se unifice sarcină, pentru că în Chişinău sarcina este foarte mare, iar în regiuni practic judecătorii nu au de lucru câte o dată.”

Europa Liberă: Ceea ce credeţi că va fi suficient…Vă propun să audiem împreună argumentele preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, care sprijină ideea, dacă nu este chiar autorul ei, şi să revenim ulterior la discuţie:

„Din motivul că nu este necesar să scrie. Or, judecătorul va scrie hotărârea motivată, în cazul în care va accepta Parlamentul, numai când hotărârea va fi atacată, partea va cere hotărârea motivată chiar dacă nu se atacă hotărârea şi atunci când hotărârea urmează să fie executată peste hotare. În caz contrar, în afară de cazurile astea trei, nu este necesar de a scrie o hotărâre motivată la examinarea cauzelor civile în primă instanţă. Judecătorul, în loc să lucreze asupra redactării unei hotărâri motivate în cazul în care este necesar, el trebuie să scrie hotărâri care nu sunt necesare de a fi motivate. La nemţii este bine că este în felul acesta, la moldoveni nu este bine. Dacă trebuie să scos imunitatea, atunci este bine. Dacă de ajutat judecătorii să avem hotărâri calitative, atunci este rău. Dacă la nemţi e aşa, cred că şi noi vom reuşi.”

Europa Liberă: Dle Gribincea, credeţi la fel că există cazuri când este necesar să se redacteze o hotărâre şi sunt cazuri când nu este necesar?

Vladislav Gribincea: În primul rând, sunt mai multe chestiuni la mijloc. Într-adevăr în Germania există un sistem similar, însă puţin diferit de ceea ce se propune în Republica Moldova. Convingerea mea este că cu cât sistemul este mai simplu, acu atât ea el lucrează mai bine. Prin introducerea acestui mecanism, se complică sistemul. Adică judecătorul pronunţă un dispozitiv, ulterior partea cere sau contestă hotărârea fără a şti motivele judecătorului, ulterior judecătorul motivează hotărârea şi trimite cauza instanţei de apel, ulterior instanţa de apel va solicita iarăşi părţii să mai scrie încă o dată care sunt motivele lui de fapt, după ce vede hotărârea motivată. Cu un mecanism atât de complicat, de fapt, ia mai mult timp judecătorului şi din prima instanţă, şi din instanţa de apel decât aşa cum s-a propus de către grupul de lucru. Grupul de lucru a venit cu o idee simplă: că judecătorii trebuie să-şi motiveze hotărârile întotdeauna, o singură dată. Adică nu trebuie să emită cinci-zece hotărâri. A audiat părţile, judecătorul îşi va rezerva 30 de zile ca să vină cu o hotărâre motivată, să o înmâneze părţilor imediat. Şi atunci nu o să fie multe probleme care există la moment cu termenele de atac, cu diligenţa proastă a părţilor, şi cu suprasolicitarea instanţelor de apel. Asta e una, adică se complică foarte mult sistemul. A doua: se vorbeşte foarte mult în Moldova că procedurile noastre sunt prea lungi. Păi, prin această instituţie procedurile de fapt se tergiversează şi mai mult, pentru că un astfel de mecanism va dura cel puţin trei luni. A treia: se vorbeşte că noi nu avem o practică uniformă. În cazul în care judecătorul nu va fi obligat să-şi motiveze hotărârile, atunci va fi foarte greu să unifici practica judecătorească şi să verifici de fapt cât de calitativ lucrează acel judecător, pentru că nu se vor şti motivele din care el ia o soluţie sau alta. A patra este că de fapt noi din 1994 până în 1996 am avut un asemenea sistem şi la el s-a renunţat anume din co0nsiderentul că au avut loc multe abuzuri şi nu putea fi unificată practica judecătorească. Şi cel mai important de fapt aspect este că persoanele sunt obligate de fapt să-şi motive6ze apelul sau recursul fără de fapt a vedea motivele judecătorului, ceea ce este un absurd şi nu non-sens. Fiindcă nu poţi să-i ceri unei persoane să-şi exercite calea de tac până când el nu ştie motivele judecătorilor. Aici de fapt se vine cu situaţia inversă: spune, te rog, dacă eşti de acord şi de ce nu eşti de acord cu hotărârea mea, ca eu să o motivez.

Europa Liberă: Dar pe de altă parte, nu se scrie prea mult şi inutil în justiţie?

Vladislav Gribincea: Este adevărat. Dar problema este că o justiţie ieftină nu poate fi. Ea costă prea scump dacă e ieftină. Doi: judecătorii într-adevăr trebuie să fie nişte înţelepţi şi ei trebuie să aducă la cunoştinţa părţilor opinia sa, astfel încât persoanele să-şi poată ordona comportamentul până a veni la judecător, nu venind la judecător. Şi ultimul moment este că ar putea să existe o variantă de compromis, care ar împăca ambele tabere. Ar putea să fie preluată ideea domnului Poalelungi, dar ca judecătorul, până a se îndrepta în deliberare, până la pronunţarea hotărârii, el să întrebe părţile dacă vor o hotărâre motivată sau nu. Şi în cazul în care partea va spune că ea nu vrea o hotărâre motivată, atunci judecătorul va ieşi cu un dispozitiv, îl va înmâna părţii şi atunci nu va fi nevoie să-l mai motiveze ulterior, şi partea automat e decăzută din dreptul de tac. Iar dacă partea va spune că vrea o hotărâre motivată, atunci judecătorul va motiva, îi va înmâna motivarea şi atunci vor decădea foarte multe probleme. Dar, ceea ce vreau să spun este că problemele tehnice, din sistem, din interior, nu trebuie să afecteze conceptual justiţia din ţară. Judecătorii nu sunt acolo de dragul confortului propriu. Ei sunt acolo pentru a face dreptate pentru justiţiabili.

Europa Liberă: E limpede, dle Gribincea. Vă mulţumesc. Europa Liberă l-a întrebat şi pe Victor Munteanu, director de programe în domeniul dreptului la Fundația Soros-Moldova ce crede despre această intenţie şi iată punctul de vedere al domniei sale:

„Se merge pe ideea identificării unor soluţii rapide pentru supraaglomerarea instanţelor şi a judecătorilor cu dosare, e adevărat uneori repetitive, vorbim despre instanţele de fond, sau pentru lipsa deprinderilor de scriere adecvată şi coerentă. Şi această „eficientizare” se propune spre realizare, cum s-ar spune în engleză „against of cost”, adică contra oricăror costuri. Or, anume aceasta este absolut inacceptabil, pentru că preţul care urmează a fi plătit este însuşi actul de justiţie. Deci, este afectată chintesenţa justiţiei. De ce? Pentru că toată lumea trebuie să înţeleagă ce este o hotărâre pur şi simplu cu dispozitiv, o hotărâre pe care s-a spus „da” sau „ba”, şi una motivată. Un judecător nu dă soluţii din simplu motiv că aşa vrea el sau aşa crede el. „Mergi în iad” sau „Mergi în rai” este soluţia judecăţii divine, supranaturale, care nu-şi motivează decizia. Judecata lumească, cea pe care o avem de zi cu zi şi pentru care plătim impozite, diferă de cea divină, sau cea a împăraţilor romani , în privinţa gladiatorului învins, cu degetul în sus sau în jos, prin faptul că este argumentată. O justiţie argumentată înseamnă o justiţie echitabilă. Nu verdictul mai întâi şi argumentul după, ci invers. Când spun judec, înseamnă că analizez, hotărăsc într-un fel sau altul, „da” sau „ba”, având la bază următoarele motive, raţionamente factologice şi juridice şi acestea obligatoriu în formă scrisă. Asta înseamnă justiţie. Nimic mai important pentru un judecător decât satisfacţia unei hotărâri motivate, pe care o citează savanţii, pe care o citează alţi judecători, care devine parte a jurisprudenţei. Nimic mai important nu poate să existe, din punctul meu umil de vedre. Altfel, care este lucrul în cazul acesta a unui judecător. Eu sper sincer că autorii acestei iniţiative vor accepta cât de curând eroarea şi o vor corecta, pentru că a greşi este uman.”