Cum era de așteptat, aniversarea centenarului nașterii dirijorului român Sergiu Celibidache, născut la 28 iunie 1912, prilejuiește atît noi apariții editoriale, cît și discografice. Intre ele, Victor Eskenay semnalează astăzi, una de prim interes, cartea cercetătoarei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu despre Celibidache în documente ale Securității.
Muzicologul Ioana Raluca Voicu-Arnățoiu continuă să-și publice sintezele rezultate din investigațiile întreprinse în arhivele Securității, păstrate la CNSAS, despre muzicienii români din țară și din exil. După un prim volum meritoriu de studii, în care domină cel despre hăituirea de către autorități și informatorii Securității a
Dacă titlul nu este foarte inspirat - cum se poate privi printr-o cortină de fier, fie și ca aluzie la Războiul Rece? - documentele publicate, multe scrisori inedite, oferă un tablou extrem de veridic și adesea revoltător, al vieții din România anilor 1950-1970, sub regim comunist. In mod, paradoxal, multe din aceste documente sînt cunoscute astăzi grație interceptării și copierii de către Securitate a corespondenței schimbate de Sergiu Celibidache cu membri familiei sale și cu prietenii de tinerețe din România.
Destinul membrilor familiei Celibidache rămași în țară după plecarea viitorului dirijor la Berlin, în jurul anului 1938, este în multe privințe tragic și ar putea face obiectul unui roman, personajele principale fiind sora sa cea mare, Magdalena și fratele său Radu.
Schimbul de scrisori după revederea lor la Praga, în acel an, este pe cît de dramatic, pe atît de revelator pentru convingerile lui Celibidache și parada făcută tentativelor Securității de a-l racola pentru obiectivele ei mirabolante. Sergiu Celibidache îi scria atunci Magdalenei, de la Berlin: „... nenorocirea e că dorm perfect, mai bine decît conducătorii voștri care se muncesc să sincronizeze rigiditatea doctrinei cu forțele dinamice specifice poporului. [...] Eu o să vin totuși... Țin să vin numai cînd oamenii de care depinde viitorul cultural al țării vor avea timp... să mă asculte și posibilități de decizii... ferite de conservatorismul și apatia clasică a vieții noastre artistice.”
Volumul excelent realizat de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, pune în lumină - chiar dacă nu pînă la capăt - cîteva din personalitățile care au acceptat să facă jocul Securității, în calitate de
Intre colaboratorii Securității din țară, implicați în dosarele de urmărire deschise lui Sergiu Celibidache - căruia în 1955 i se atribuia numele de cod „Kolb” - se disting criticul de artă Petru Comarnescu și cel muzical Alfred Hoffman. Sugerată este și colaborarea muzicologului Viorel Cosma care cerea „aprobarea” inserării unei fișe Celibidache într-un lexicon al interpreților români.
Pentru cine are astăzi urechi să audă, mesajele lui Sergiu Celibidache, dincolo de prudența lor în corespondența cu familia și prietenii, pot fi un bun subiect de reflecție în momentul în care Festivalul „Celibidache 100” se zbate în limitele unui buget la care guvernul a refuzat să contribuie și a fost și este întîmpinat cu o serie de critici inepte.
„Profesionalitatea unei analize depinde în primul rînd de cunoașterea perfectă a materiei” - spunea el, pentru a adăuga ceva mai departe într-o scrisoare: „... rămîn totuși la credința că nu există sobrietate care să poată ascunde vulgaritatea ignoranței”.
