Deunăzi, pe sticlă, o vedetă, care nu e cîntăreaţă, vorbea cu mîndrie despre progenitura sa care învaţă foarte bine pe alte meridiane, la o universitate prestigioasă. Un fapt frumos şi demn de urmat, atîta doar că tînărul studios a zis că nu prea vrea să se întoarcă în patrie şi că ar prefera să rămînă acolo, pe alte meridiane, unde perspectivele sînt mai generoase.
O sumedenie de tineri din Moldova visează să plece în străinătate şi...să rămînă acolo. Nu e o taină asta. Tinerii nici nu-şi ascund dorinţa arzătoare de a părăsi Moldova, fie pentru a munci pe schele, fie pentru a învăţa la universităţi, în funcţie de posibilitate. Faptul că vor să se stabilească în Occident şi să-şi facă o carieră acolo poate fi lesne înţeles. E şi dreptul lor s-o facă. Mai rău e că Republica Moldova îi pierde pe aceşti tineri în condiţiile în care are mare nevoie de ei pentru a ieşi din impasul cronic.
Am impresia că există însă un aspect mult mai îngrijorător decît plecarea tineretului. Am remarcat nu o dată că foarte mulţi dintre tinerii care pleacă şi rămîn în străinătate sînt copiii guvernanţilor, politicienilor, funcţionarilor, oamenilor de afaceri, vedetelor, intelectualilor. Sînt de fapt copiii elitelor culturale, economice şi politice de la noi, elitelor al căror rol în făurirea ţării e cel mai important. Şi avem de-a face cu un fapt care e în stare să descumpănească şi să descurajeze un simplu muritor.
Bunăoară, vezi un politician care te îndeamnă să făureşti ţara, care îţi cere votul pentru primenirea patriei, care te cheamă să fii patriot, iar fiul acestui politician a plecat din ţară şi nu mai vrea să se întoarcă. Repet, e dreptul acelui fiu s-o facă, dar în acelaşi timp te întrebi: ce credibilitate poate avea acel politician dacă el nu şi-a putut convinge propriul fiu să revină acasă? Şi iese că el ne îndeamnă la o făurire în care propriul lui copil nu crede. Şi te întrebi apoi dacă acel politician crede el însuşi că făurirea e posibilă? Şi dacă nu crede şi pur şi simplu trişează?
Plecarea mai multor copii ai conducătorilor-vedetelor-oamenilor de afaceri şi profesorilor din ţară te pune în mod normal pe gînduri. Pleacă fii celor care sînt elita ţării, elita care munceşte aici din răsputeri şi ne îndeamnă să ne schimbăm aici viaţa. Ce-o fi la mijloc? Şi nu ar avea oare de cîştigat ţara dacă efortul părinţilor ar fi susţinut aici de copiii lor?
